Articol de Luminiţa Paul - Publicat miercuri, 13 iunie 2012 00:00 / Actualizat marti, 12 iunie 2012 22:58
El a fost triplu campion olimpic, în 1972, 1976 şi 1980, la categoria grea. A refuzat să treacă la profesionism, unde toată lumea voia să-l vadă înfruntîndu-l pe Muhammad Ali.
În ianuarie, Teófilo Stevenson a stat 15 zile la terapie intensivă după ce medicii îi detectaseră un cheag de sînge în apropierea inimii. O insulă întreagă tremura pentru viaţa celui mai mare boxer al ei. Cînd a părăsit spitalul, la începutul lui februarie, Stevenson a rămas uimit de cîte mesaje a primit, urmare a informaţiilor despre starea sa gravă de sănătate. "M-au sunat persoane din toată Cuba, chiar şi din Miami", povestea el, încă surprins.
Apoi, lucrurile au reintrat în normal. A venit, pe 29 martie, aniversarea de 60 de ani. Sîmbăta trecută, Teófilo a participat la un marş ţinut la Havana şi dedicat apropierii Jocurilor Olimpice de la Londra. Iar luni a murit, doborît de un infarct.
Boxer de la 9 ani
Născut în Central Delicias, în provincia estică Las Tunas, era fiul unui emigrant din St. Vincent şi al unei cubaneze de primă generaţie, cu părinţi venind din St. Kitts. Poate de aceea a crescut frumos. Înalt, arătos, puternic.
S-a apucat de box la 9 ani, cu John Herrera, iar după primul titlu cucerit la juniori, a fost trimis în Capitală, să fie instruit de antrenorul sovietic Andrei Cervonenko. Acolo tehnica lui a fost stilizată şi eficientizată, adaptată pentru sistemul de punctaj de la amatori.
În 1972, la 25 de ani, Stevenson cucerea primul lui titlu olimpic. Ar fi trebuit să-l întîlnească în finală pe Ion Alexe, dar acesta, accidentat, n-a mai putut boxa. Apoi pe al doilea, în 1976, în finală cu Mircea Şimon. Şi pe al treilea în 1980. În acel moment, devenea doar al doilea pugilist din istorie cu trei medalii de aur consecutive la box, primul fiind ungurul László Papp.
Între timp, un alt cubanez, Félix Savón, s-a alăturat micului grup select. Teófilo ar mai fi putut boxa şi în 1984, dar Cuba a boicotat ediţia de la Los Angeles. Ar fi putut boxa şi în 1988, însă din nou autorităţile comuniste au decis să nu trimită sportivi la Seul. A fost, în schimb, la Centura de Aur, de unde cubanezii nu lipseau.
"Cui îi pasă de un milion de dolari?"
Stevenson a cîştigat şi trei titluri mondiale de amatori: Havana 1974, Belgrad 1978 şi Reno 1986. Poreclit Pirolo, a rămas în amintirea iubitorilor de box pentru directa sa năucitoare de dreapta, pentru tehnica atent finisată, pentru jocul de picioare şi pentru imensa lui sportivitate. Cu cît aduna mai multe KO-uri aplicate adversarilor, cu atît voia lumea să-l vadă înfruntîndu-l pe Muhammad Ali.
Cuba i-a interzis însă să treacă la profesionism. Aşa a pierdut foarte mulţi bani. "Cui îi pasă de un milion de dolari cînd eu am dragostea a opt milioane de cubanezi?", a spus Teófilo la vremea respectivă, iar celebra revistă Sports Illustrated titra după prima sa victorie mondială: "Preferă să fie roşu în loc de bogat" (He'd Rather Be Red Than Rich).
S-a retras din box în 1988, la 36 de ani. A continuat să trăiască în provincia Las Tunas. În urma sa rămîn o fiică, Heles (27 de ani), un fiu, David (17 ani), şi soţia sa din ultimele două decenii, Fraymari Arias. Şi o lume a boxului în doliu.
"Jocurile Olimpice de la München şi de la Montréal sînt amintirile cele mai dragi din toată viaţa mea de boxer. Atunci a fost cea mai bună perioadă a carierei mele" (Teófilo Stevenson)
CV - Teófilo Stevenson
- Născut pe 29 martie 1952, în provincia Las Tunas
- Jocuri Olimpice: aur la München 1972, Montréal 1976 şi Moscova 1980
- Campionate Mondiale: aur la Havana 1974, Belgrad 1978 şi Reno 1986
- Jocuri PanAmericane: aur la Mexico City 1975 şi San Juan 1979, bronz la Cáli 1971
