INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ŞAHTIOR DONEŢK

Săptămînă neagră în familia Lucescu » Criză de nervi pentru senior

Mircea Lucescu, Lucescu, Şahtior Doneţk, România

Articol de - Publicat duminica, 12 septembrie 2010 00:00

După ce Răzvan a făcut două remize cu "naţionala", Mircea Lucescu a răbufnit iar, după primul eşec stagional cu Şahtior, 0-1 cu Obolon Kiev, acuzînd arbitrajul

Început de toamnă agitat în familia Lucescu. În numai o săptămînă, Mircea şi Răzvan au trăit decepţia unor rezultate slabe, care i-au făcut să ajungă în pragul unei crize de nervi. Dacă fiul s-a dus să se mai liniştească în Turcia, după egalurile "naţionalei" cu Albania şi cu Belarus, tatăl s-a întors foarte iritat în Ucraina. Ca şi cum cearta cu Iordănescu şi Ienei nu-i erau de ajuns, vineri a bifat primul eşec din acest sezon. Şahtior s-a înclinat (0-1) la Kiev, în faţa modestei Obolon, iar antrenorul nu şi-a putut stăpîni furia, deşi rămîne lider după 9 etape.

Dincolo de puncte, Lucescu sr. (foto) l-a pierdut pe brazilianul Fernandinho, care a suferit o dublă fractură la tibia dreaptă, şi va reveni în 2011. "N-am nimic de spus. Protestez pentru jocul dur făcut de gazde şi pentru accidentarea lui Fernandinho, care nu va juca o perioadă lungă. Protestez şi împotriva arbitrajului, care a tolerat un astfel de joc. Echipa lor merită victoria", s-a revoltat antrenorul "minerilor", care s-a ridicat şi a părăsit conferinţa de presă. Discursul lui n-a durat nici un minut!

Citește și:
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Superliga

La 1:30 noaptea în Melbourne, eternul Novak Djokovic revine în finala Australian Open! Duel fenomenal de 4 ore cu Jannik Sinner
Tenis

Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu

Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”

ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”

Comentarii (2)
petru_stelistu
petru_stelistu  •  13 Septembrie 2010, 00:00

Saracii oameni care-l arbitreaza pe Lucescu.Atat poate gandi omul.Daca el crede ca si Steaua a cucerit CCE cu blaturi,atunci la ce poti sa te astepti de la el.

bogdan_sefu2006
bogdan_sefu2006  •  12 Septembrie 2010, 02:02

sa t ia dq:D si p tine..si p razvanel

Vezi toate comentariile (2)
Comentează