Articol de Alexandru Barbu - Publicat luni, 13 ianuarie 2025 16:09 / Actualizat luni, 13 ianuarie 2025 16:34
După o viață petrecută la CFR Cluj, cu performanțe europene și o geantă de trofee pe umăr, Mario Camora și Ciprian Deac sunt alungați de patronul care i-a plătit. Nu și prețuit. Au albit, deci trebuie să dispară.
Nelu Varga vorbește despre iminenta despărțire de Camora și Deac ca despre înlocuirea odorizantului de baie.
„Vor pleca acasă, au 40 de ani! Ce facem, ne mai rugăm de ei să joace? Le vom da o şansă în club. Dacă acceptă, bine. Dacă nu, probabil îşi vor continua carierele în altă parte”, a declarat șeful CFR-ului, potrivit site-ului sportpesurse.ro. S-a terminat recipientul, îl aruncăm și îl înlocuim cu altul. Fără sentimente, venerație ori decență. Domnilor, ne-am folosit unii de alții, acum valea!

„Oferta” de a rămâne în club sună ca o jignire pentru cei mai reprezentativi doi fotbaliști ai CFR-ului. Camora și Deac, ambii ajunși la 38 de ani, au 6, respectiv 7 campionate câștigate, 500 de meciuri fiecare. Au fost plătiți bine, nu au făcut acte de caritate clubului, favoruri, dar anunțul separării care se va produce la finalul stagiunii e vulgar, disprețuitor.
Fotbalul imun la recunoștință
Și devine o normalitate, inclusiv marile cluburi ale Europei și-au luat la șuturi legendele 30+. Raul și Sergio Ramos nu mai aveau loc la Real, nici Barcelona nu era disperată ca Xavi și Iniesta să-și încheie carierele pe Camp Nou.
Exemplele de la noi sunt arhicunoscute, Dinamo nu l-a mai lăsat pe Dănciulescu să fie fotbalist, Gardoș declara că „FCSB nu ne-a chemat la niciun meci, suntem practic ai nimănui”. Purtat pe brațe de „câini” la promovare, lui Burcă i s-a cerut imediat demisia în Liga 1.
Multă vreme sălbatic, fotbalul românesc s-a concentrat atât de mult pe respectarea contractelor încât orice formă de respect și loialitate dispare odată cu scadența hârtiei. Și lui Becali i se pare firesc să-și umilească jucătorii atât timp cât ei sunt plătiți la termen.
E un ricoșeu al consumerismului, al superficialității, aruncăm punga după ce golim conținutul, sfâșiem cutiile de pantofi și de haine și ne-am învățat să ne comportăm la fel și cu oamenii. Și cu sportivii, și cu legendele. Ni s-a spus obsesiv că valoarea antrenorului e dată de ultimul lui rezultat. Dar ce rămâne după rezultate? Și la ce ne folosesc dacă doar ne folosim?


