Luminiţa Paul despre motivaţia unei sportive căreia "boala îi ţipă în urechi la fiecare minge" » Venus, istorie de viaţă

Ce te mînă să petreci ore întregi pe teren cînd suferi de o boală de care nu vei scăpa niciodată?

A încheiat meciul şi, după interviul dat pe teren, s-a lăsat să cadă pe scaun. Pur şi simplu, s-a prăbuşit, cu braţele desfăcute şi respiraţia greoaie. Bătălia durase o oră şi 46 de minute. Cea de dinainte - două ore şi 23. Următoarele, în ordine, o oră şi un minut, două ore şi 34, două ore şi 9 minute. Un total de 9 ore şi 53 de minute, cam cît o zi a cuiva care a stat un pic peste program. Aproape 10 ore pentru o ţintă neatinsă de aproape doi ani. O semifinală WTA. Nimica toată, nu?

După ce ai fost numărul unu în lume, ai cîştigat 43 de titluri, între care 7 de Mare Şlem, şi ai adunat peste 28 de milioane de dolari din tenis, ce mai contează o amărîtă de semifinală? Mă rog, fie ea şi într-un turneu Premier, adică din cele mai importante. Tot semifinală e.

Răspunsul stă în acea prăbuşire lentă, istovită pe scaun după un efort pe care ea îl simte înzecit, poate însutit mai al naibii decît oricine altcineva. De cînd a fost diagnosticată cu sindromul Sjöngren, o boală nevindecabilă care se manifestă prin oboseală extremă, dureri de încheieturi, uscăciune a gurii şi ochilor, Venus trăieşte o viaţă în care se recunoaşte cu greu. O viaţă în care controlul nu-i mai aparţine.

"Înainte de toate accidentările şi bolile, eram numărul doi în lume, iar Serena era unu şi amîndouă eram numărul unu la dublu. Ne aflam, literalmente, în vîrf. Apoi, o grămadă de lucruri au năvălit asupra noastră", spune ea. E ceva în aceste cuvinte, o interogaţie nerostită, o nedumerire tăcută, care răzbate împreună cu nostalgia unor vremuri de roze şi catifea. De ce s-a întîmplat aşa?

Nimeni nu ştie şi, de fapt, nici nu mai contează. Sînt chestiuni pe care trebuie să le accepţi. Williams cea mare învaţă să trăiască cu durerile şi spaimele cotidiene. "Înainte, dacă mă trezeam şi nu mă simţeam bine, intram în panică. Acum iau lucrurile pas cu pas", mărturiseşte femeia în vîrstă de 32 de ani care deţine recordul pentru cel mai puternic serviciu înregistrat într-un meci oficial, 207,6 km/oră.

Boala a îndepărtat-o de tenis, ea s-a încăpăţînat să revină. Chiar dacă uneori simte că racheta e grea, ca şi cum ar fi din beton. Ce o mai îndeamnă? "Aş vrea să-mi fac drum înapoi. E un vis pentru mine. De aceea mă aflu aici, fiindcă simt că încă sînt în stare", spune Venus. Unii ar spune că în felul acesta nu se mai gîndeşte la boala pe care o va purta mereu cu ea, chiar dacă boala îi ţipă în urechi la fiecare minge. Alţii ar spune că nu ştie să facă altceva, deşi are o diplomă în design interior. Iar alţii ar numi-o pasiune.

E o istorie de viaţă cu final deschis.