SPORTURI  »  HANDBAL  »  INTERVIU

INTERVIU // Cristina Neagu despre calificarea la Jocurile Olimpice: „Pornim cu șansa a treia. Trebuie să fim realiști”

Articol de - Publicat marti, 11 februarie 2020 16:02

Cristina Neagu (31 de ani) lucrează pentru prima dată cu selecționerul Bogdan Burcea. Ca și tehnicianul Craiovei, căpitanul României crede că „tricolorele” pot ajunge la Jocurile Olimpice, deși pornesc cu șansa a treia, după Norvegia și Muntenegru.

„Naționala" feminină a României s-a reunit luni seara la Rm. Vâlcea, iar de marți a început antrenamentele de pregătire. 20 de jucătoare de la 10 cluburi din țară au fost convocate de antrenorii Bogdan Burcea și Robert Licu.

Căpitanul Cristina Neagu va lucra pentru prima dată sub conducerea noului staff după ce în prima perioadă de pregătire, de la București, a lipsit din cauza problemelor de sănătate. Neagu e optimistă și crede că România poate ajunge la Jocurile Olimpice de la Tokyo, chiar dacă a schimbat total generațiile.

- Cristina, cum e la lotul național?
- E OK. Se va pune accent pe pregătirea turneului preolimpic deja, ceea ce este foarte bine din punctul meu de vedere. Cu siguranţă sunt multe lucruri de pus la punct, pentru că sunt multe jucătoare noi. Trebuie să formăm noi relaţii de joc. Să vedem, cum zicea și antrenorul Bogdan Burcea, cu cine ne vom apăra în centrul apărării. Repet, sunt multe lucruri de pus la punct!

- Cum vezi șansele la calificare la turneul preolimpic?
- Pornim cu şansa a treia din punctul meu de vedere. Norvegia şi Muntenegru sunt favoritele grupei, trebuie să fim realişti, însă asta nu înseamnă că nu avem şansa noastră. Este sport, până la urmă orice se poate întâmpla într-un meci. Norvegia și Muntenegru se întâlnesc în prima zi şi noi vom încerca să învingem a doua zi echipa învinsă în prima zi, pentru că asta ar înseamna calificarea la Jocurile Olimpice. Avem şansa noastră, credem în ea până la capăt. Am spus-o de multe ori, eu îmi doresc foarte mult să mergem la Jocurile Olimpice şi cred în asta până la capăt. Vor fi trei zile, trei meciuri, o să dăm totul acolo şi vom vedea ce se întâmplă.

- Cum e cu noile colege?
- E prima oară când o să lucrez cu unele dintre fete. O să încerc să vorbesc cât mai mult cu ele, să le ajut cât pot eu de mult ca să închegăm relaţiile de joc cât mai repede, pentru că timpul este foarte scurt.

- Și cu noii antrenori?
- Nu am apucat să lucrez cu Bogdan Burcea. Îl ştiu de foarte mult timp. Din câte văd, este foarte încrezător în ceea ce urmează, ceea ce este bine, pentru că trebuie să credem în şansa noastră până la capăt. Aștept să facem antrenamente împreună, discuții, pentru că nu știu exact cum e el! Îl cunosc de mult, avem o relație bună, dar nu am lucrat împreună.

- Schimbările astea cu a patra echipă din grupă cât contează pentru voi?
- Nu cred că ne afectează în vreun fel. Este clar că Thailanda este cel mai slab adversar din grupă. Cred că într-un fel că e bine pentru noi că jucăm cu ele primul meci, intrăm în ritmul competiţiei, după care avem două meciuri foarte importante.

- Ordinea meciurilor e OK?
- E cu dus și întors. Începem cu un meci în care poate evolua toată lumea, cel cu Thailanda, după care urmează meciul împotriva Norvegiei, foarte important. Cred că ordinea meciurilor e OK pentru noi. O să fie oricum foarte greu, pentru că jucăm trei meciuri în trei zile, programul este deja foarte încărcat. Dar adrenalina va fi foarte mare şi dorinţa de victorie la fel, aşa că o să dăm tot ce putem în acele trei zile!

Programul României la turneul pre-olimpic

  • 20 martie 2020: România - Thailanda
  • 21 martie 2020: Norvegia - România
  • 22 martie 2020: Muntenegru - România

Lotul României convocat pentru reunirea de la Rm. Vâlcea

  • Portari: Denisa Dedu (CSM București), Iulia Dumanska, Diana Ciucă (SCM Rm. Vâlcea)
  • Extreme stânga: Nicoleta Dincă (Gloria Bistrița), Ana Maria Tănăsie (Măgura Cisnădie)
  • Interi stânga: Cristina Neagu (CSM București), Bianca Tiron (Dunărea Brăila), Alexandra Severin (HC Zalău)
  • Centri: Andreea Rotaru (Gloria Buzău), Elena Dache (Dunărea Brăila), Ana Maria Țicu (SCM Craiova), Laura Pristăvița (Gloria Bistrița), Andreea Popa (Minaur)
  • Interi dreapta: Alina Ilie (Gloria Buzău), Ana Maria Savu (SCM Craiova)
  • Extreme dreapta: Sonia Seraficeanu (Minaur Baia Mare), Laura Moisă (CSM București)
  • Pivoți: Crina Pintea (CSM București), Dana Abed Kader (HC Zalău), Lorena Ostase (CSM Slatina)

vezi și:

Gloria Bistrița și-a aflat adversara din sferturile Cupei EHF

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (1)
ceaiuri
ceaiuri  •  11 Februarie 2020, 18:18

si daca fetele zic ca avem prima sansa,nu prea ai ce mai discuta cu ele...totusi Burcea parea optimist si ne vede calificati

Vezi toate comentariile (1)
Comentează