SPORTURI  »  HOCHEI  »  SCANDAL

EXCLUSIV Căpitanul naționalei de hochei, după scandalul de la CM: „Ce să fac? Să plec de pe gheață și să îmi bată obrazul la Miercurea Ciuc?”

Daniel Trancă, în dreapta imaginii / FOTO: Imago
Daniel Trancă, în dreapta imaginii / FOTO: Imago

Articol de - Publicat marti, 10 mai 2022 19:20 / Actualizat marti, 10 mai 2022 20:55

Daniel Trancă (28 de ani), căpitanul naționalei de hochei a României, a comentat scandalul de la Campionatul Mondial, când reprezentanții „tricolori” au asistat la intonarea imnului așa-numitului Ținut Secuiesc.

Trancă, sportiv legitimat la clubul din Gheorgheni, spune că refuzul de a asista la imnul secuiesc ar fi taxat de fani la următoarele acțiuni ale echipei naționale. 

Ministrul Sportului, Eduard Novak, nu vede nimic în neregulă în scandalul imnului: „Acest cântec nu este împotriva României. E despre lipsa de respect”
SCANDAL
Ministrul Sportului, Eduard Novak, nu vede nimic în neregulă în scandalul imnului: „Acest cântec nu este împotriva României. E despre lipsa de respect”

Căpitanul naționalei de hochei, despre scandalul de la Campionatul Mondial

„Cine a apucat s-a dus la vestiare înainte să înceapă să se cânte imnul secuiesc. Sunt mulți jucători din Miercurea Ciuc, din Gheorgheni. Au fost și mulți suporteri de acolo care au venit și au cântat la fiecare meci imnul acesta. Dacă au început să cânte imnul, ce să facem? Să plecăm de pe gheață? Nu ai cum să faci asta. Am stat, cum am stat și la imnul Sloveniei, al Lituaniei. 

Nu contează unde am stat eu, dacă m-am dus sau nu în linie cu ceilalți. Am rămas pe gheață, dar nu am cântat. Cine a cântat? Nu știu de unde a apărut chestia asta, că jucătorii echipei naționale au cântat imnul secuiesc. S-au aliniat și atâta tot. Când se cânta un alt imn, toți se ridică și scot căștile. 

Eu cred că s-a făcut prea mare tam-tam din asta. Cred că lumea nu înțelege ce se întâmplă. Sunt jucători care sunt la echipele acestea, la Miercurea Ciuc, la Gheorgheni. Imnul ăsta se cântă la fiecare meci. Dacă un jucător ia o decizia să se ducă la vestiare fără să asiste la acest imn, să nu scoată casca, o să-i fie bătut obrazul când iese pe stradă. Ce faci? Cum te porți? 

Dacă rămâi la imn, atunci îți arată alții obrazul, cum s-a făcut și acum de presă. Sunt mulți jucători care sunt la mijloc, asta trebuie să înțeleagă toată lumea. E o chestie de respect dacă stai la un imn la care au venit suporterii tăi. Și asta e tot. Nu a vrut nimeni să facă scandal. S-a cântat un imn, am rămas jucătorii acolo, s-a terminat și am plecat”, a spus Trancă, pentru GSP.ro. 

Ce importanță are dacă se cântă imnul secuiesc? Asta se cântă la secui, ăsta e imnul lor. Ce să fac, să plec de pe gheață și când vin în Miercurea Ciuc să îmi bată obrazul? Așa se face, în general, se cântă acest imn. Dar mulți nu știu lucrurile astea
- Daniel Trancă

Trancă: „Alta a fost problema la acest Campionat Mondial”

„Echipa națională e alcătuită din mai mulți secui. Fiecare a ales că vină la naționala României A stat și un rus în spatele meu și a ascultat și el imnul secuilor. Și ce dacă ești îmbrăcat în culorile României? Dacă ești în alte haine, nu te ridici la un imn?! Dacă reprezint România, nu dau jos casca la imnul Sloveniei, de exemplu? 

Și imnul secuiesc este un imn național, dar nu este văzut așa de dumneata. Secuii asta spun, că ăsta e imnul lor, atâta tot. Dumneata zici că nu e, ei zic că da. Eu sunt de părere că oamenii caută în locuri nepotrivite care a fost problema la acest Campionat Mondial. 

Eu zic că nu asta a fost problema că noi am luat bătaie. Trebuie să vă gândiți cum e văzut acest sport de jucători, de suporteri și cum e văzut de dumneavoastră”, a continuat Trancă.

Căpitanul naționalei de hochei, după scandalul de la CM: „Ce să fac? Să plec de pe gheață și să îmi bată obrazul la Miercurea Ciuc?”
Daniel Trancă, în spate, într-un duel împotriva Coreei de Sud / FOTO: Getty

Trancă îi răspunde lui Grindeanu: „A fost pe gheață cu noi?”

Sorin Grindeanu, vicepremierul României, a comentat în termeni duri evenimentele care au avut loc la meciul de hochei dintre România și Ungaria. Replica a venit astăzi, din partea căpitanului primei reprezentative. 

„Nu știu ce a spus domnul Grindeanu. A fost dânsul pe gheață cu noi, a fost acolo?! Fiecare spune ce crede, dar hai să zică cineva cum a fost acolo, cum se face la fiecare meci. Vă place sau nu, în zonele astea e văzut ca un imn. Dacă nu e văzut în alte părți ca un imn oficial, asta e altceva. 

Dar vă place sau nu, sunt mulți jucători născuți din părinți unguri și așa se cred ei, unguri. Și cum ar fi un jucător maghiar sau secui, în culorile României, să nu se așeze acolo la imnul secuilor? Cum ar fi atunci când s-ar duce acasă? Ce ar face părinții, suporterii? Știți răspunsul la asta? I-ar bate obrazul, pur și simplu. Și asta ar auzi un an de zile”, a fost replica lui Trancă.

Nu știu de ce cei trei jucători români s-au dus la vestiar. S-ar putea să nu fi vrut să participe la imnul secuiesc, nu știu. Trebuie să-i întrebați pe ei despre asta. E prea mare circ făcut pe treaba asta. Ar trebui să fie ascultate ambele părți. Fiecare dintre noi, cei care am fost acolo, am făcut tot ce am putut pentru naționala și facem asta de mulți ani. Cum nu am putut să rămânem în grupa asta, s-a făcut circ. Când am promovat, nu a fost nicio problemă.
- Daniel Trancă

Vezi și alte știri despre scandalul de la Campionatul Mondial de hochei:

Scandalul de la Ungaria – România provoacă tensiuni în coaliția de guvernare: „Tanczos Barna a umilit România! Cer premierului să-l demită”

Tanczos Barna era în 2011 președintele Federației Române de Hochei pe gheață și a sărbătorit, alături de „tricolori”, promovarea din Divizia II în Divizia I. Sportivii au afișat un steag al așa-zisului Ținut Secuiesc.

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (43)
francescoli1974
francescoli1974  •  16 Mai 2022, 19:21

Un comportament inacceptabil al unor cetățeni români până la urmă proveniți dintr-o minoritate etnică foarte reprezentativă și cu multe drepturi iar faptul că nu respectă echipamentul naționalei denotă că nu au pic de considerație și de respect față de țara care este și a lor.

demolarii
demolarii  •  14 Mai 2022, 00:12

Marx afirma că un om nu e urât fizic daca are bani și cumpara relația cu cea mai frumoasă femeie. Fiecare cu tipul de capital posedat. Urâtul cu bani, femeia cu frumusețea, sau hocheistii cu Țară secțiilor. Apropo , de ce Udmr și implicit administrațiile conduse de ei accepta bani de la bugetul României? Nu mai sunt secui? Si o intrebare pentru domnul Tranca , Novak sau alții ca și ei: Imnul României a fost cântat pe gheață de acești jucători? Ok. Sa cânte cântecele tradiționale, dar sa acorde și respectul pe care il invocă de la români. Fariseii sunt cei care l-au vândut pe Isus și în Biblia Catolică și în Biblia Ortodoxă....farisei sunt cei ce se vând și în prezent pentru o viață mai usoara......

dobrin
dobrin  •  12 Mai 2022, 01:11
Postat de luisharcsa pe 11 Mai 2022, 12:58

Doar ca Gelu, Vlad, Menumorut nu au fost romani. Oricum asta nu are importanta. A fost acum 1000 de ami.

Aici ai dreptate, chiar nu are importanta cine a venit si a plecat acum 1000 de ani. Important e ca acum suntem aici si aici vom ramane.

Vezi toate comentariile (43)
Comentează