SPORTURI  »  ALTELE  »  REZULTAT

Andrei Stoica şi-a apărat cu succes titlul mondial Superkombat la categoria super cruiser

Articol de GSP - Publicat duminica, 22 iunie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 22 iunie 2014 17:38

Românul Andrei Stoica l-a învins pe turcul Ali Cenik în cadrul celui de-al treilea World Grand Prix al anului din circuitul Superkombat, ediţie organizată la Constanţa, şi îşi păstrează centura de campion al categorie super cruiser.
Încurajat de peste cei 2.000 de spectatori prezenţi la Sala Sporturilor, dar şi de soţie şi părinţi, Andrei a controlat toate cele trei runde, forţînd un succes înainte de limită în ultima, însă turcul Cenik rămîne în continuare unul dintre puţinii sportivi din lume care nu a fost făcut niciodată KO. La capătul confruntării, arbitrii-judecători din Olanda, Maroc şi România l-au indicat pe Stoica învingător clar, 30-27 pe toate cele trei buletine de scor.

"A fost un meci cu o încărcătură emoţională foarte mare. Au fost alături de mine şi părinţii, care de obicei preferau să nu vină în sală pentru că trăiau intens, însă acum am fost şi mai motivat. E o mîndrie să fiu singurul român campion mondial în Superkombat, sper să păstrez centura cît mai mult timp", a declarat Stoica, deţinător al centurii din decembrie 2013, când i-a administrat prima înfrângere cehului Ondrej Hutnik după 5 ani de invincibilitate.

Singurul român care a mai reuşit să se impună în cadrul galei televizate în direct în 90 de ţări de pe 5 continente a fost ieşeanul Dorin Robert, partenerul de antrenament al lui Cătălin Moroşanu, tînărul în vârstă de 20 de ani impunîndu-se la decizie unanimă în faţa georgianului Shota Dolidze.

Cristian Ristea, reprezentantul României în turneul mondial la categoria super cruiser, a fost eliminat în semifinale. Însoţit de Matteo şi F. Charm, care şi-au lansat piesa "Ori la bal, ori la spital" cu ocazia galei, cel poreclit Gladiatorul a început curajos duelul cu spaniolul Moises Baute, însă acesta a revenit şi s-a impus prin KO în runda a treia. Baute a şi reuşit, de altfel, să cîştige turneul, tot după un succes în runda a treia, cu englezul Micky Terrill, cîştigătorul selecţiilor Superkombat din Marea Britanie.

Elevul lui Ciprian Sora, Cristi Spetcu, a pierdut la decizie cu olandezul Paul Jansen, mai înalt cu 16 centimetri, super-fight-ul de la categoria uşoară, însă la capătul unui meci extrem de echilibrat. Într-un super-fight internaţional, finalistul de anul trecut, D'Angelo Marshall, din Curacao, l-a învins la puncte pe colosul de 133 de kilograme, belgianul Thomas Vaneste.

Lovitura serii a fost însă reuşită de constănţeanul Alin Mincu, în meciul de deschidere, când l-a făcut KO pe Mihai Vicenţiul cu o lovitură de picioare din întoarcere. De asemenea, Ciprian Şchiopu a obţinut o victorie printr-un KO brutal în faţa lui Daniel Lazăr după ce oponentul său controlase două din cele trei reprize.

La finalul evenimentului organizat în parteneriat cu Asociaţia Litoral - Delta Dunării, preşedintele Superkombat, Eduard Irimia, s-a declarat încîntat de nivelul calitativ al meciurilor, dar şi de faptul că proiectul început anul trecut a început să dea roade. "Sînt impresionat de faptul că încep să apară noii eroi, aşa cum ne-am dorit. Moises Baute a venit de nicăieri şi a cîştigat piramida, aşa cum luna trecută a făcut-o englezul Jamie Bates. Cu siguranţă în cîţiva ani vom avea o nouă generaţie care poate scrie istorie", a spus preşedintele promoţiei internaţionale.

Superkombat se va întoarce pe 2 august, atunci cînd este programată o ediţie a New Heroes, eveniment unde vor participa sportivi selectaţi din toată lumea în ultimii ani.

A uitat-o pe Ghenea? » Dimitrov are o nouă cucerire celebră: filmați pe străzile din Monte Carlo

„Dacă mănânci o lună de la penitenciar, dai colțul!” » Dănuț Lupu, despre condițiile de la Rahova: „Să mă ierte doamna Rodica, dar la Marriott era mai ieftin ...”


Comentarii (3)
glorie
glorie  •  23 Iunie 2014, 12:07
Postat de blaustein pe 22 Iunie 2014, 18:39

Nivelul acestui circuit nu cred ca este foarte ridicat. De exemplu fratele lui Andrei, mult mai mediatizatul Bogdan Stoica, cel ce matura cu toata lumea in Superkombat a fost facut KO la debutul sau in circuitul Glory, in Los Angeles de unul venit din box. Si Ghita a pierdut in aceeasi gala in fata lui Rico Verhoven.

Bogdan a pierdut ultimele 2 meciuri in Superkombat. Nivelul este ridicat pentru Europa dar circuitul Glory este noul K1. A fost egal doua reprize cu numarul 3 in lume, un american. Cred ca s-a pripit in runda a 3-a cand a dorit sa forteze. Dar uite, Ghita de exemplu trebuia sa faca la fel chiar cu riscul de a fi facut el Ko in loc sa astepte decizia arbitrilor. Nu prea-si revine de cand s-a accidentat dar si-a imbunatatit prestatia in America. Dar si Bogdan e considerat in primii 10 din lume la categorie. Andrei e momentan pe locul 5 dar nu stiu daca va reusi vreodata sa ii invinga pe Saki, Spong sau Ilunga. Varful piramidei inseamna intr-adevar top 4 unde trebuie ei sa ajung. Adegbuy e pe 7

brancusi
brancusi  •  23 Iunie 2014, 10:10

Luptatori bunicei fratii Stoica,dar departe de varful piramidei.Imi pare rau ca Ghita,desi inca are circumstante favorabile,nu reuseste sa devina un luptator dominant al categoriei.

blaustein
blaustein  •  22 Iunie 2014, 18:39

Nivelul acestui circuit nu cred ca este foarte ridicat. De exemplu fratele lui Andrei, mult mai mediatizatul Bogdan Stoica, cel ce matura cu toata lumea in Superkombat a fost facut KO la debutul sau in circuitul Glory, in Los Angeles de unul venit din box. Si Ghita a pierdut in aceeasi gala in fata lui Rico Verhoven.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează