Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei de scaun să îi dea un avertisment propriului antrenor, Adrian Cruciat, este doar ultima de pe o lungă listă. Avem însă și un epilog la episod. Aproape mai tare decât ieșirea jucătoarei este răspunsul aiuritor al antrenorului. Care a rupt tăcerea.

O perspectivă personală. Dar nu numai

Aproape că nu este personaj prizat public care să nu rupă tăcerea la un moment dat. În afară de faptul că săraca figură de stil a ostenit de atâta exploatare, cam de fiecare dată rămâi doar cu titlul bombastic. Nu este și cazul explicației fostului număr 148 ATP (o poziție mai mult decât decentă) Adrian Cruciat. A cărui reacție este atât de bine circumscrisă lumii tenisului încât merită un comentariu. Prezent la emisiunea "Așii tenisului" de la DigiSport, Cruciat a oferit perspectiva personală pentru povestea de la Grampians Trophy. Un turneu mic, micuț, preambul la Australian Open.

Actrița, regizorul și sufleorul

"Taci din gură! Taci! Taci din gură!" Totul se aude foarte clar. Sorana este o excelentă actriță, își gradează savant rolul. Apoi, stupoare, îi cere arbitrei să îl sancționeze. Cu buzele țuguiate de la silicon, arbitra Marijana Veljovici îi explică stânjenită că nu poate dicta avertisment atunci când un sportiv este nemulțumit de propriul antrenor. Nu încălcase nicio regulă, nu există punct în regulament. Mergea poate doar vreun "silence please!" și cam atât. Acum însă, țineți-vă bine, replica celui admonestat public:

"N-a fost reacția pe care mi-am dorit-o, dar nu a fost vreo mare ceartă sau vreun conflict între noi. Episodul a fost unul neinspirat, dar atâta tot. Nu afectează relația noastră, care e foarte solidă, atât profesional, cât și personal." Frumos! Și nuanțat. Mai că îți vine ție, telespectator și cititor, să te duci și să le ceri iertare. Sorana, Adrian, mă scuzați, în nemernicia mea am înțeles greșit! Deci așa arată respectul reciproc, buna-cuviință, stima, camaraderia. Iertare!

Dicționarul tenisului

Ce univers mirific este și tenisul ăsta, iar noi, impostori și neofiți, intrăm cu bocancii în sensibilitățile lor! Acolo unde noi vedem compromisuri inacceptabile, ei văd prietenie și încredere. Este clar că domnii și domnișoarele din tenis folosesc alt dicționar al comunicării. Întrevăd totuși o soluție a problemei. Pentru specializare calificată ar trebui să ne înscriem pentru un curs intensiv la școala Iulia Putințeva. Nu este inimoasa kazahă/rusoaică vreo mare teniswomenă, dar a atins absolutul în materie de comunicare civilizată cu propriul antrenor. Acolo schimb de idei, acolo dialog fructuos între elevă și profesor. Pentru videografie consultați youtube, este o experiență de neratat.

Domni Goe și tanti Mițe

Bun, să lăsăm scurtele și loburile liftate și să jucăm serios! Cruciat nu a fost nici primul și nu va fi nici ultimul antrenor jignit de un elev sau o elevă. Nervilor Simonei, de exemplu, i-au căzut victimă nu doar personaje de mai mică anvergură, ca Daniel Dobre sau Alina Tecșor (remember fabuloasa replică "Simona vrei o banană?"), ci chiar și drăguțul de Darren. De ce așa? Nu trebuie să fii sociolog ca să observi că în general relațiile interumane s-au degradat. Nu trebuie să fii specialist în meciuri de cinci seturi ca să vezi că tenisul, altfel un sport minunat, a migrat pe nesimțite într-o enclavă în care domni Goe plini de ticuri și tanti Mițe râzgâiate își permit tot soiul de mitocănii.

Tenisul este un spațiu în care până mai ieri copiii de mingi fuseseră convertiți în servitorii jucătorilor (noroc cu pandemia acum, că săracii au scăpat de prosoapele transpirate, de ținutul umbrelelor și de adăparea concurenților), un loc în care te scarpini în fund, apoi te miroși și la sfârșit ești considerat legendă. Iar pentru un ban, muncit de regulă, antrenorii înghit orice mizerie. Ba îți mai servesc și lecții de viață.

Mândru să fiu umilit

Foarte trist mi s-a părut epilogul la epilog al scenetei dintre Sorana și Cruciat. Invocă antrenorul mesajul trimis de fiica lui, care tocmai câștigase un turneu de copii. Era fericit pentru performanța fiicei, ce părinte nu ar fi?, și confirmat de conținutul mesajului. Să îi spui Soranei să fie mândră de ea, i-a transmis fetița tatălui ei. Iar el s-a simțit vindecat. Poftim?! Prefer să nu comentez, căci risc să apelez la metoda Putințeva. Și nu e bine. Deși unii ar trebui să se simtă mândri. Păi, nu?