FOTBAL  »  Superliga  »  CAZUL LUI COLŢESCU

Lăzărescu: "Arbitrii trebuie să aibă şi un al doilea serviciu pe lîngă fotbal"

Articol de GSP - Publicat marti, 07 octombrie 2008 00:00

Fostul tuşier Dan Lăzărescu crede că principala cauză care a  condus la depresia lui Sebastian Colţescu a fost lipsa unei alte surse de venit în afara arbitrajului. Lăzărescu consideră că fluieraşii români ar trebui să aibă în paralel şi o altă slujbă:

"Arbitrajul la noi a ajuns să fie o meserie. Nu e de ajuns să fi numai arbitru la noi. Trebuie să mai ai şi un alt serviciu, pentru că trebuie să mai duci o viaţă şi în afara fotbalului. La o conferinţă de la UEFA, Gunther Rotz a spus: «A job is a job. Fotbalul este doar un hobby». Nu se interzice un al doilea loc de muncă, doar vedem cum mari arbitri din Europa sînt bancheri, muzicieni şi profesori. Se poate întîmpla să te accidentezi şi să nu mai poţi continua, cum a fost cazul meu, iar atunci chiar ai nevoie de o alternativă", a spus Lăzărescu la GSPTV.

Citește și:
A fost Ștefan Kovacs agent secret al Securității și în perioada când îl antrena pe Cruyff la Ajax? Răspunsul CNSAS: „Putea fi reactivat”
Special

Intră la negocieri pentru transferul lui Siyabonga Ngezana
Superliga

Răzvan Sava, OUT din lotul lui Udinese » Italienii îi anunță revenirea în România!
Stranieri
Răzvan Sava, OUT din lotul lui Udinese » Italienii îi anunță revenirea în România!
MM Stoica, atac fără precedent la adresa unui fost conducător din Superliga: „Am mai văzut șmecheriți din ăștia”

Dacia se pregătește de finalul motoarelor GPL
Profit.ro
Dacia se pregătește de finalul motoarelor GPL
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”

Comentarii (2)
 •  07 Octombrie 2008, 23:17

Bine ca le stii tu pe toate ba desteptule!Pai ia scoala-te tu in fiecare zi la 5 dimineata,du-te la servici,stai in piciore la strung pana la 6 seara si pe urma du-te vineri sa arbitrezi un meci.Cand iti mai faci pregatirea fizica si teoretica?Cand te mai odihnesti?Cum te descurci cu absentele cand meciurile se joaca lunea sau miercurea sau vinerea?Asa ca taci draqu din gura ba filozofule.Ai stat prea mult pe langa Dinu si te-ai molipsit.

 •  07 Octombrie 2008, 23:03

Daaaaaaaa... ca tine, saracule... de ii papai banii aluia cu cafeaua... mare consilier mai erai... brasiliero, extra arabica... de toate stiai sa consiliezi... deh... arbitrii din ziua de azi n-au norocul si pregatirea ta... in sensul ca n-au pe cine santaja pt. o slujba banoasa... apropos... cu ce-l aveai la mana?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close