FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Titular » Abia sosit la Dinamo, Anton este văzut deja ca un lider al echipei

Anton a spus că nu poartă ranchiună celor de la Pandurii, deși el se înțelesese, inițial, cu rușii de la Ufa pentru un transfer, în urmă cu două săptămîni
Anton a spus că nu poartă ranchiună celor de la Pandurii, deși el se înțelesese, inițial, cu rușii de la Ufa pentru un transfer, în urmă cu două săptămîni

Articol de - Publicat duminica, 13 septembrie 2015 00:00

A debutat chiar împotriva fostei echipe, iar mîine, contra CFR-ului, Paul Anton va intra din primul moment pe gazon.

Cel mai tare transfer al "cîinilor" din mercato de vară, Paul Anton, a debutat chiar împotriva echipei la care s-a afirmat. A jucat jumătate de oră contra Pandurilor (2-0), joi seară, iar prezenţa lui pe gazon s-a simţit, lucru subliniat și de Rednic. Iar mîine, cu CFR Cluj, în campionat, are toate şansele să apară din primul moment.

"Mulţumesc pentru încredere, toată lumea m-a primit bine la Dinamo. N-am avut emoţii că voi încurca vestiarul, au fost ani frumoşi la Pandurii, am lăsat în urmă o adevărată familie, însă mă gîndesc doar la a face performanţă cu Dinamo, de-acum. Corect e să ne gîndim la meciul următor, cu CFR Cluj, e devreme să facem promisiuni. Oricum, nu sînt pe deplin mulţumit de mine, îmi mai trebuie timp ca să fiu la forma care ar ajuta cel mai mult echipa", a comentat mijlocaşul de 24 de ani.

"S-a văzut cînd a intrat Anton. Am fost mai echilibraţi la mijlocul terenului, s-a schimbat un pic jocul"
Mircea Rednic, antrenor Dinamo

"Anton e un cîștig imens pentru noi. Se vede că are calitate. Lucrurile se pot simplifica pentru Dinamo. Sînt sigur că va face parte din echipa națională, în următorul meci"
Ionel Dănciulescu, director sportiv Dinamo

150.000 €va trebui să plătească Dinamo Pandurilor în momentul în care Anton va fi vîndut

7.000 €este salariul lunar al mijlocașului în Ștefan cel Mare

Citește și:
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Superliga
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Profit.ro
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (10)
zecs93
zecs93  •  13 Septembrie 2015, 15:41
Postat de calinescu_ pe 13 Septembrie 2015, 10:41

CE UTIL AR FI FOST VALY LAZAR .....!!!!!

am vazut ce util este la chiajna cand isi da cu stangu in dreptu iar la Dinamo chiar nu te-ai saturat de ce ne facea meci de meci ca ne exaspera si ne smulgea si ultimele fire albe din cap ?? tu esti chiar masochist sau vb lui bianco, esti o clona fara timp !!!

red77
red77  •  13 Septembrie 2015, 13:48
Postat de Florean Andrei pe 13 Septembrie 2015, 13:03

E clar! Dacă un jucător refuzat de Steaua ajunge, a doua zi, căpitan la Dinamo, m-am lămurit de Dinamo !

bah copac in primul rand nu zice nimeni nimic de capitan si in al doilea rand refuzat de cine? steaua? cand nu ajungeti la struguri sunt acri. stiu povestea copacule . voi ii aveti pe cei 3 T tade tudorie tahar :))))

dinamo_forever_77
dinamo_forever_77  •  13 Septembrie 2015, 13:20
Postat de Florean Andrei pe 13 Septembrie 2015, 13:03

E clar! Dacă un jucător refuzat de Steaua ajunge, a doua zi, căpitan la Dinamo, m-am lămurit de Dinamo !

Antonm nu este un jucator refuzat de steaua. Nici nu avea cum din moment ce voi l-ati cautat !!!!!!!!!!!!!!!!!!! Asa stai cill ca te agiti aiurea.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează