FOTBAL  »  Superliga  »  PRIMUL "CÎINE" CARE ACCEPTĂ MICŞORAREA DE SALARIU

Ianis Zicu: "Rămîn la Dinamo să iau titlul!"

Articol de - Publicat miercuri, 01 iulie 2009 00:00

Ianis Zicu a decis aseară să continue cu roş-albii şi să nu mai meargă la Urziceni, acceptînd şi înjumătăţirea contractului

"Nu plec nicăieri, rămîn la Dinamo, sută la sută, am o datorie morală pentru oamenii de la club care m-au ajutat extrem de mult după accidentarea mea. Nu pot să-i trădez pe ei şi pe suporterii din Ştefan cel Mare, vreau ca la anul să sărbătorim împreună cîştigarea titlului" a fost declaraţia fermă pe care Ianis Zicu a făcut-o aseară la ora 21:30. Culmea, deşi cu două ceasuri înainte oficialii "cîinilor" erau ca şi înţeleşi cu cei de la Unirea Urziceni pentru împrumutul pe un sezon al mijlocaşului de 25 de ani! Însă tranzacţia a căzut întrucît Dumitru Bucşaru n-a vrut să plătească nici un cent pentru împrumut, deşi, iniţial, spusese că Dinamo se va alege cu 500.000 de euro din această afacere.

Mai mult, Zicu le-a făcut o concesie roş-albilor. A acceptat înjumătăţirea salariului anual de 400.000 de euro. "Am stabilit de comun acord această micşorare a contractului, eu, unul, am acceptat fără nici o reţinere. Vreau să ajut echipa să cîştige campionatul. Nimic nu e mai important pentru mine decît să ne luăm revanşa în faţa fanilor. Eu sînt dinamovist adevărat, iar viitorul meu este Dinamo. S-a făcut o confuzie cum că aş pleca la Urziceni. Pentru mine important e să-mi fac treaba bine la Dinamo".

"Nu pot accepta să întărim o contracandidată la titlu. Zicu e dinamovist pursînge, rămîne un adevărat"
Cristi Borcea, preşedinte executiv Dinamo

Moţi dorit la Unirea
După ce l-au ratat pe Zicu, ialomiţenii se mai gîndesc încă la Cosmin Moţi! Lucru confirmat ieri de un oficial al Unirii: "A fost doar o discuţie, momentan, aşteptăm să vedem care sînt pretenţiile dinamoviştilor!". Iar un conducător al bucureştenilor a precizat: "Nu ne grăbim, mai avem o posibilitate pentru Moţi în străinătate. Într-adevăr, Urziceniul îl doreşte".

Citește și:
Scandal la sosirea la Mondial! Jucătorii, tratați precum suspecții pe aeroport: „Umilitor”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Măsura nemaivăzută care ar urma să fie aprobată în timpul meciurilor la Campionatul Mondial

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Special

Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”
Superliga

Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!

Comentarii (43)
 •  01 Iulie 2009, 16:54

m.u.i.e la toti oierii de la steaua care comenteaza aici,sa va iau familiile in pwla

vlad_mexicanu
vlad_mexicanu  •  01 Iulie 2009, 15:46
Postat de xzx pe 01 Iulie 2009, 12:31

Ce tupeu au STELISTII care comenteaza-BA RA/TA/TI/LOR locul 6 va spune ceva????

Blatistilor ce sunteti cu Porcea al vostru.. Ati pierdut campionatul ca a intervenit DNA-ul la arbitrii si alora le-a mai fost frica sa va vanda meciurile. Remeber varzo ce esti: Poli - Dinamo !!! iti spune ceva . Kk-mas pe istoria voastra cu betivii vostrii !

vlad_mexicanu
vlad_mexicanu  •  01 Iulie 2009, 15:43
Postat de xzx pe 01 Iulie 2009, 12:31

Ce tupeu au STELISTII care comenteaza-BA RA/TA/TI/LOR locul 6 va spune ceva????

Bai handicapatule cu m..a. steaua nu a pierdut campionatul in ultimile 2 etape si jucatorii stelei nu umbla prin carciuma ca alcoolicii vostri de jucatori d ela dinamo. NEC iti spune ceva.?? Ciocul mic varza ce esti !!

Vezi toate comentariile (43)
Comentează