POVESTE „Urcați-mă pe bicicletă, urcați-mă pe bicicletă!” » În 1967, a murit în timpul Turului Franței, în urma unui cocktail ucigaș, pe o cățărare nemiloasă! Nici un „sărut” nu l-a putut salva

Tom Simpson a fost unul dintre cei mai buni cicliști din istoria Marii Britanii - chiar în acel an fatidic câștigase două etape ale Turului Spaniei și una din cursa Paris-Nisa. Cu doi ani mai devreme, în 1965, fusese campion mondial în proba de șosea, iar în 1956 obținuse bronzul olimpic la pursuit, alături de echipa Regatului Unit.

Simpson s-a născut în 1937 în Haswell, County Durham, și a urcat pentru prima oară pe bicicletă la 12 ani. Provenea dintr-o familie modestă, de mineri, și avea cinci frați mai mari. În 1961, a câștigat Turul Flandrei, iar stilul său agresiv și temerar i-au adus de-a lungul carierei sale multe alte victorii.

Tom Simpson revenise la cel mai înalt nivel după un an în care fusese măcinat de accidentări

În 1965, rutierul a fost declarat de către BBC Personalitatea Sportivă a Anului - era un tânăr nu doar promițător, ci unul care strânsese deja destule trofee în vitrina de acasă. Avea deja în palmares și medaliile cele mai strălucitoare de la Milano-San Remo și Giro di Lombardia.

1966 a fost un an rău pentru Simpson, care a stat mai mult pe bară din cauza numeroaselor accidentări. Dar britanicul revenise hotărât în 1967, mai ales pentru Le Tour, numărându-se fără doar și poate printre favoriții la câștigarea ediției din acel an.

Tom, care avea 29 de ani, se afla în cel de-al optulea său sezon în ciclismul profesionist și era în mare formă. Își propusese să încheie Turul Franței pe podium sau să poarte tricoul galben de lider al cursei cel puțin o dată de-a lungul competiției.

Își construise strategia în jurul a trei etape. Una dintre ele era chiar etapa cu numărul 13, cea de la Mont Ventoux, în care Simpson calculase să avanseze cu economie de energie până când ar fi ajuns în munți. Pedalând pentru echipa Peugeot–BP–Englebert, după prima săptămână Tommy se afla pe locul 6 în clasamentul general al celei mai importante competiții cicliste a lumii.

Una dintre cățărările simbolice ale Turului Franței, Mont Ventoux este cunoscută pentru creasta ei golașă, expusă vântului, dar mai ales căldurii care îi lovește pe cicliștii obosiți de kilometrii de urcuș.

Este o arătare. Un munte înalt și singuratic, în mijlocul unui peisaj deluros. Uriașul din Provence, cum i se mai spune, poate fi văzut în zilele senine de la o distanță de 100 de kilometri. Cățărarea, care are o lungime de 21,4 kilometri, începe din satul Bedoin, cu un urcuș relativ ușor, printre podgoriile de viță de vie, înainte de a deveni tot mai abruptă, cu un maxim al pantei de 12-13% și o medie de 7,43%.

Pe final, peisajul este aproape dezolant, lunar și fără vegetație. Piatra albă reflectă și mai mult căldura soarelui de iulie, îngreunând efortul sportivilor. Urcată într-un ritm normal, într-o zi noroasă, cățărarea nu ar pune multe dificultăți celor obișnuiți cu muntele. În ritmul cursei, în mijlocul verii, devine un iad.

„E un despot al cicliștilor, nu îi iartă pe cei slabi și extrage un tribut nedrept de suferință”, spunea filosoful francez Roland Barthes cu referire la Ventoux. Iar Tom Simpson avea să simtă asta.

Un virus stomacal l-a destabilizat fizic pe Tom Simpson. Avertismentele medicilor: „Dacă băieții ăștia se dopează cineva o să moară”

Însă, când cursa a traversat Alpii, Tommy Simpson s-a îmbolnăvit. Probabil un enterovirus l-a doborât, provocându-i dureri abdominale crunte, diaree și deshidratare. Pentru că nu putea mânca așa cum ar fi trebuit să mănânce un sportiv în plin proces de efort, britanicul a încheiat etapa a 10-a pe locul 16 și a căzut pe locul 7 în ierarhia generală.

Cu o seară înainte de etapa a 13-a, Daniel Dousset, managerul lui Simpson, a insistat ca acesta să continue cursa și să-și forțeze limitele impuse de boală pentru a recupera locurile din clasament pierdute. Totuși, au existat câțiva coechipieri, ba chiar și rivali, care l-au implorat pe Simpson să abandoneze Turul Franței și să aibă grijă de sănătatea sa. Era cât se poate de limpede că englezul nu era deloc în stare să facă față, din acel punct, muncii teribile pe care ar fi trebuit s-o depună pe șosea.

Ignorând semnalele de alarmă ale propriului corp, Tommy a început etapa a 13-a, dintre Marsilia și Carprentras, cea în care cicliștii din Marea Buclă ar fi trebuit să se lupte cu urcarea pe Mont Ventoux, culme supranumită „Uriașul din Provence”.

Înainte de start, medicul oficial al competiției, Pierre Dumas, remarcase temperatura neobișnuit de crescută pentru o dimineață în munți, spunându-i unui jurnalist francez: „Dacă băieții ăștia se dopează, cineva o să moară”.

Și Simpson a fost întrebat despre arșița care se profila pentru acea etapă dificilă, de 211,5 kilometri, dar a răspuns, vizibil obosit.: „Nu, nu e arșița, e Turul Franței”.

Coniac și amfetamine - o rețetă letală pentru Tom Simpson, pe lângă temperaturile crescute și boala care-l vlăguise în ultimele zile ale vieții sale

Dar nu doar căldura l-a ucis pe Simpson. Un martor a văzut cum rutierul englez și-a turnat coniac în bidonul de apă. Puțin mai târziu, Simpson se afla în plutonul fruntaș, dar a încetinit și a rămas în urmă. A început să piardă controlul asupra bicicletei și să înainteze anevoios, în zig-zag.

La un kilometru după ce își începuse ascensiunea, Tom Simpson a căzut din șa. Doi oficiali din echipa sa i-au venit în ajutor. Doar că, în timp ce unul dintre ei l-a rugat să pună capăt chinului și să accepte că, pentru el, Turul Franței a luat sfârșit, celălalt l-a împins să meargă mai departe,

Simpson a pornit din nou în cursă, dar nu a mai putut înainta mai mult de 450 de metri. A început să se clatine în șa și a trebuit să fie ținut de spectatori. Era deja inconștient, dar se ținea în continuare de ghidon și repeta frenetic: „Puneți-mă înapoi pe bicicletă, puneți-mă înapoi pe bicicletă ...”

Eforturile dramatice ale celor care au încercat să-l readucă la viață pe Tom Simpson au fost zadarnice

Mecanicul Harry Hall și o asistentă din cadrul personalului medical al Turului Franței au încercat să-l resusciteze chiar acolo, pe pietrișul mușcător de pe marginea drumului, făcându-i respirație gură-la-gură, așa cum arată și impresionantele fotografii care au surprins cum viața se scurgea din trupul ciclistului britanic.

Dumas a ajuns și el la punctul în care Simpson se prăbușise, cu o mască de oxigen. Peste 40 de minute a sosit și un elicopter de poliție, care l-a transportat pe Simpson la spitalul din Avignon, ai cărui doctori au pronunțat decesul sportivului, la ora 17:40.

În buzunarul de la spate al tricoului său au fost găsite două tuburi goale și unul pe jumătate plin de amfetamine. Pe certificatul de deces al lui Tommy Simpson medicii însă au scris: „insuficiență cardiacă cauzată de epuizare”.

Autoritățile franceze au confirmat ceea ce era deja clar: Simpson avea urme de amfetamină în organism, lucru care i-a întunecat judecata limpede și care l-a făcut să creadă că își poate forța corpul dincolo de limitele impuse de boală.

Moartea sa a contribuit la introducerea testelor antidoping obligatorii pentru depistarea substanțelor care favorizează îmbunătățirea performanței sportive. În 1968, a existat testare doping în Turul Italiei, Turul Franței și la Jocurile Olimpice de vară de la Ciudad de Mexico.

Simpson a fost înmormântat la cimitirul Harworth, la ceremonie participând peste 5.000 de oameni, inclusiv mai tânărul Eddy Merckx, colegul său de la Peugeot. Pe piatra sa funerară scrie: „His body ached, his legs grew tired, but still he would not give in”, - „Întregul trup îl durea, picioarele îi obosiseseră, dar nu a vrut să renunțe”.