SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  DEZVĂLUIRE

Au încercat s-o confiște pe Nadia Comăneci! Încă din 1976, presa străină a avansat idea că Zeița de la Montreal ar avea origini maghiare și s-ar numi Anna Kemenes. Nadia și mama ei dezmint ipoteza

Articol de - Publicat sambata, 12 noiembrie 2016 00:00

Nadia Comăneci împlinește azi 55 de ani. De asemenea, în iulie s-au aniversat exact patru decenii de la triumful gimnastei la Montreal, unde a uimit lumea, a primit primele note de 10 acordate la Jocurile Olimpice și a cucerit 3 medalii de aur, una de argint și una de bronz.

Totuși, în tot acest timp nimeni nu a întrebat-o direct dacă e adevărată sau nu o variantă care a circulat pe seama ei în presa internațională încă din 1976. Aceea că, de fapt, Nadia Comăneci, noul star de atunci al sportului mondial, nu era de origine română, ci maghiară!

Un ungur din Canada lansează teoria "Nadia unguroaică"
Începând cu 1976, numeroase publicaţii din Spania, Suedia, Canada, Statele Unite, Germania, Ungaria au lansat, au preluat şi apoi au întreţinut ideea potrivit căreia Nadia Comăneci este de origine maghiară.

Nici în anii comunismului, nici ulterior nu a existat o reacţie consistentă a părţii române cu privire la această chestiune, deşi Securitatea era la curent cu ce se scria în străinatate despre Nadia, care a fost şi este şi în ziua de astăzi un simbol al României.

În cartea sa, "România trădată", scriitorul şi jurnalistul Constantin Mustaţă (decedat în 2013) afirma că personajul care a lansat această poveste a fost un anume Paul Pilisi, maghiar stabilit în Canada, profesor de ştiinţe politice la o universitate din Quebec. Acest Pilisi susţinea că Nadia Comăneci era de fapt unguroaică şi că numele său ar proveni din anagramarea numelui real care, de fapt, ar fi fost Anna Kemenec!

Constantin Mustaţă afirma şi că a încercat să-l provoace la o discuţie pe Pilisi pe această temă, însă maghiarul deja nu mai era în viață. În „România trădată", Mustaţă spune că în vara-toamna 1976 prin Montreal a circulat un fals certificat de naştere care „atesta" originea maghiară a Nadiei Comăneci, „fluturat pe la toate televiziunile şi prin toată media, graţie eforturilor comunităţii ungureşti de acolo, dirijată de un profesor ungur de la Universitatea Laval din Quebec".

Are Nadia Comăneci origini maghiare?! Cum a devenit „ Anna Kemenes

Imediat după JO 1976, teoria "Nadia unguroaică" s-a răspândit iute. În Spania, unde exista o solidă comunitate maghiară, El Mundo Deportivo se întreba dacă Nadia este româncă şi în acelaşi timp oferea răspunsul : "«Nu e !» Ziarul publica pe 23 octombrie 1976 un amplu material sub tilul "Este regina de la Montreal româncă ?". Publicaţia spaniolă prelua o ştire difuzată de un corespondent canadian de origine maghiară al unei agenţii elveţiene de presă, ştire pe care o dezvolta ajungând la concluzia că "Nadia Comăneci se numeşte Anna Kemenes şi e născută în Ungaria"!

În viziunea semnatarului acestui articol, părinţii Nadiei ar fi fost ardeleni, adică, automat, maghiari, şi ar fi migrat la un moment dat în zona Moldovei, pe când Nadia era foarte mică şi de aceea ea este "născută în Ungaria".

Mai mult, El Mundo a remarcat că în timpul conferinţelor de presă susţinute la Montreal , Nadia era ezitantă în exprimare atunci când discuta cu translatorul şi au fost situaţii în care traducătorul a fost nevoit să-i repete întrebările.

Având în vedere aceste observaţii, publicaţia spaniolă ajungea la concluzia că, de fapt, Nadia, a cărei limbă maternă era maghiara, nu înţelegea bine limba română şi de aceea răspundea monosilabic ori avea nevoie să i se repete întrebările!

Der Spiegel şi Domenica del Corriere au preluat şi ele ştirea, după cum rezultă şi dintr-un raport existent în arhivele CNSAS – Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Der Spiegel scria în numărul din august 1976 că "părinţii Nadiei, în vârstă de 14 ani, câştigătoare a 3 medalii de aur, una de argint şi una de bronz la Olimpiada de la Montreal (…) sunt de origine maghiară. Anna Kemenes vorbea fluent ungureşte, iar talentul ei a fost descoperit în oraşul natal Gheorghe Gheorghiu Dej, la şcoala locală de gimnastică, si de atunci numele ei a fost românizat".

Trec anii și subiectul este reluat. În 1982, Der Spiegel scria că "au fost românizate vechile nume de familie ungureşti, cea mai proeminentă victimă fiind Nadia Comăneci, care în realitate se numeşte Anna Kemenes".

Potrivit informaţiilor vehiculate de numeroase publicaţii străine, guvernul român nu i-ar fi permis tinerei gimnaste să facă parte din lotul olimpic dacă părinţii ei nu ar fi acceptat schimbarea numelui din Kemenec în Comăneci.

Era lansată astfel ideea că statul român ducea de ani de zile o politică de românizare a numelor ungureşti în tentativa de a asimila total comunitatea maghiară.

Teoria „Nadia Comăneci din Ungaria” persistă şi în ziua de azi

Comentariile privind originea maghiară a Nadiei nu s-au stins odată cu trecerea timpului. O altă publicaţe spaniolă, ABC, nota pe 17 martie 1987:

„Nadia Comăneci, care face parte din minoritatea maghiară a regiunii Transilvania, minoritate care suferă o notorie discriminare, nu va fi membru în juriul care va stabili premiile Fundaţiei Principele de Asturia. (…)

Ministerul Român de Externe scuză absenţa Nadiei Comăneci la acest eveniment prin existenţa altor angajamente. Recent, presa internaţională a prezentat conflictul apărut între Budapesta şi Bucureşti din cauza minorităţii ungare care trăieşte în Transilvania, regiune anexată de România la sfârşitul primului război mondial.

Potrivit unor experţi, românizarea maghiarilor atinge şi numele iar un exemplu este chiar acela al Nadiei Comăneci al cărei nume real este Anna Kemenes".

Răspunsul României citat la finalul ştirii este lapidar: „Primul secretar al Ambasadei României, Constantin Muraru, a spus că Nadia Comăneci nu face parte din nici o minoritate, este româncă, iar cel care a scris aceste lucruri nu este bine informat".

Ipoteza lansată în 1976 a fost întărită şi de un anume Zoltan Csaki, fost angajat al Radioteleviziunii Române. Stabilit în Ungaria, Csaki era solicitat de Radio Kosshut din Budapesta să comenteze fuga Nadiei, care se consumase în noaptea de 27/28 noiembrie 1989.

Răspunsul lui Csaki, reprodus şi într-un raport al Securităţii aflat la CNSAS, suna aşa:

„Ea este ceangău din Oneşti. Se spune că bunicii ei au fost maghiari. Foarte demult, în anii '70, am realizat un interviu cu ea la şcoala de gimnastică a lui Bela Karoly. Era foarte mică atunci. A vorbit româneşte. Adevărul este că niciodată nu am stat singur de vorbă, doar cu ea".

Acelaşi Csaki sugerează că Nadia e, de fapt, vorbitoare de maghiară, afirmând că atunci "a vorbit româneşte" şi că n-a discutat niciodată cu ea între patru ochi, lăsând să se înţeleagă că foarte probabil în acest caz Nadia ar fi acceptat să discute în maghiară, limba ei maternă.

Și în Wikipedia

Tot în decembrie 1989, după fuga Nadiei, atunci când numele său era pe prima pagină a tuturor ziarelor lumii, alte publicaţii reluau tema "Nadia unguroaică".

Astfel, suedezele Dagens Nyheter şi Svenska Dagbladet, precum şi numeroase posturi de radio şi tv din Suedia au menţionat "originea maghiară" a Nadiei, pe care au botezat-o "Ilona Kemenes".

Chiar şi în 2016, diverse site-uri de limbă maghiară continuă să susţină că Nadia are origini ungureşti şi că numele său real este Anna sau Illona Kemenec.

Aceeaşi informaţie poate fi citită inclusiv pe pagina de limbă română a enciclopediei online Wikipedia: "Unele surse susţin că s-ar fi născut Anna Kemenes".

Nadia : „Nu am pe nimeni de origine maghiară în familie"

A aflat abia în septembrie că în presa străină i s-a atribuit un alt nume timp de 40 de ani

În ciuda faptului că Securitatea s-a sesizat cu privire la răspândirea în presa internaţională a acestei poveşti, nici statul român, nici Federaţia Română de Gimnastică nu au luat vreo poziţie tranşantă. Nici înainte de ’89, nici după. Lipsa de reacţie a făcut ca şi în ziua de astăzi să persiste această istorie lansată în urmă cu 40 de ani.

Paradoxal, deşi informaţia a fost preluată de numeroase mijloace de presă, absolut nimeni nu a întrebat-o pe Nadia despre originea ei! Admiţând că înainte de decembrie 1989 era complicat să ajungi la Nadia, totuși, nici după căderea comunismului ea nu a fost chestionată pe această temă.

Nadia a aflat cu uimire de abia în septembrie 2016 că ungurii au botezat-o Anna Kemenes:

„Nu m-a întrebat nimeni despre aşa ceva până acum! Oricum, nu e nimic adevărat în toată povestea asta. Eu respect pe toată lumea, indiferent de naţionalitate, dar nu am nici o conexiune cu maghiarii. Nu am pe nimeni de origine maghiară in familie. Zero legături !", a spus Nadia.

„Este româncă ortodoxă ca toţi strămoşii noştri”

Mama sa, Ştefania Comăneci, a acceptat să dea detalii legate de genealogia familiei. Spusele ei vin să confirme o dată în plus numele bunicilor Nadiei care apar în dosarele Securităţii.

„Noi suntem români şi creştin-ortodocşi din strămoşi. Ceea ce îmi spuneţi este absurd. Nu ştiu cine a putut inventa aşa ceva. În familie, n-am avut nici o legătură cu ungurii sau cu religia catolică. Părinţii soţului meu se numeau Comăneci Maria şi Comăneci Petre.

Apoi, pe părinţii mei îi chema Alexandru şi Ileana Blănaru şi erau din Moldova, din satul Ştefan cel Mare. De acolo au venit la Oneşti. Ai soţului erau de loc de pe Valea Oituzului, din Hârja. Nimeni din neamul nostru n-a venit în Moldova din Transilvania, toţi ai nostri sunt români get-beget din zona Moldovei. Nadia e creştin-ortodoxă, botezată în parohia Sfântul Nicolae din Oneşti, de Bobotează, pe 6 ianuarie 1962 ", a explicat Ștefania Comăneci.

Derapaje în comunism

„Niciodata nu a existat in Transilvania o campanie de românizare a maghiarilor", spune Ioan-Aurel Pop, profesor universitar și istoric
Istoricul Ioan-Aurel Pop, rector al Universităţii Babes-Bolyai, amendează comentariile cu privire la asa-zisa românizare a maghiarilor, situaţie în care, în viziunea unora, ar fi fost inclusă şi Nadia Comăneci adică Anna Kemenes/Kemenec.

„Așa ceva nu a existat și nici nu ar fi putut avea loc, fiindcă tratatele de pace de la Paris (1919-1920) au impus României respectarea drepturilor minorităților. Maghiarii au avut în România dintre cele două războaie respectată proprietatea, s-au putut instrui în limba lor, au avut partide politice reprezentate în Parlamentul de la București, organizații culturale, reviste", spune Pop.

„Abia în ultimii zece ani de comunism, latura naționalistă a prevalat și au avut loc derapaje care au lovit mai mult în minoritatea ungară, în cea germană sau evreiască, față de restul populației. Poate că vor fi fost și directive tacite în acest sens, nu știu. Dar nu cunosc cazuri de impunere a unor nume de familie românești".

Despre ceangăi

„Legat de Nadia, se face o confuzie, urmară de o speculație. Ea s-a născut în zona Bacău, unde trăiește de sute de ani o comunitate catolică, de ceangăi. După 1989, statul ungar duce o politică activă de declarare a ceangăilor drept unguri. Ceangăii sunt însă un amestec de populație (români și secui), de credință catolică, cu anumite elemente ungare în limbă, dar cu folclor și port românești".

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (5)
10153755897004409
Ilascu Mircea  •  13 Noiembrie 2016, 03:34

Ziarist slab si inebunit după scenarii de bârfă . Crezi ca lui Ceaușescu ii sufla cineva in borș si ca ungurii erau privilegiați fata de celelalte naționalitati ? Era într-adevăr Nadia zeița dar echipa o avea si pe Teodora ungureanu care certifica ca începea o noua era in gimnastica . Așa zis ziaristule ai citit presa din acea vreme ca vedeai cum era denumită Nadia .

1679336805663461
Doru ForzaStiinta  •  12 Noiembrie 2016, 14:23

Românca sau unguroaica...***,,

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

ortega
ortega  •  12 Noiembrie 2016, 11:29

Ungurii ar fi în stare să susțină că Iisus Hristos e *** venit din stepă și a fost la băi în Nazareth ... Care e diferența între un ungur și magheru ? Nici una ... Sunt proști grămadă ...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează