Lupul singuratic şi nemuritor! » Dan Paici a urcat pe munţii Himalaya în costum popular

Alpinistul care a supravieţuit unei avalanşe, prăbuşirii cu elicopterul şi unui accident groaznic la escaladă, are la activ o participare ca mecanic la raliul Paris-Dakar şi trei decenii de aventuri, practicînd mai multe sporturi extreme.

"Un amfiteatru în Munţii Ţarcului, la 40 de km de Caransebeş, acolo e Poiana Mărului. Cîteva cabane. Pe a mea scrie mare, deasupra, "Lupul singuratic". Vocea lui Dan Paici te ghidează într-un cuibar magic, ferit de presiunea oraşelor. "Mai e timp, avem timp", e ticul lui verbal. Iar poveştile pe care le-a trăit, în care moartea se furişează pe la colţuri iar dragostea pentru munţi, ape şi România e copleşitoare, te conving: ceasurile, uneori, se opresc.

Poreclă dacică şi grîu din Nepal
Inginer de profesie, Paici s-a născut la Orşova, din tată sîrb şi mamă româncă. "Am crescut cu Dunăre şi munte alături, cum să nu fiu temerar?", rîde cu ochi limpezi bărbatul încadrat de o barbă războinică. Pare un lup şi se simte dator să spună din start istoria numelui: "Mulţi mă cunosc doar aşa. Cabana mea a fost printre primele aici şi, pentru că iubesc lupul dacic, am botezat-o aşa!". Ne întrerupe soneria telefonului său. Fireşte, un urlet de lup!

Pe pereţi, fotografii din Nepal. "Am urcat pînă la 5.416m, pe Masivul Annapurna din Himalaya", deschide Paici cutia ultimei sale isprăvi pe muntele înalt de 8.848 m. "Ştii ce preţuiesc cel mai mult după nebunia asta? Faptul că am ajuns în costum popular, cu tricolorul în mînă, şi că am adus de-acolo grîu, de pe la 3000 de metri, pe care mama mea, de 80 de ani, îl cultivă acum pe Valea Almăjului!"

În strai bănăţean la Templul Iubirii
Ascensiunea românului a durat 20 de zile şi s-a încheiat pe 25 octombrie, cea mai mare parte din drum Paici purtînd un costum popular de cînepă, confecţionat acum 100 de ani în comuna Borlova! "Am mers aşa chiar şi în avion, pe ruta Budapesta-Moscova! Dar a trebuit să modific puţin pantalonii: nu aveau tur, erau doar două fîşii care se legau de brîu, aşa se cosea pe vremuri, din economie!", mărturiseşte "Lupul".

Paici a petrecut apoi trei zile la Taj Mahal, celebrul templu indian, unde a fost asaltat pentru fotografii: "Straiul îi fascina şi pe localnici, şi pe turişti! M-am visat aidoma românilor care au ocolit pămîntul în opinci!"

8 luni imobilizat după escaladă
Pe lîngă aventurile lui Paici, ascensiunea nepaleză pare o plimbare. Totul începe "prin '75, la 20 de ani, cu trei ture ale Carpaţilor Meridionali, toate lanţurile muntoase". De atunci datează şi prima întîmplare în care spune că a avut "mai mult timp de trăit". Într-o escaladă pe perete vertical, s-a prăbuşit de la 80 de metri şi şi-a spart bazinul!

"Eram la Băile Herculane, aveam 29 de ani, credeam că pot rupe norii. Am schimbat traseul în timpul escaladei, mi se părea prea uşor. Am călcat pe un pietroi cît mine de mare, am simţit că se mişcă, dar am ignorat. Cînd am ajuns pe el, s-a prăbuşit: eu după el, pînă jos!", reface temerarul accidentul care l-a ţinut 8 luni imobilizat!

"Colegul meu se visa mire. Începeam să clacăm"
Cea mai grea încercare vine în '87, cînd împreună cu un coleg pleacă spre Vf. Păpuşa, 2135 metri, din Parîng: "Nu foloseam atunci semnale meteo, ne luam după asfinţit şi alte semne naturale. La urcare, am simţit că vîntul bate dinspre Oltenia cu peste 150 de km/h: ne aplecam şi rafalele ne ţineau, ne distram!". Dintr-o dată a început să ningă puternic şi cei doi au hotărît să coboare.

"Ştiam că la 8 km în jos e o cabană. Zăpada se aşternuse de 2 metri şi jumătate, aşa că am făcut 8 kilometri în 4 zile! Ne chinuiam să dormim: eu visam pomi verzi şi cîmpii, iar colegul, necăsătorit, se închipuia la nuntă! Era semnul clar că începem să clacăm", spune Paici împietrindu-şi chipul cîteva secunde. Cei doi au ajuns cu bine la cabană, apoi în primul sat, unde au dormit 29 de ore. Viscolul s-a oprit, ei s-au refăcut şi au reluat cu succes ascensiunea!

Salvat şi salvator în avalanşă
Atunci cînd nu se scapă de tragedii, Paici îi salvează pe alţii: "Cel mai tare m-am speriat tot în Parîng, între Păpuşa şi Peleaga. Eram 11 aventurieri, unul s-a împiedicat şi a căzut într-un vălău. Noi am crezut că se distrează, se dă pe zăpadă, aşa că l-am urmat. Şaua în care am aterizat toţi s-a rupt, am căzut toţi 100 de metri în gol. Şi s-a pornit avalanşa!"

După ce zăpada s-a potolit din alunecare, au început să se numere. Unul din ei lipsea, dar Lupul l-a găsit şi l-a salvat: "Am căutat scobind cu beţele de schi: foarte încet, pentru că riscam să îl desfigurăm, dar şi foarte repede", explică Paici. Viteza e esenţială: cei mai mulţi oameni prinşi în avalanşă mor înecîndu-se cu propria vomă, după ce stomacul resimte şocul rostogolirii iar apoi gura e astupată de troiene!

Viu după un accident aviatic, plictisit de Paris-Dakar
În ultimii ani, vîrsta nu i-a tăiat din curaj. "Aşa se întîmplă, să scap", se justifică misterios Paici, care în 2001, chiar de 1 decembrie, s-a prăbuşit cu un elicopter în timp ce zbura la 2150 de metri, dar nici el, nici pilotul, n-au avut o zgîrietură: "Am căzut vreo 100 de metri, s-au rupt întîi coada şi apoi elicea aparatului de zbor. Noroc că troienele au stins scînteile, altfel explodam!"

În 2007, alături de un grup de francezi pe care i-a cunoscut în Munţii Banatului, a plecat în cursa Paris-Dakar, pe post de mecanic: "A fost uluitor, dar pentru că am făcut să fie aşa! Am mers cu ei o vreme, dar sistematizarea şi schematismul mă enervează, prea era totul calculat pe traseu!". Aşa că românul a ales să traverseze Senegalul cu barca şi să meargă prin Sahara cu un microbuz berber inedit, "o Dacie break cu 3 scaune în portbagaj"!

Bunicul din munţi
Deşi a ales să trăiască la marginea nebuniei citadine, Paici are o familie frumoasă: "Stau singur aici şi cîştig bani din lucrări pe munte, atunci mi-aduc aminte că sînt inginer! Am doi copii mari, amîndoi căsătoriţi, iar soţia mea a devenit dădacă full-time, alternativ, la nepoţeii noştri. Ei mă înţeleg, n-aş putea trăi altfel".

Aş vrea să-l mai ascult. Noaptea cadea peste Poiana Mărului, dar cabana Lupului singuratic e în foc de poveşti şi luminată aspru de chiciura brazilor. "Vom mai avea timp, dacă am avut şi pînă acum", închide Dan Paici poarta de lemn sculptat a lumii lui, scrisă după alte calendare.

"Alpinismul e un sport fără juniori. Cel mai bun e cel care se întoarce şi povesteşte. Cei care greşesc nu mai pot face asta"

"Am făcut escaladă, motociclism, schi, rafting, parapantă, off-road, snowmobil, caiac, nici eu nu mai ştiu cîte. Orice sport legat de apă şi de munte prelungeşte timpul care ne e dat să-l trăim"

"Am fost pe vulcanii din Costa Rica şi am ajuns cu sănii trase de cîini în Canada de nord, am stat la masă cu berberi şi nepalezi. Mi se spune "Lupul singuratic", dar vă spun: nu poţi fi singur şi nici nu ai voie, cînd trăieşti descoperind"

Inspirat de aventura românilor în jurul lumii (1910), prezentată de GSP
Gazeta a publicat pe 12-14 auguist 2011, în trei episoade, povestea celor 4 studenţi români care au plecat în 1910 să ocolească Pămîntul în opinci. Doar unul din ei a reuşit să parcurgă cei 100.000 de km, ceilalţi murind pe parcurs. "Am fost fascinat şi emoţionat de ce au putut să facă nişte români de-ai mei, aşa că ascensiunea mea pe Himalaya, pînă pe la 5000 de metri, s-a vrut o repetare la scară mică: să arătăm că am rămas la fel!", mărturiseşte Dan Paici.

"Imaginea barului în altar m-a cutremurat!"
Tezaurul experienţelor lui Paici începe cu o întîmplare tristă, pe care "Lupul" o reproduce cu voce stinsă: "În toamna lui 1916, în timpul primului război mondial, un regiment de români a pierit lîngă Orşova. Au supravieţuit, acoperiţi de pămînt, doar soldatul Găvănescu, şi jurnalistul Pamfil Şeicaru. Acesta din urmă a ridicat acolo Mînăstirea Sf. Ana. Însă în 1945, comuniştii au transformat chiliile în locuri de camping, au făcut bar şi discotecă în altar!". În '90, cînd s-au restabilit lucrurile, Paici s-a hotărît: "Voi cutreiera lumea şi, prin sport, voi reface imaginea românilor, cît pot eu, cîtuşi de puţin, la fel cum s-a refăcut mînăstirea aceea!"