SPORTURI  »  HANDBAL  »  ROMÂNIA - GERMANIA 22-24

opinie Amăgirea suporterului român la final de an » Ce nu a mers pentru România în duelul cu Germania: „Sunt plătite la cluburi precum niște «prințese inestimabile»”

Articol de - Publicat vineri, 08 decembrie 2023 19:30 / Actualizat vineri, 08 decembrie 2023 19:48

România a pierdut meciul cu Germania, 22-24, în grupa principală de la Campionatul Mondial feminin de handbal și stă la mâna providenței pentru o calificare nemeritată în sferturile de finală.

Ca de fiecare dată în luna decembrie, fanii români își pun speranțele în cea mai iubită națională feminină de jocuri a României, reprezentativa de handbal. Nelipsită de la nicio ediție dintre cele 26 ale Campionatului Mondial, România a plecat la turneul final din Danemarca, Suedia și Norvegia cu un obiectiv decent: clasarea în primele 8 națiuni și apoi, automat, calificarea pentru turneele preolimpice din aprilie 2024.

La scurt timp după eșecul cu Germania, un clip cu Neagu a devenit viral pe rețelele de socializare
CM feminin
La scurt timp după eșecul cu Germania, un clip cu Neagu a devenit viral pe rețelele de socializare

Început perfect, final dezastruos

Cu o strategie bine pusă la punct înaintea startului Campionatului Mondial, totul s-a risipit când România a pierdut joi cu 22-24 în fața Germaniei, după ce la pauză „tricolorele" erau în grafic și conduceau cu 12-9.

În prima repriză cu Germania, totul a părut OK, Daciana Hosu în poartă a fost minunată, a debutat și Cristina Neagu din minutul 15, iar pe faza de atac România a reușit să fructifice de 12 ori, ratând cel puțin alte 4-5 mari ocazii de gol, care ar fi dus la rezolvarea partidei încă de la pauză.

În repriza secundă, România nu a mai putut surprinde cu nimic bun, iar portărița Germaniei, Katharina Filter, a făcut cel mai bun joc la Mondiale, realizând un procentaj de 45%. România a ratat 8 situații de singur cu portarul și a marcat doar 22 de goluri din 44 de aruncări.

Mai mereu blocată într-o exprimare lentă și previzibilă în atacul pozițional, jocul României a fost deseori „citit" de adversare și chiar dacă a jucat și 7 contra 6, naționala tricoloră nu și-a putut depăși condiția de echipă mediocră.

Revenită după o accidentare la genunchi, Cristina Neagu a jucat 23 de minute și 48 de secunde, a marcat 3 goluri din 5 aruncări, a fost altruistă, a dat pase decisive, dar nu din cauza ei România nu a câștigat cu Germania.

Eficiența portarului anulată de ratările extremelor

Cu o eficacitate de doar 27% a extremelor și cu zero contraatacuri, România nu a putut avea pretenții în fața naționalei germane, una extrem de pragmatică, fără mari vedete, dar cu determinare și joc de echipă. Germania a avut 2 contraatacuri, ambele concretizate, și 67% eficiența extremelor.

Cele mai multe ratări pentru România au venit din extreme, 8 din 11, și de la linia de 9 metri, 9 din 19. Chiar dacă Hosu a apărat foarte bine tot meciul, blocând 12 mingi din 32, unele dintre colegele sale și-au arătat din nou limitele, iar România a pierdut.

„Tricolore" supraevaluate

Sunt aceleași colege care sunt plătite la cluburi precum niște „prințese inestimabile", care acceptă cu greu contracte de 6, 8, 10, 12 mii de euro și când trebuie să arunce mingea în poartă de la 5-6 metri, produc vânătăi portarilor.

Până la meciul de ieri cu Germania, România depindea doar de ea pentru a se califica în sferturile de finală, acum a rămas în voia sorții. Oare pentru a câta oară naționala feminină de handbal ne duce de la extaz la agonie, rareori invers, ne trece prin toate stările emoționale și în timp devenim cardiaci?

Probabil, în următorul ciclu olimpic, lotul național va fi primenit și viitoarele jucătoare vor nimeri „drumul" spre Jocurile Olimpice 2028.

Citește și: 

Ce scriu nemții despre România, după înfrângerea cu Germania de la Mondialul de handbal feminin
ROMÂNIA
Ce scriu nemții despre România, după înfrângerea cu Germania de la Mondialul de handbal feminin
Japonia face parte din scenariul SF pentru ca România să mai ajungă în „sferturile” Mondialului și la Paris 2024. Cifrele spun totul!
CM HANDBAL FEMININ
Japonia face parte din scenariul SF pentru ca România să mai ajungă în „sferturile” Mondialului și la Paris 2024. Cifrele spun totul!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (4)
doublem
doublem  •  09 Decembrie 2023, 10:49
Postat de neacaisa pe 09 Decembrie 2023, 04:43

Lasand la o parte toate aspectele astea, un loc prins in extremis va insemna la fel ca in calificarile pt tokyo o grupa preolimpica grea si lipsa optiunii de a juca turneul acasa. Sansele sunt extrem de mici indiferent ce mai facem de acum incolo si oricum nu avem un joc suficient de consistent ca sa meritam.

Oricum preolimpicele din primăvară vor fi grele. Din 12 echipe acolo aproape sigur 8 vor fi din Europa și se dau doar 6 bilete pentru Paris deci rămân echipe bune pe dinafară. Dar asta se întâmplă mereu. Danemarca nu a mai fost la JO din 2012, Germania din 2008. Au pus cruce handbalului feminin și s-au oprit? Eliminarea la orice turneu i se poate întâmpla oricui. Dacă e greu înseamnă să nu mai jucăm? Să ne limităm numai la a juca meciuri cu echipe pe care le putem bate ca la Trofeul Carpați? Luptați până la capăt, refacerea golaverajului depinde numai de noi, nu de ce se întâmplă în alte meciuri. Măcar lăsați o impresie bună la final dacă nu ne calificăm.

neacaisa
neacaisa  •  09 Decembrie 2023, 04:43
Postat de doublem pe 08 Decembrie 2023, 20:38

Dl. Prună - urmăresc la această oră meciul Coreea de Sud - Franța comentat de dvs. De unde ați scos informația că va fi un turneu 9-12 între echipele clasate pe locul 3? Ați spus-o de două ori. Echipele de pe 3 în grupă vor fi clasate între 9 și 12 prin comparație a liniei de clasament din faza a doua și nu prin turneu de clasare pe teren (din câte am aflat eu). Dacă mă înșel vă cer scuze. După înfrângerea cu Germania a fi cel mai bun loc 3 nu mai este deloc ușor. În loc de maxim 8 puncte putem ajunge la maxim 6 - lucru normal pentru un loc 3 (dacă vom fi pe 3). Iar la golaverajul pe care îl avem acum comparația cu alte locuri 3 care ar face eventual 6 puncte nu ne dă speranțe. Mai degrabă să fim cel mai slab loc 3 și un loc 12 la general. Să sperăm că batem la 10-15 goluri și pe Japonia și pe Polonia? Aș fi mulțumit să știu că echipa e conștientă că ar fi nevoie. Ar mai ajuta la calcule pentru preolimpice și dacă Brazilia ar obține locul 3 în grupa ei și dacă mondialul NU va fi câștigat de Norvegia sau Franța. Prea mulți de „dacă“.

Lasand la o parte toate aspectele astea, un loc prins in extremis va insemna la fel ca in calificarile pt tokyo o grupa preolimpica grea si lipsa optiunii de a juca turneul acasa. Sansele sunt extrem de mici indiferent ce mai facem de acum incolo si oricum nu avem un joc suficient de consistent ca sa meritam.

balderis
balderis  •  08 Decembrie 2023, 22:29

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează