SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

CORESPONDENȚĂ DE LA PARIS » Antrenoarea Jelenei Ostapenko a vorbit despre momentul care a decis finala, ce i-a spus elevei sale despre Halep și care e diferența uriașă față de alte jucătoare

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat duminica, 11 iunie 2017 13:10

Jelena Ostanepnko, 20 de ani, a dat toate calculele peste cap și a câștigat finala de la Roland Garros, învingând-o pe Simona Halep după un meci dramatic, scor 4-6, 6-4, 6-3.

Letona este antrenată de Anabel Medina Garrigues, fostă jucătoare de tenis, iar spanioloaica a vorbit pentru L'Equipe despre eleva sa și despre triumful de la Roland Garros.

- Ce s-a întâmplat la 6-4, 3-0 pentru Halep, în setul doi?
- Jelena părea obosită. Făcea gesturi care denotau tristețe. A existat un moment când a fost foarte nervoasă și nu reușea să se relaxeze. La 3-0 și-a zis: «Ajunge! Voi încerca să îmi fac jocul și să vedem ce iese» Din acel moment, s-a relaxat, a câștigat setul, iar în decisiv nu a mai fost aceeași poveste. Și-a zis atunci: «Trebuie să mă grăbesc». E un meci care seamănă mult cu altele din cele două săptâmâni. A pierdut primul set, și-a revenit în al doilea, iar în al treilea s-a dezlănțuit.

- Ce i-ați spus înaintea finalei?
- I-am zis că trebuie să se concentreze și să profite că toata presiunea e pe umerii lui Halep, care avea în joc numărul 1 mondial.

- Cum e să lucrezi cu Jelena?
- E o jucătoare conștientă de erorile ei. Există jucători care se întorc către tine și te întreabă: «Ce nu fac bine?» Ea, când face o greșeală, se întoarce și îți zice: « Acolo, am întârziat lovitura». E capabilă să își dea seama de ce a greșit și să corecteze. Deci, are o capacitate de reacție puternică în meci.

- De ce sunteți cel mai mândră?
- Dacă lasăm la o parte cele două momente, la 1-0 și 3-0 în setul doi, în niciun moment, de-a lungul turneului, Jelena nu a plecat capul și nu a renunțat. Asta am vrut să vadă toată lumea.

- Partea grea acum vine...
- Da, pentru că va fi o situație nouă pentru ea. Ieri, eram la magazin, ea a făcut niște cumpărături și nimeni nu a recunoscut-o. Asta nu o să se mai întâmple. Trebuie să ne adaptăm situației. Acum e o câștigătoare de Grand Slam, nu va mai fi doar surpriza turneului care a pierdut în finală contra favoritei.

Citește și: După două săptămâni de tenis intens și o primăvară frumoasă pe zgură, Halep a câștigat câteva lucruri importante » Adieu, Paris! Ce rămâne?

Citește și:
Noul model Dacia a fost lansat oficial » Premieră: produs și lansat exclusiv în altă țară! Se va bate cu Hyundai și Peugeot pentru supremație
Noutati auto
Noul model Dacia a fost lansat oficial » Premieră: produs și lansat exclusiv în altă țară! Se va bate cu Hyundai și Peugeot pentru supremație
Omul de încredere al lui „Pinalti” povestește totul! » „Am cărat valiza cu bani”, fotbaliști pierduți la poker și provocarea halucinantă pentru Gheorghe Ștefan: „Hai la cimitir! Spate în spate, 10 pași și tragem!”
GSP special
Omul de încredere al lui „Pinalti” povestește totul! » „Am cărat valiza cu bani”, fotbaliști pierduți la poker și provocarea halucinantă pentru Gheorghe Ștefan: „Hai la cimitir! Spate în spate, 10 pași și tragem!”
În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Handbal
În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Diverse
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Profit.ro
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (23)
1485653348153204
Rodica Scafes  •  11 Iunie 2017, 15:45

In ultimul an Ostapenko a mancat bataie de la o groaaza de jucatoare bune: Pliskova, Radwanska, Kvitova, Kasatkina, Putintseva etc. La unul dintre meciurile cu Pliskova a facut criza pe teren, spunandu-i antrenoarei (maica-sa, la data aceea) ca ea nu mai vrea sa joace cu "asta", ca "habar n-are de tenis", ca si Radwanska. Ca ea, Ostapenko, joaca de 500 de ori mai bine decat Pliskova, ca in "Letonia avem multe jucatoare care joaca mai bine ca Pliskova" etc. Copila asta, talentata, nu contest, are un caracter infect: unul este discursul public, de la conferintele de presa, cand zice, de nevoie, "Halep e o jucatoare foarte buna", si alta este ce crede ea de fapt nu numai despre Halep, ci despre toate jucatoarele bune din circuit: ca nu fac doi bani. Dintr-o data, de unde o cam batea toata lumea, ajunge sa dea de toti peretii cu jucatoare de top (vezi Timea Bacsinszki). Nu vi se pare ciudat? Eu una nu cred in ascensiuni fulminante de acest fel, care mi se par "stimulate" la greu. In cazul Svitolinei, care a avut niste succese pana acum, a castigat turnee, forma excelenta si succesele nu ridica nici un semn de intrebare. Cu Ostapenko insa...Vom vedea. Letonia inseamna fosta Uniune Sovietica, iar Ostapenko este nume rusesc. In rest, si eu zic ca Simona a avut meciul in mana. Sper sa depaseasca repede acest esec. Mi-a placut atitudinea lui Darren Cahill, care este alaturi de ea si a spus ca Simona va fi o jucatoare mai buna dupa acea

234644950357331
Virgil Dumitrescu  •  11 Iunie 2017, 15:35

Perfecționează-ți stopurile și jocul la fileu. Nu zic să faci din jocul tău la fileu arma pricipală, pentru că fizicul nu-ți permite, dar un pic de variație este necesară. Înfrângerea asta nu-i un capăt de țară. Ai câștigat în anul ăsta forță psihică, ai revenit pe locul doi WTA, ești prima în cursa pentru turneul campioanelor. Vino acasă un pic, plângi pe săturate pentru ratarea asta și revino pe iarbă senină și resetată. Noi, cei care nu așteptăm de la tine să ne vindeci de mediocritate prin victoriile tale, te iubim și credel în tine...

haudinamo
haudinamo  •  11 Iunie 2017, 14:51

Bravo Ostăpeanka, ai facut fericita o planeta intreaga.

Vezi toate comentariile (23)
Comentează