SPORTURI  »  ALTELE  »  SPECIAL

FOTO Cîrmăciţa de la fotbal » Canotoarea Ecaterina Oancia a vorbit despre reperele carierei sale şi despre experienţa ca secretară a lui Vasile Ianul

Ecaterina Oancia (centru), alătturi de colegele din barca medaliată cu aur la Los Angeles: Sofia Corban, Ioana Badea Giucăl, Anişoara Sorofan Mînea şi TitieŢăran Iordache +10   FOTO
Ecaterina Oancia (centru), alătturi de colegele din barca medaliată cu aur la Los Angeles: Sofia Corban, Ioana Badea Giucăl, Anişoara Sorofan Mînea şi TitieŢăran Iordache

Articol de - Publicat miercuri, 13 august 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 13 august 2014 01:41

După ce s-a retras, ea a fost secretara preşedinţilor care s-au perindat la Dinamo între 1990 şi 2001. A împlinit în acest an 60 de ani, deşi nu-i arată. Este la fel de energică precum era şi acum 30 de ani, la Los Angeles, în barca de 4 plus 1 vîsle.

Cîrmăciţă, Cati Oancia spune că a iubit şi iubeşte foarte mult canotajul. "Acum, le aud pe unele spunînd că nu mai vor să audă de acest sport. Eu aş lua-o oricînd de la capăt", spune sportiva, care rememorează perioadele de glorie petrecute la Jocurile Olimpice de la Los Angeles şi Seul, dar şi perioada de după, atunci cînd a fost secretară la CS Dinamo, la echipa de fotbal.

- Doamna Oancia, cum aţi ajuns la canotaj?
- Făceam kaiac-canoe, dar m-a trimis antrenorul meu de atunci, domnul Huţan, că eram prea mică. «Du-te, la canotaj şi fă-te cîrmăciţă, că nu ai destulă forţă!», mi-a spus el. Nu mi-a convenit, dar nu am avut ce face. Aşa am ajuns la 18 ani la Voinţa Bucureşti. Iar după numai doi ani, eram la lotul naţional.

- E greu să fii cîrmaci?
- E greu, cum să nu fie? Eu am prins perioada cînd un cîrmaci trebuia să nu depăşească 40 de kilograme! Eu nu am avut probleme cu categoria, dar altele ce se mai chinuiau... Ana Matei, înaintea mea, ţin minte că slăbea săraca şi cîte 14 kilograme. Mînca doar ... cafea, cafea, cafea. Apoi s-a trecut la 45 de kilograme. Ce să mai zic acum, cu 50 de kilograme, e chiar dezmăţ!

"Ştiţi cum se spune? Dacă echipa cîştigă, fetele sînt bune, dar atunci cînd echipa pierde, cîrmaciul e prost!"

- Cîrmaciul e antrenorul din barcă, nu?
- Aşa se spune. Trebuie să stai cu gura pe fete, să le dai informaţii, să fii atentă cum trag. În barcă simţi altfel totul, nu e ca pe margine. Simţi cine trage, tehnica de vîslit, tot, tot.

- Se poate spune de România că are sau că a avut şcoală de cîrmaci?
- Nu cred! Am avut cîrmaci buni pentru că antrenorii au ştiut să-i formeze, ca şi canotoare, dar nu e ceva care să ţină de o şcoală.

- Care e performanţa care vă e cea mai dragă, în carieră?
- Toate îmi sînt dragi. Sînt performanţele mele. Am muncit şi pentru aur, şi pentru bronz. La Los Angeles, în 1984, a fost o Olimpiadă specială. Eram singura ţară din Blocul Estic, eram în centrul atenţiei, toată lumea era după noi. Ce să vă spun, că toţi doreau suveniruri de la noi, să facem schimb de echipament. Eu am şi acum treningul cîrmăciţei de la echipa Statelor Unite ale Americii, cu care am făcut schimb.

"Pe lîngă securistul nostru, aveam unul sud-coreean"

- Şi la Seul, cum a fost?
- Era ceva nou, Coreea de Sud. Pe lîngă securistul nostru, care stătea tot timpul după noi, mai aveam şi unul de la ei. Nu te scăpa o clipă din ochi ca să nu ţi se întîmple ceva. Am observat asta cînd am ieşit în oraş, cînd mai plecam din Satul Olimpic.

- Şi despre medaliile de atunci? Aţi luat argint la 8 plus 1 şi bronz la patru rame.
- Am şi acum o urmă de regret. Antrenorul Ion Boicu a greşit tactic. Ne-a omorît cu pregătirea. Acolo, la Seul, ne trezea la cinci dimineaţa, eram pe apă, la nouă seara trăgeam pistă. Nu mai puteam sta în picioare şi aveam valoare să luăm aur în fiecare probă.

- Şi nu aţi încercat să vorbiţi cu el?
- Eee, cum nu? Uţa Lipă era să-l bată! Îl luase la alergat cu o vîslă. Păcat, că a pierdut şi el. Anul următor, cu o barcă mai slabă valoric, am luat aurul la Mondiale în 8 plus 1. Dar deja fusese schimbat şi revenise la lot domnul Mociani.

"Am stat o lună în cantonament să ne primească tovarăşul!"

- Aşa a fost întotdeauna la canotaj, stăteaţi 11 luni pe an în cantonament?
- Da, aşa era! Intram la Snagov în octombrie şi mai ieşeam în septembrie, după Naţionale.

- În anii olimpici era şi mai rău?
- Nu, era la fel. A fost în 1984 că, după ce ne-am întors de la Los Angeles, medaliaţilor nu ne-au dat voie să plecăm acasă. Era zvonul că trebuie să ne primească tovarăşul Ceauşescu. Şi uite aşa, am stat o lună la 23 August degeaba, că tovarăşul a uitat de noi.

- Pe perioada dumneavoastră se întîmplau reveniri şi apoi întoarceri la lot?
- Nu. Atunci plecai, pierdeai locul. Acum se poate astfel pentru că sînt fete puţine, nu e concurenţă. S-au lăsat babele, aşa vorbeam după orice generaţie, apăreau fetele tinere.

- De cîte ori aţi fost aruncată în apă?
- Sincer? Niciodată. Eu eram a dracu' şi ştiau fetele că nu-mi place.

- Cînd v-aţi retras din canotaj?
- În 1989, la Bled, am ieşit campioană mondială cu optul, şi m-am retras. Am ajuns atunci secretară la clubul de fotbal, la Dinamo.

"Am fost martoră la procesul lui Ianul!"

- Cum aşa?
- Eu eram angajată la Dinamo. Şi m-au pus secretară la fotbal. Nu aveam nici o treabă cu sportul ăsta, dar... Primul preşedinte cu care am lucrat a fost Vasile Ianul.

- Era, aşa cum se spunea? Umbla cu geanta cu bani după el?
- Eee, îi plăcea şi lui să se dea în spectacol, dar eu m-am înţeles extraordinar cu el. Era un om foarte competent. A şi fost cea mai bună perioadă a lui Dinamo, din punct de vedere sportiv. Am fost şi martoră la el la proces. Am spus adevărul, nu aveam nimic de ascuns. S-a dus, săracul!

- După ce l-a schimbat aţi rămas?
- Da. Au urmat Petre Buduru şi apoi Mircea Stoenescu.

- Mergeaţi cu echipa în deplasări, a fost o perioadă bună pentru fotbalul dinamovist?
- Nu, nu mă băgam eu. Nea Vasile mă punea pe listă, dar eu îi spuneam. «Nea Vasile, treci pe alţii, că e lista de aşteptare mare!». Nu-mi plăcea că se mergea cu charterul, ajungeai acolo, stăteai pe străzi şi în restaurante pînă la meci şi apoi întoarcere. Ori eu, cu canotajul, văzusem toată lumea.

"Tata a fost deţinut politic. Am aflat asta după '89. Atunci am înţeles de ce nu am avut grad niciodată la Dinamo. Îmi tot spuneau că nu sînt membru de partid, că nu am studii superioare ca să scape de mine"

"Actuala generaţie îmi place mult!"

- Urmăriţi canotajul şi acum?
- Cum să nu? Sînt şi arbitru, merg la competiţii. Dar le cunosc pe fete, vorbesc cu ele. Îmi place actuala generaţie. Cît sînt de puţine, nici nu ai cum să nu-ţi placă. Păi în perioada mea erau la selecţii peste o sută de fete. Acum abia sînt douăzeci.

CV - Ecaterina Oancia
Născută pe 25 martie 1954 la Sîngiorgiu de Pădure (Mureş)
Palmares: Campioană olimpică în 1984 Los Angeles, argint olimpic şi bronz olimpic la Seul 1988
triplă campioană mondială în 1987 şi 1989, de trei ori medaliată cu bronz 1981, 1982 şi 1985

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close