Articol de David Marinescu - Publicat luni, 27 ianuarie 2025 13:37 / Actualizat luni, 27 ianuarie 2025 16:21
Robert Glință (27 de ani) și-a spus povestea în cadrul seriei „Neînvinșii”, un proiect al jurnalistei Andreea Giuclea. Primul campion european al României la înot masculin a vorbit despre cât de greu i-a fost să răzbată, trecând prin momente extrem de dificile, dar și despre liniștea pe care și-a găsit-o după ce a decis să renunțe la sport.
Robert Glință vorbește foarte rar despre partea întunecată a vieții sale sportive. A făcut-o acum în cadrul proiectului „Neînvinșii”, coordonat de jurnalista Andreea Giuclea, episod publicat pe lead.ro.
Robert este campion european în proba de 100 m spate, medalie cucerită la Budapesta în 2020, prima de această culoare a înotului masculin românesc.
Are un palmares bogat și două participări la Jocurile Olimpice, dar dincolo de aceste performanțe stă o poveste cu multe momente dificile. S-a retras în 2022, dar încă învață cum să-și gestioneze viața.
„Lumea sportului e diferită de lumea care trăiește mai liniștită în societate, cu joburi, cu activități zilnice, cu medii sociale, de care eu n-am avut parte și pe care nu știam cum să le tratez. Și mi-am dat seama, într-un mod destul de dureros, că am de învățat cum să trăiesc de fapt. Încă învăț, sunt într-un proces de descoperire, încă îmi dau seama cine sunt, ce îmi place, ce vreau să fac cu adevărat”, a spus el pentru lead.ro.
Apoi a continuat: „Ca sportiv, nu ai cum să iei toate deciziile pe cont propriu. Ești într-o comunitate, contează și antrenorul, și preparatorul fizic, poate și psihologul. Tu, ca sportiv, asculți. Antrenorul spune: «Fă asta!», federația spune: «Fă asta, avem nevoie de asta!». Așa am și ajuns la rezultate; indiferent de ce simțeam eu, de foarte multe ori, am făcut ce mi s-a spus. Și chiar și în momentele în care eu simțeam că nu mai pot, nici fizic, nici emoțional, am primit zero înțelegere. De multe ori, nici nu puteam să spun că nu mai pot, pentru că nu mi se dădea ocazia să fiu ascultat. Nu se punea preț pe mine, pe propria persoană, pe propriile mele nevoi, ci pe rezultatele pe care le aduceam”.
Robert Glință: „Nu vreau să blamez pe nimeni, dar asta a fost povestea mea, percepția mea”
Din confesiunea lui Robert nu se simte nicio urmă de resentiment.
„Nu vreau să blamez pe nimeni, dar asta a fost povestea mea, percepția mea asupra lucrurilor prin care am trecut. Sunt o poveste de succes, fără doar și poate, pentru cine se uită la ce am realizat. Dar lucrurile nu sunt așa cum par la prima vedere, ce vedem la suprafață poate să fie complet eronat. Nu știm prin ce trec cei de lângă noi, și ar fi frumos să ținem cont de asta, să fim mai rezervați în a critica sau a judeca ori a trage concluzii pripite. Ar fi frumos să fim un pic mai precauți și să empatizăm mai mult cu cei din jurul nostru”, a spus el pentru sursa citată.
1 medaliemondială are în palmares Robert Glință, un bronz la CM în bazin scurt în proba de 100 m spate
Glință a trecut prin fiecare moment important al carierei dezvăluind ce nu s-a văzut.
„M-am întrebat de multe ori dacă m-am bucurat cu adevărat de momentul în care am devenit campion european și am realizat că a fost mai mult o ușurare. Am plâns în camera de hotel de n-am mai știut de mine; mai mult decât bucurie, a fost o ușurare că am reușit, pentru că îmi era frică de eșec. E foarte greu să faci performanță în România, e o cale dificilă și solitară, de aceea avem parte de rezultate frumoase atât de rar. Eu am reușit cu foarte multă muncă și ambiție și susținere din partea familiei”, a subliniat Robert.
Ultimul an al carierei - plin de probleme
Anul 2022 a fost unul complicat pentru Robert Glință.
„N-am participat la Europenele din acea vară, pentru că nu puteam să fac față unei alte competiții, eram sleit și fizic, și psihic. Știam cât de obosit am fost după cursele din Budapesta, știam ce presiune era, pentru că nu obținusem rezultatele pe care alții și le doreau, pentru care am fost comparat cu David, și am luat decizia împreună cu echipa mea că e mai bine să nu particip.
Am fost înțeles și susținut de antrenorul meu de atunci, Luka Gabrilo, cu care începusem să lucrez după Tokyo. Fără el, probabil, mă lăsam de mult. Își dorea foarte tare să facă performanță, dar nu punea presiune pe mine și îmi oferea libertate, mă făcea să mă simt important, nu doar un cal la căruță, cum mult timp m-am simțit”.
Înainte de a pleca spre Campionatele Mondiale în bazin scurt de la finalul anului din Australia a suferit o accidentare la gleznă.
„Probabil era mai bine să nu concurez, pentru că nu eram refăcut, dar nici eu n-am acceptat asta, nici n-am fost sprijinit în sensul ăsta. Toată lumea trăgea de mine și eu mi-am dorit, dar nu am putut. La Melbourne, n-am reușit să mă calific în semifinale. Deși îmi depășisem limitele și obținusem un timp bun, dacă ar fi să privim tot contextul, a fost considerat un eșec. Lumea se uita la mine ca și cum i-aș fi dezamăgit, fără niciun fel de sprijin, niciun fel de înțelegere”, a spus el pentru lead.ro
Apoi a continuat: „Acela a fost punctul în care mi-am dat seama, clar ca lumina zilei, că pot să-mi dau și viața în bazin pentru sportul ăsta și tot nu aș mulțumi. Pentru că o făceam pentru a mulțumi lumea, nu o mai făceam pentru mine, ci pentru ceea ce reprezenta Robert Glință, pentru țară, pentru familie, pentru sponsori. A fost dureros, dar în sfârșit am înțeles că dacă alții nu au grijă de mine, măcar eu trebuie să am grijă de mine și măcar eu să nu mă mai abandonez pe mine!”.
3 medalii europeneîn bazin olimpic are Robert Glință, un aur și două de argint în probele de 50 și 100 m spate
Robert Glință a dezvăluit și că în timpul carierei a avut gânduri de sinucidere. „M-au ajutat enorm psihoterapia, tratamentul, rugăciunea. M-a ajutat și familia, fără mama nu eram în viață. Știu cât de mult se suferă în tăcere, și sportivi, dar și oamenii în general, și nu se poate să nu îmi pese, de asta în luna noiembrie am alergat 60 de kilometri și am strâns bani pentru asociația Mental Health for Romania, parte din mișcarea globală Movember dedicată sănătății bărbaților”, a subliniat fostul înotător.
A încheiat însă într-o notă optimistă: „Sunt cineva în societate, sunt respectat, am un nume, sunt bine privit, am primit foarte mult ajutor doar prin cine sunt, astea sunt niște lucruri pozitive dobândite de pe urma carierei. În plus, am o stabilitate financiară, nu am stresul că trebuie să supraviețuiesc de pe o zi pe alta, ceea ce e un confort foarte important. Nu am o grămadă de bani să merg în Maldive, dar nici nu-mi trebuie”.
După ce și-a încheiat activitatea sportivă, Robert Glință a încercat să fie antrenor, dar spune că nu i s-a potrivit. Acum, se ocupă de partea online a magazinului de articole sportive de înot al familiei, se ocupă de pasiunea sa, fotografia, și face sport fără constrângeri și gânduri negre. „Văd și descopăr sportul și mișcarea într-un alt mod, mult mai plăcut și mai sănătos. Vreau să mă simt bine, vreau să râd, vreau să zâmbesc în timp ce o fac. Sportul e foarte frumos și mă bucur că am redescoperit asta”.
4 medalii europeneîn bazin scurt are Robert Glință, una de argint și trei de bronz, toate în probele de spate
Ce a mai spus Robert Glință:
- Nu mi-a plăcut niciodată să scot lucrurile negative în evidență. Mai ales în timpul carierei, nu m-ar fi ajutat să-mi spun toate ofurile, să fiu negativ despre lucrurile prin care trec, despre percepțiile pe care le am în funcție de pregătire, de susținerea pe care o am sau nu o am. Nu e treaba sportivului să facă asta și mi-ar fi consumat foarte multă energie.
- Poate povestea mea o să ajute pe cineva, pentru că toți suferim în tăcere. Toate lucrurile prin care am trecut eu, cine le știa? Erau doar în mine, erau doar în capul meu, în inima mea, în sufletul meu, și ce s-a creat? O grămadă de durere, care pe mine m-a afectat teribil.
- Nu le reproșez nimic antrenorilor cu care am lucrat, știu că fiecare a făcut tot ce a putut. N-am fost nici eu perfect, știu că am fost o durere pentru mulți. De multe ori, nu voiam să fac, mă puneam contra, eram irascibil, poate tocmai pentru că mă simțeam neînțeles.
- Eu am fost întotdeauna o fire introvertită, sensibilă, care gândește foarte mult, și aș fi avut, poate, nevoie de oameni care să mă înțeleagă cu adevărat. Dar e o industrie, oamenilor le pasă de tine când ești bun și ești sus și le aduci rezultate.
- Sunt împăcat, nu pot să zic că regret ce-am făcut, dar nu aș mai lua-o de la capăt. M-am întrebat asta, când stau eu cu mine, și n-aș mai putea vreodată să trec prin așa ceva, pentru că a fost cumplit de greu și puteam să mă pierd de multe ori.
A numit țara-model pentru România: „Nu trebuie copiat 100%, putem să adaptăm!”
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
