SPORTURI  »  RUGBY  »  DEZVĂLUIRI

Un fost coleg al lui Jonah Lomu crede că legendarul rugbist a murit din cauza administrării de creatină! Ce spune medicul All Blacks

foto: Reuters
foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat miercuri, 02 martie 2016 10:19

Joeli Vidiri, fost coleg cu regretatul Jonah Lomu la Auckland Blues în anii '90, a făcut declarații șocante pentru The Telegraph. Acesta spune că problemele renale ale legendei All Blacks au fost accentuate de administrarea de creatină.

Creatina e un supliment alimentar care ajută la dezvoltarea masei musculare și dă energie, dar care, potrivit studiilor realizate de Universitatea din Maryland, luată în cantități mari poate provoca grave probleme renale: "Ni se dădea o mare cantitate de creatină, pe care o amestecam cu apă. Instrucțiunile erau scrise pe spatele cutiilor și le aveam mereu cu noi. Nu-mi amintesc ce cantitate luam, dar cu siguranță înainte și după fiecare antrenament. Lua și Jonah, deși nu prea mult, pentru că lua deja medicamente pentru problemele renale.

Eu am încetat să mai iau creatină când am început să fiu îngrijorat de efectele asupra corpului meu. Cum au apărut zvonurile că e dăunătoare, m-am oprit", spune fostul rugbist, acum în vârstă de 42 de ani. Acesta mai adaugă că lui Lomu i s-a administrat în continuare creatină, chiar și după ce a fost diagnosticat cu sindrom nefritic, în 1995.

CE este sindromul nefritic

Totalitate a simptomelor care însoțesc o glomerulonefrită acută (boală renală caracterizată printr-o atingere acută a glomerulilor).
Sindromul nefritic, în general cu apariție bruscă, se traduce prin prezența de sânge și de proteine în urină, prin edeme și hipertensiune arterială (sursa: sfatulmedicului.ro)

Ca și regretatul lider All Blacks, Vidiri are probleme renale, fiind diagnosticat în octombrie 2001 cu sindrom nefritic, și e îngrijorat de efectele creatinei. În mai 2015 a fost supus unui transplant.

"Eram tineri, trebuia să fim la cel mai înalt nivel weekend de weekend. Suplimentele erau parte din program, aveam nevoie de ceva care să ne facă să fim mai puternici. Jocul devenea mai dificil și mai rapid, voiai ceva care să te ajute să-ți îmbunătățești performanța.

Eu și Jonah eram buni prieteni. Când ești tânăr îți dorești să faci orice pentru cariera ta. Era o presiune imensă, trebuia să fim cei mai buni.  Mulți mi-au vorbit despre creatină și m-au pus pe gânduri. Aș fi fericit ca cineva să publice un studiu care să ne facă să înțelegem care sunt exact efectele consumului de creatină. Vreau să știu de ce le era administrată și tinerilor și vreau să li se explice tinerilor care o iau și acum. Trebuie să știm care sunt efectele secundare ", mai spune Vidiri.

Medicul All Blacks neagă

John Mayhew, fostul medic al naționalei Noii Zeelande și un foarte bun prieten al lui Lomu, îl contrazice pe Vidiri: "Jonah nu a luat niciodată creatină. Știam că are probleme renale și a primit sfaturi clare de la mine și de la alți specialiști care îl aveau în grijă să nu ia creatină. Nu e interzisă, dar pe cei care au probleme asemănătoare cu ale lui Lomu îi sfătuiesc să nu ia. La acea vreme am studiat lista de medicamente pe care Jonah nu le putea lua. Noi credem că problemele cu rinichii au început cu mult înainte ca el să se apuce de rugby, probabil le avea de când era copil".

Creatina e un foarte popular supliment alimentar pentru rugbiști de mai bine de 20 de ani. Nutriționistul Fred Wadsworth, care a fost în staff-ul naționalei de rugby a Angliei, a declarat pentru The Telegraph: "E un supliment legal și e folosit în acest sport de două decenii fără niciun fel de problemă. Dar dacă ai probleme renale, consumul de creatină nu e o idee bună"

Jonah Lomu a fost supus unui transplant renal în 2004, dar după 7 ani a avut din nou probleme, iar în 2015 a murit la doar 40 de ani, în urma unui stop cardiac.

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (3)
974659832588064
Muntianu Marius Antonio  •  02 Martie 2016, 22:53

De-a lungul timpului, creatina a capatat o reputatie proasta, in sensul ca poate fi nociva pentru rinichi. Cauza acestei acuzatii profund false este probabil confuzia dintre creatina (suplimentul) si creatinina, ale carei valori reflecta sanatatea rinichilor. Daca nivelele de creatinina serica sunt mari, rinichii pot avea probleme. Creatinina este un metabolic al creatinei, ce ramane dupa ce este folosita. Consumul de creatina creste nivelele de creatinina, ceea ce creaza un fals pozitiv. Sau facut foarte multe cercetari, care au controlat functiile rinichilor dupa consumul de creatina si nu s-a constatat nicio problema. A exitat un studiu in care un tanar care avea un singur rinichi, si acela intr-o stare proasta, a luat creatina timp de o luna, alaturi de 3 grame de proteina/kg corp (un alt mit nefondat este ca proteinele iti afecteaza ficatul). Rezultatul? Nicio problema inregistra....

caminero
caminero  •  02 Martie 2016, 14:58

Punguţele de tip neubertian izbesc din nou ... şi la case mai mari.

1211025555593899
Sukyt Hardbish  •  02 Martie 2016, 12:49

Hai sa fim seriosi, creatina e un supliment nutritiv nedaunator. Toti incearca sa isi ascunda uzul de substante interzise dand vina pe suplimente banale. E penibil.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează