SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN

REZUMAT VIDEO Iva Jovic, victorioasă la US Open în fața celei mai bune prietene: „O să încep să plâng”

Americanca Iva Jovic (18 ani, 14 WTA) a învins-o pe buna ei prietenă Alexandra Eala (21 de ani, 18 WTA), scor 7-5, 3-6, 7-5, și s-a calificat în premieră în optimile de finală la US Open / FOTO: Imago
Americanca Iva Jovic (18 ani, 14 WTA) a învins-o pe buna ei prietenă Alexandra Eala (21 de ani, 18 WTA), scor 7-5, 3-6, 7-5, și s-a calificat în premieră în optimile de finală la US Open / FOTO: Imago

Articol de - Publicat duminica, 06 septembrie 2026 13:02 / Actualizat duminica, 06 septembrie 2026 13:07

Americanca Iva Jovic (18 ani, 14 WTA) a învins-o pe buna ei prietenă Alexandra Eala (21 de ani, 18 WTA), scor 7-5, 3-6, 7-5, și s-a calificat în premieră în optimile de finală la US Open.

Iva Jovic și Alexandra Eala sunt două dintre cele mai bune jucătoare ale noii generații. Două tinere politicoase, legate de o prietenie aparte.

La meciul din această noapte, Eala a avut parte de o susținere extraordinară în tribunele arenei Arthur Ashe. Se întâmplă oriunde ar merge, cu un plus la New York, oraș cu o mare comunitate filipineză.

Iva Jovic, victorioasă în fața Alexandrei Eala

Revenind la meci, Alexandra a fost trădată de serviciu. Este greu să câștigi împotriva unei adversare agresive la retur, când viteza medie a primei serve este de doar 139 km/oră. În comparație, Iva a servit cu 166 km/oră.

Calitatea înfruntării reiese din alt aspect statistic. Ambele au fost pe plus în ceea ce privește balanța lovituri câștigătoare - erori neforțate.

Jovic a atacat de câte ori a avut ocazia cu lovitura de forehand și a încheiat cu 44 mingi direct câștigătoare. A greșit fără să fie sub presiune în 27 de rânduri. În cazul filipinezei, bilanțul a fost 34-33.

Jovic s-a impus la capătul a peste 3 ore de joc, după un decisiv în care a revenit de la 2-4 și minge de break a lui Eala.

În optimile de finală, Iva o va înfrunta pe Coco Gauff, a 4-a jucătoare a lumii.

VIDEO. Rezumatul victoriei obținute de Iva Jovic în fața lui Alex Eala

„A fost nevoie să-mi pierd cerceii, să cad literalmente la pământ, să mă tai la genunchi, să am căderi mentale. A fost nevoie de absolut totul.

Nu-mi venea să cred ce tocmai se întâmplase. Amândouă am avut un bilanț pozitiv la capitolul lovituri câștigătoare versus erori neforțate, deci a fost un nivel foarte, foarte ridicat. Asta îmi dă multă încredere. Cred că pot învinge pe oricine în acest moment”, a spus Jovic.

Disputa s-a încheiat cu o îmbrățișare caldă peste fileu.

Spune multe despre ea ca persoană. O să încep să plâng, dar spune multe despre ea ca om, să poată face asta după un astfel de meci și totuși să vină să mă îmbrățișeze și să-mi ureze tot binele. Chiar și în vestiar, în spatele ușilor închise. Asta spune multe despre ea și despre caracterul ei. Este incredibilă.

- Iva Jovic

Alexandra a părăsit terenul cu lacrimi în ochi. S-a emoționat și în conferința de presă, când a fost întrebată despre fanii din Filipine.

Pentru mine este un privilegiu să experimentez asta. Oh, Doamne! Să joc pe arena Arthur Ashe și să simt atât de mult sprijin... Sunt fericită că am această oportunitate, că pot lupta pentru visul meu în fața unor oameni care mă iubesc. Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce trăiesc!

- Alexandra Eala

Citește și:
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Campionate
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Lovitură de teatru! Horațiu Moldovan, așteptat să semneze în Superliga
Superliga
Lovitură de teatru! Horațiu Moldovan, așteptat să semneze în Superliga
Acasă la Carles Puyol, în Andorra » Ce stil de viață are fostul lider al Barcelonei
Conference League
Acasă la Carles Puyol, în Andorra » Ce stil de viață are fostul lider al Barcelonei
Chinezii amenință Dacia: imaginile cu noul model „au scăpat” pe internet » Șeful Dacia a reacționat imediat
Noutati auto
Chinezii amenință Dacia: imaginile cu noul model „au scăpat” pe internet » Șeful Dacia a reacționat imediat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează