Articol de GSP - Publicat joi, 27 martie 2008 00:00
S-au împlinit 3 luni de la ultima întîlnire cu “naţionala” noastră de handbal feminin. Pe atunci plîngeam de bucurie după victoria obţinută în prelungiri împotriva ţării gazdă, la capătul unui meci în care fetele au muncit şi au suferit cît pentru o finală, şi în timpul căruia, sînt convinsă, mulţi dintre noi şi-au pierdut vocea, obiecte aflate în apropiere şi poate chiar minţile. Doar 3 zile mai tîrziu, tot în prelungiri, ne-am văzut nevoiţi să le privim pe nemţoaice dansînd de fericire cu medaliile de bronz la gît. Gustul dulce al victoriei transformat în venin de amarul lacrimilor Luminiţei. Aşa ne aducem aminte de “naţionala” lui 2007.
“Să ne reîntîlnim sănătoşi, mai maturi şi mai dispuşi să suferim, mai deschişi pentru performanţa adevărată!”, sînt cuvintele de rămas bun ale domnului Muşi, pe care le-am auzit de atîtea ori la finalul activităţilor cu “naţionala” încît, deşi absentă motivat, sînt convinsă că au fost spuse şi la mijlocul lui decembrie. Ce s-a mai întîmplat de atunci şi pînă în martie? În 18 martie lotul s-a reunit la Rm. Vîlcea în vederea pregătirii meciurilor de calificare la Beijing. Şedinţelor de pregătire tehnico-tactică li s-au adaugat, în mod firesc, analizele video ale echipelor Poloniei, Croaţiei şi Coastei de Fildeş. Dar pentru că nu aduce anul ce ne aduce săptămîna precompetiţională, ne-am trezit peste noapte într-o altă grupă, alături de Ungaria, Polonia şi Japonia. Ştiu, v-am ameţit! Şi acesta nu este decît finalul unui şir lung de întîmplări din ciclul “uite grupa, nu e grupa”. Marele avantaj al forului internaţional a fost, cred, lipsa de timp pentru proteste a ţărilor implicate. Te adaptezi din mers, e condiţie necesară pentru cei ce se vor învingători. În cazul de faţă mersul a fost înlocuit cu un pas accelerat.
Cum arată “naţionala” lui 2008? Vă invit să o privim împreună la lucru, pe viu, la Sala Polivalentă din Capitală. Vineri se încălzeşte în ritmurile alerte ale şcolii asiatice, sîmbătă le întîlneşte pe Palinger şi compania, iar duminică sperăm să jucăm un meci împotriva Poloniei din postura de echipă deja calificată la Jocurile Olimpice.
Se spune că interesul pentru o echipa creşte atunci cînd apar rezultate notabile. Nu pot să nu compar atmosfera de adevărată sărbătoare întîlnită în tribunele sălilor din Vîlcea sau Braşov în ultimii 2 ani cu liniştea de vacanţă de care am avut parte la calificările contra Serbiei din 2006, la doar cîteva luni de la cîştigarea argintului rusesc. Este Bucureştiul o Capitală în care se respiră numai fotbal? Răspunsul depinde de voi. Un argument semnificativ ar fi că fetele au nevoie de ajutorul şi de susţinerea tuturor!
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
