SPORTURI  »  HANDBAL  »  ROMÂNIA

România are meci cu campioana mondială Norvegia, însă Cristina Neagu e cu gândul la calificarea la JO: "Acelea sunt meciurile care contează"

Articol de GSP - Publicat luni, 07 martie 2016 14:09

Cristina Neagu a declarat, luni, că partidele cu campioana mondială Norvegia, din preliminariile CE din 2016, sunt importante, însă ţinta naţionalei României este calificarea la JO de la Rio.

"Jucăm cu campioana mondială, echipa aflată la cel mai înalt nivel în ultimul deceniu, cel puţin de când eu joc la acest nivel. Ne dorim enorm să învingem Norvegia, cu atât mai mult cu cât vom juca în faţa a 7.200 de fani, aici la Cluj. Dar, să fim realişti: nu am bătut niciodată Norvegia într-un meci oficial.

Asta nu înseamnă că plecăm cu gândul la înfrângere, iar dacă se va întâmpla nu trebuie privit ca fiind un dezastru, pentru că ţinta noastră este calificarea la Jocurile Olimpice, aşa că, inevitabil, toate gândurile noastre merg spre turneul preolimpic din Danemarca. Acelea sunt meciurile care contează cu adevărat", a declarat Cristina Neagu pentru agenția de presă News.ro.

Interul stânga al naţionalei consideră că din cele două meciuri cu Norvegia, programate miercuri, la Cluj-Napoca, şi duminică, la Stavanger, primul este cel în care tricolorele au şanse mai mari de victorie.

"Este altceva să joci acasă, aici oricare din noi trage mai tare, avem în spate mii de oameni şi meciul va avea şi o componentă emoţională. Cred că şansele noastre la victorie sunt mai mari în acest prim meci" Cristina Neagu

Meciul tur cu Norvegia din grupa 1 a preliminariilor CE din 2016 va avea loc, miercuri, de la ora 20.00, iar partida retur, în 13 martie, la Stavanger, de la ora 19.00. Înaintea acestei duble, Norvegia şi România au câte 4 puncte, pe primele două locuri, iar Belarus şi Lituania, pe poziţiile 3-4, au 0 puncte.

Citește și:
La ce oră se joacă Mirra Andreeva - Sorana Cîrstea, în sferturile de finală de la Roland Garros
Tenis
La ce oră se joacă Mirra Andreeva - Sorana Cîrstea, în sferturile de finală de la Roland Garros
Dinamo forțează primul transfer cu greutate din această vară!
Superliga
Dinamo forțează primul transfer cu greutate din această vară!
FCSB face primul transfer al verii: „E aproape rezolvat, va avea concurență mare”
Superliga
FCSB face primul transfer al verii: „E aproape rezolvat, va avea concurență mare”
Momente fabuloase pe scenă: Loredana a căzut în genunchi în fața Nadiei, după un duet antologic la Onești
Gimnastica
Momente fabuloase pe scenă: Loredana a căzut în genunchi în fața Nadiei, după un duet antologic la Onești
FOTO Noile tarife de referință RCA. Cât ar plăti acum șoferii în funcție de vârstă și mașină
Profit.ro
FOTO Noile tarife de referință RCA. Cât ar plăti acum șoferii în funcție de vârstă și mașină
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Uitați-vă la Sorana cum arată!” » Am mers să vorbim cu antrenorul care a lucrat cu 3 mari campioni ai tenisului românesc: „Aici ar putea fi un secret al ei”

Hagi nu se lasă » Doi jucători care au refuzat naționala, pe lista „Regelui” pentru următoarele acțiuni


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează