SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

Simona Halep începe „perioada cea mai bună din an” » Câte puncte are de apărat în 3 săptămâni de foc: de la Madrid la Roland Garros

Articol de - Publicat joi, 25 aprilie 2019 13:15

Simona Halep: „Sezonul de zgură e perioada cea mai bună din an”. Așa descrie numărul 2 WTA perioada care în ultimii ani i-a adus unele dintre cele mai importante rezultate din carieră.

După weekend-ul intens de la Rouen, cu semifinala Fed Cup, și un scurt popas la Stuttgart, unde a anunțat că nu poate juca, fostul lider mondial a revenit acasă.

Are la dispoziție zece zile pentru a-și reveni fizic și emoțional după cele întâmplate în Franța, unde România a cedat cu 2-3 în fața gazdelor, dar și pentru a-și recupera șoldul stâng dureros în urma căzăturii din meciul cu Caroline Garcia.

Pentru Halep urmează "perioada cea mai bună din an", după cum a descris-o chiar ea în fața presei prezente la Stuttgart.

Cea a turneelor pe suprafața roșie, a emoțiilor europene cu parfum de Paris, Madrid și Roma.

Sunt locurile unde, din 2014 încoace, a adunat grămezi de puncte, a cucerit titluri prețioase, a ajuns în finale, a fost parte activă din meciuri epice.

"De fiecare dată când încep sezonul de zgură e diferit. Sunt cu un an mai în vârstă, dar am mai multă experiență", a explicat Simona Halep.

simona halep

Nivel ridicat de joc

Probabil că de aceea a avut un nivel atât de bun al jocului în partidele din Cupa Fed, deși erau primele din acest an pe care le disputa pe covorul roșu.

"Nu am fost surprinsă pentru că de fiecare dată când intru pe zgură mă simt bine, cu entuziasm, sunt fericită. Meciul al doilea, cu Garcia, în care ea a jucat incredibil, niveul a fost mai sus și sunt foarte mulțumită de felul în care am jucat".

Programul ei din săptămânile următoare e cel obișnuit pentru această parte a anului: Madrid (4-11 mai), Roma (12 -19 mai) și Roland Garros (26 mai-9 iunie).

Nu a putut juca la Stuttgart și e dezamăgită "pentru că e un turneu grozav", însă nu s-a simțit cu adevărat bine acolo în niciun an, cel puțin în comparație cu alte concursuri.

Cu Madridul, în schimb, are o relație mult mai pozitivă, după ce Simona Halep a cucerit titlul de două ori acolo și a mai disputat o finală.

La Roma și-a început ascensiunea în 2013, cu acea semifinală atinsă, căreia i-a adăugat două finale și încă o semifinală. Iar la Roland Garros, locul magic al junioratului, a cucerit anul trecut turneul de Mare Șlem atât de mult dorit și așteptat, după două finale anterioare pierdute strâns.

"Îmi place mult să joc pe zgură, acesta este cel mai important lucru. Cred că am jocul potrivit pentru această suprafață. Intru cu încredere în acest sezon, deși mereu e dificil" Simona Halep

simona halep mama
*foto: Simona Halep și mama ei, la Roland Garros 2018

Își apără Simona Halep trofeul la Roland Garros?

Da
Nu

"Nu am presiune"

Acel vis rotunjit la Paris 2018 i-a eliberat umerii de o greutate sufocantă în unele momente.

I-a permis să-și trateze în continuare cariera respirând cu mai multă libertate. De aceea, și motivația ei din acest sezon are nuanțe diferite.

"Am o senzație mai bună pentru că sunt campioană la Roland Garros. Abia aștept să ajung acolo și să mă bucur de toate lucrurile pe care trebuie să le fac. Am spus da pentru toate, ca să fiu sigură că nu voi uita acel moment. Să mă întorc la Paris va fi cel mai frumos. Nu am presiune, se poate întâmpla orice. E doar o secvență. Nu voi fi supărată, chiar dacă voi pierde repede sau dacă nu voi face nimic pe zgură. Pentru mine e cea mai bună perioadă din an".

„Mă simt bine. Nu pot spune că presiunea mă doboară. La Roland Garros a fost un moment frumos. Cel mai bun din toată cariera mea, să câștig titlul acolo"

"Abia aștept să ajung la Paris, dar înainte trebuie să mai joc câteva meciuri, câteva turnee, și apoi vom vedea ce se întâmplă"
Simona Halep

Puncte de apărat pe zgură pentru Simona Halep

Stuttgart 100
Madrid 215
Roma 585
Roland Garros 2.000
Total 2.900

Citește și:

Simona Halep, după ce a fost comparată cu Naomi Osaka: „Eu nu m-am chinuit ca număr 1 mondial”

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (3)
merace
merace  •  25 Aprilie 2019, 17:17
Postat de bazinga pe 25 Aprilie 2019, 15:07

O mananca australianca aia cu nume imposibil pe traseu...

Bartynga?! :D hahaha

bazinga
bazinga  •  25 Aprilie 2019, 15:07

O mananca australianca aia cu nume imposibil pe traseu...

reteleanu
reteleanu  •  25 Aprilie 2019, 13:51

doar kvitova mi se pare un pericol. bine, dintre jucatoarele de nivelul ei, ca asa...poate sa dea oricand de o sakkari, goerges sau de o americana care sa faca meciul vietii. as miza ca va castiga roma.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează