Articol de GSP - Publicat vineri, 21 februarie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 21 februarie 2014 11:28
Gazeta Sporturilor publică azi un reportaj concis scris de ziaristul Răzvan Luţac. De origini ucrainene, jurnalistul gsp face o descriere pe înţelesul românilor a EuroMaidanului, epicentrul revoltei sîngeroase din Kiev.
Participant ca observator la alegerile parlamentare ale Ucrainei, din decembrie, am trăit pe viu fenomenul din Piaţa Independenţei. Începuse deja de o lună. Euromaidanul acoperă azi o suprafaţă cît 15 terenuri de fotbal
Gîndiţi-vă la Piaţa Universităţii din Bucureşti. Plină. Străzile adiacente sînt închise, în dreptul ASE-ului şi al magazinului Unirea, la capetele bulevardului principal, se înalţă baricade din sîrmă ghimpată şi cauciucuri.
În faţa Teatrului Naţional e o scenă de la care, sfidînd confortul hotelului Intercontinental, se înşiră sute de corturi vernil.
Cafenelele din Arthur Verona sînt închise, la intrarea lor se găteşte fasole la ceaun. Începeţi să înţelegeţi fenomenul Euro Maidan.
"Staţi aici, vă cumpărăm CD!"
Am ajuns la Kiev la mijlocul lui decembrie, observator la alegerile parlamentare, într-un grup de ucraineni stabiliţi în România. Se înregistrase cea mai mare prezenţă la proteste, 800.000 de oameni, aşa că avertizările erau fireşti.
"Nu mergeţi, e răscoală!", ni s-a spus în Vama Sighet. Iar organizatorii proiectului ne-au interzis să ieşim în piaţă.
"Azi e concert Okean Elzi. Ce dacă e cea mai tare trupă rock ucraineană!? Vă cumpărăm noi CD, staţi aici!". Le-am replicat sărind gardul.
EuroMaidan era magnetul oraşului. Fără exagerare. "Lumea parcă protestează cu plăcere", remarca un prieten.
Baricada şi parola
Galeria lui Dinamo Kiev se mutase la metrou. Pe infinitele scări rulante, oameni ce-mbinau alb-albastrul clubului în căciuli şi pe steaguri cîntau. Staţia "Hreşciatik" e capătul baricadei, punctul de unde încep ziduri improvizate. Lemne, sîrme, fiare.
Ieşirile sînt înguste, burduşite de oameni. Am înaintat, timizi, către una dintre intrări. "Slavă Ucrainei!", au răcnit trei bărbaţi. "Slavă Eroilor!", am răspuns. Salutul-parolă, care deschidea Sesam-ul din inima Kievului.
Kliciko în rolul lui Buffer
După formula stat în stat, EuroMaidan e un oraş în oraş. Enclavă, străzi de corturi, puncte unde te poţi hrăni, scenă cu muzică, alei cu paiaţe naţionaliste, păpuşi cu mesaje antiguvernamentale.
Clădirile din jur, evacuate, erau ocupate de protestatari: voluntari din toată Ucraina îngrijeau bolnavii, pe holurile Ministerului Culturii şi ale clădirii sindicatelor citeam avertismente privind o epidemie de tuberculoză.
Preoţi se plimbau printre slăbiţi. Pe scenă, Vitali Kliciko era în rolul lui Michael Buffer. Un "let's get ready to rumble" cu mai mult de 12 reprize. Şi fără posibilitate de KO.
Cele două statui
Au trecut două luni zbuciumate de atunci. În luptă au intrat şi veteranii războiului URSS-Afganistan din anii '80. Alaltăieri, un depozit întreg de armament din occidentul Ucrainei a fost golit. Cauciucurile din baricade au fost arse, multe corturi au căzut, casa sindicatelor a ars. Statuia lui Lenin a căzut.
Însă, la capătul bulevardului Hreşciatik, o alta priveşte, impasibilă, evenimentele. E cea a lui Valeri Lobanovski. Apărată zilnic de ultraşii kieveni.
FAZELE EUROMAIDAN
21 noiembrie - 18 ianuarie
Sute de mii de oameni ies în stradă din cauza refuzului preşedintelui Ianukovici de a semna acordul de asociere cu UE. Se dărîmă statuia lui Lenin
19 ianuarie - 17 februarie
Parlamentul adoptă o serie de legi cu caracter dictatorial. Protestele se înteţesc şi apar primii morţi. Premierul Azarov renunţă, pachetul de legi va fi abrogat din 18 februarie
Cele mai sîngeroase lupte. Puterea refuză dezbaterile din Parlament referitoare la diminuarea atribuţiilor preşedintelui. Numărul decedaţilor ajunge la 70.
Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
