INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BARCELONA

Scandalul momentului în La Liga! Un star al Barcelonei OBLIGAT să plătească un milion de euro dacă nu își schimbă ghetele

Articol de GSP - Publicat miercuri, 19 decembrie 2018 10:28

Probleme mari pentru Rafinha, 25 de ani, la Barcelona. După ce s-a accidentat grav în timpul meciului cu Atletico, 1-1, mijlocașul catalanilor a primit o nouă veste proastă: a pierdut procesul cu Adidas.

Un tribunal din Olanda a decis că Rafinha trebuie să plătească 10.000 de euro pentru fiecare zi în care refuză să poarte ghetele partenerului său, în limita a 1 milion de euro.

Starul Barcelonei a semnat în 2011 cu gigantul german o înțelegere care s-a prelungit în 2013 pentru încă cinci ani. A crezut că în această vară parteneriatul s-a încheiat și, nemulțumit că nemții nu l-ar fi sprijinit în timpul perioadelor în care a fost accidentat, n-a mai luat în calcul o nouă prelungire.. Și-a schimbat ghetele, alegând să joace cu un model Mizuno și a fost dat în judecată de Adidas.

Clauză ”îngropată” în contract

Nemții îi cereau 100.000 de euro pentru fiecare zi în care refuză să folosească încălțămintea furnizată de brand. Tribunalul din Olanda la care s-a judecat cazul a decis însă că pretențiile lor sunt exagerate. Chiar și așa însă, brazilianul a pierdut procesul.

În contractul dintre cele două părți exista o clauză prin care înțelegerea se prelungea automat pentru încă cinci ani dacă nu anunța oficial că nu mai dorește să colaboreze. Avocații au contestat însă degeaba, iar Rafinha poate ajunge să plătească și un milion de euro dacă va purta în continuare alt brand.

Brazilianul are șanse mici să revină prea curând pe teren însă, suferind o ruptură a ligamentelor încrucișate la genunchiul stâng care îl va ține pe tușă până la finalul sezonului.

Citește și:
Reghecampf îi cere lui Becali să semneze acum cu fotbalistul!
Superliga
Reghecampf îi cere lui Becali să semneze acum cu fotbalistul!
Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”
Tenis
Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”
Cornel Dinu, declarații tulburătoare după ce și-a scos vila la vânzare: „Sunt la pământ! Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”
Superliga
Cornel Dinu, declarații tulburătoare după ce și-a scos vila la vânzare: „Sunt la pământ! Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”
Gardoș, manager general la Chindia, a pus o poză cu protocolul de la Dinamo: „Bun”
Cupa Romaniei
Gardoș, manager general la Chindia, a pus o poză cu protocolul de la Dinamo: „Bun”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close