)
Articol de Narcis Drejan - Publicat vineri, 17 octombrie 2025 16:03 / Actualizat vineri, 17 octombrie 2025 16:37
Când microfonul devine o confesiune involuntară și fără niciun pic de educație jurnalistică apar personaje de tipul fostului portar Florin Prunea.
Țin minte că Helmuth Duckadam vorbea în cercuri restrânse despre problemele sale de sănătate și vorbea despre faptul că îmbătrânește frumos.
Din păcate, Helmuth n-a apucat să îmbătrânească. Însă alți foști portari și oameni îmbătrânesc zgomotos. Florin Prunea face parte, din păcate, din cea de-a doua categorie, aceea care confundă microfonul cu spovedania și studioul TV cu un bâlci improvizat.
Când ajungi să-l numești pe Jurgen Klopp „baracă de antrenor”, în emisiunea de la iamsport, e clar că nu mai vorbește fotbalistul, ci frustratul. Iar când o spui cu o superioritate autoindusă, pari un actor rămas blocat într-o piesă pe care publicul n-o mai cere.
Umbra lui Kennet Andersson
Noi n-am râs de Prunea. Niciodată. N-am simțit nevoia să-i amintim, zi de zi, de mingea aceea lentă, perfidă, trimisă de Kennet Andersson în ’94, care i-a trecut printre mâini ca un verdict al destinului.
N-am făcut-o pentru că am respectat omul. Pentru că am înțeles presiunea, am văzut lacrimile și am știut că o greșeală nu definește o carieră.
Dar când, după treizeci de ani, el însuși își ridiculizează trecutul și scuipă venin în direcția unor oameni care au schimbat istoria fotbalului, tăcerea devine complicitate.
De la portar la personaj
În studiourile iamsport, mereu cineva aduce în discuție golul cu Suedia, în special Costin Ștucan. Unii ar fi plecat demn, refuzând să-și mai joace trauma la reluare. Florin Prunea, însă, rămâne. Zâmbește forțat, ridică tonul, acceptă rolul de „circar de serviciu” pentru câțiva euro și câteva minute de atenție.
Are impresia că e numărul unu la rating. Dar, în realitate, e doar numărul unu la circ. Confundă zgomotul cu succesul, atenția cu admirația, ratingul cu respectul.
Clovnul fără public
Într-un fel, Prunea a devenit ceea ce Rică Răducanu era pentru ProTV în anii ’90, doar că Rică avea umor, bonomie și autoironie. Prunea are doar resentiment și cinism. Rică era un spectacol involuntar; Prunea e o repetiție obositoare.
Iar când un fost portar ajunge să arunce cu noroi în Klopp, în timp ce UEFA îl plătește să reprezinte decența și fair-play-ul, ridicolul devine oficial. Nu-ți permiți, pur și simplu, să vorbești așa despre un om care a ridicat fotbalul modern pe alte culmi. Klopp e un monument viu al antrenoratului, un profesor de carismă și de viziune. Iar tu, Florin Prunea, oricât ai vrea să crezi contrariul, nu ajungi nici la unghia de la degetul mic al neamțului.
Căderea unei iluzii
UEFA ține enorm la imagine, la echilibru, la diplomație. Poate că Florin Prunea n-a primit încă notificarea, dar e greu de crezut că, după asemenea ieșiri, va mai fi chemat să reprezinte Europa la meciuri oficiale. Delegatul care jignește public un titan al fotbalului e un delegat compromis.
Nu poți vorbi de fair-play și, în același timp, să-ți arunci frustrările în direct. Nu poți reprezenta un ideal pe care tu însuți îl calci în picioare.
Între bare și bariere
Florin Prunea n-a fost niciodată o „baracă”. Dar acum vorbește ca și cum ar locui într-una.
Cândva, între bare, apăra tricolorul. Astăzi, între barierele propriului orgoliu, apără doar ego-ul.
Și, în timp ce Klopp inspiră generații întregi, Prunea inspiră doar meme-uri și dezgust. Dintr-un portar al României a mai rămas o glumă ieftină, rostită prea des într-un studio.
Iar UEFA, instituția care cândva îl primea cu reverență, va închide probabil ușa cu aceeași eleganță cu care el a pierdut mingea în 1994: încet, inevitabil și ireversibil.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
