ARTĂ ȘI SPORT Sfântul cu inimă rossonera » Povestea lui Carlo Acutis, primul milenial canonizat de Vatican

Într-o lume în care copilăria și adolescența sunt devorate de ecrane, el a fost primul care a arătat că nu trebuie să alegi: poți să iubești consola și să fii devotat credinței, să porți tricoul lui AC Milan și să transformi internetul într-o catedrală virtuală. Fotbalul, prietenia, credința... toate s-au unit într-un băiat modest care, dincolo de maladie și moarte, a devenit, duminica trecută, primul sfânt milenial.

Un băiat în trening, un sfânt în devenire

Carlo s-a născut în 1991, la Londra, într-o familie înstărită. Tatăl, bancher, mama Antonia, mai degrabă distanțată de biserică, în schimb copilul lor venise cu un har aparte. La trei ani și jumătate, cerea să meargă la slujbă, la șapte, scria deja: „Planul vieții mele este să fiu mereu aproape de Iisus”.

Nu era un elev model. Uneori refuza să-și facă temele, iar când profesorii îl certau, răspundea simplu: „Am avut altceva mai bun de făcut”. Și acel „altceva” însemna să cumpere cu banii de buzunar mâncare și saci de dormit pentru cei fără casă ori să petreacă ore la cantina fraților capucini.

Era și un adolescent ca toți ceilalți. Îi plăcea saxofonul, făcea filmulețe cu pisicile și câinele familiei, peste care atașa muzica din Star Wars. Avea un PlayStation, un Game Boy și un tricou rossonero, purtat cu zâmbet larg într-o fotografie devenită celebră după moartea lui. Nu a apucat să intre vreodată pe San Siro, templul echipei lui, dar a trăit cu visul tribunei în spate.

Între lumea concretă și cea digitală, Carlo a crescut fără să simtă granițe. A fost copilul care, în loc să irosească nopțile pe internet, a creat un site despre miracole euharistice, la 12 ani, inspirându-se din manuale universitare.

+28 FOTO

Credința e un meci niciodată pierdut

Pentru Carlo, fotbalul și credința nu au fost dimensiuni separate. Erau două moduri de a spune aceeași poveste. „Ceea ce ne face frumoși în ochii lui Dumnezeu e felul în care iubim”, scria într-una dintre reflecțiile sale, iar mingea, aruncată între copii, e poate cel mai direct mod de a învăța să iubești și să respecți: joc, reguli și o conștiință a faptului - despre care se spune că e vocea divină a interiorului.

Pe 4 octombrie 2006, medicii i-au spus că are leucemie mieloidă acută. A privit vestea cu o blândețe de neînțeles: „Domnul mi-a dat o frumoasă trezire”. Trei zile mai târziu, pe 13 octombrie, a murit. În trening, cu adidași simpli, la 15 ani.

„Ce ai zice dacă aș deveni preot?”, o întrebase pe mama sa cu câteva zile înainte să plece. În fața părinților și-a lăsat testamentul spiritual: „Mor fericit”.

A fost înmormântat la Assisi, orașul lui Francisc, sfântul care iubea natura și animalele la fel ca el. De atunci, zeci de mii de oameni i-au vizitat mormântul. Mama lui își amintește cum, abia după moarte, au ieșit la iveală gesturile lui ascunse: mese pregătite pentru cei fără adăpost, rugăciuni zilnice, daruri tăcute. O făcea într-o discreție a nepăcatului.

La școală, colegii nu-l invidiau, deși era un geniu al calculatoarelor. „Topise totul cu zâmbetul lui. Avea capacitatea să încălzească inimile reci”, povestea Antonia. În fiecare seară făcea un examen de conștiință: cum s-a purtat cu prietenii, cu profesorii, cu părinții. Își spunea: „Nu eu, ci Dumnezeu. Trebuie să fie mai puțin din mine, ca să fie mai mult loc pentru El.”

Echipa sa de fotbal favorită era AC Milan, deși nu era înrăit. Mai juca baschet și tenis cu prietenii.
- Antonia Salzano, mama lui Carlo

Între San Siro și cer, miracole și eternitate

Carlo juca fotbal chiar dacă nu deborda de talent. Îi plăcea să bată mingea cu prietenii în curtea școlii, să alerge cu pantofii sport uzați, să guste bucuria simplă a unui gol. Purta un singur tricou de milanista pentru că oamenii fără casă aveau nevoi mai mari.

Acțiunile sale, devenite de notorietate peste ani, l-au făcut în 2020 pe Francesco Ghirelli, președintele Lega Pro, să-l propună pe Acutis să devină protectorul jucătorilor și antrenorilor din Serie C, tocmai pentru că mingea, ca și internetul, e universală.

„De la plaja din Bahia până în mahalaua din Nairobi, nu ai nevoie de traducere. Mingea e limbajul comun”, argumenta Ghirelli.

Meciul vieții lui Carlo a avut și alte terenuri. A luptat împotriva bullying-ului, și-a susținut colegii mai fragili, și-a limitat singur timpul de joacă pe consolă la o oră pe zi, pentru a nu pierde timpul prețios. Adolescentul lombard a intuit și a trăit ca un jucător care știa că partida are timp limitat și că fiecare minut trebuie trăit bine.

După moarte, a devenit pentru mulți calea spre Dumnezeu. În 2012, un copil brazilian s-a vindecat de o boală rară a pancreasului după ce a atins o relicvă a lui. În 2022, o studentă din Costa Rica, aflată în comă după un accident la Florența, și-a revenit în mod inexplicabil, chiar în ziua în care mama ei s-a rugat la mormântul lui Carlo, la Assisi.

Ceea ce ne va face cu adevărat frumoși în ochii lui Dumnezeu va fi doar felul în care L-am iubit și felul în care i-am iubit pe frații noștri.
- Carlo Acutis

Vaticanul a recunoscut cele două minuni după ce le-a cercetat îndelung, iar Papa Leone l-a canonizat primul sfânt milenial. În același timp, a primit recunoașterea de „patron al internetului”, pentru felul în care și-a folosit pasiunea pentru a răspândi credința.

Însă poate cel mai impresionant miracol a fost chiar în familia lui. Mama sa spune că, după moarte, Carlo i-a apărut în vis și i-a transmis că va avea din nou copii. În 2010, chiar de ziua morții lui, s-au născut gemenii Michele și Francesca.

Astăzi, numele său e purtat de parohii în Marea Britanie și Italia. Fotbalul mic îl revendică drept protector. Mii de tineri se regăsesc în imaginea sa: un băiat cu PlayStation, îmbrăcat în tricoul favoritei și cu ochii spre cer.

„Mor fericit pentru că nu am pierdut niciun minut”, spunea Carlo. Poate că a zis-o și cu gândul la San Siro, fie și într-o foarte mică măsură. E dreptul fiecărui suporter, care se identifică cu povestea lui, să creadă sau nu. La fel cum fiecare - cu torță în mână, din fotoliu sau de pe scaunul tribunei - are voie să spere că, acolo sus, în împărăția albă, un sfânt conectează streaming-ul pentru a bucura suflete.

Carlo a înțeles că fotbalul și credința au aceeași geometrie, aceea de a uni inimile într-o singură peluză, în jurul iubirii. Ar putea fi chiar el cel responsabil să-i cheme să vadă meciul pe toți fanii din ceruri. În definitiv, între un gol și o rugăciune nu e nicio distanță, ci emoție, speranță împărtășită și fericirea de a fi împreună.

Alte amănunte interesante despre Carlo Acutis

• A fost botezat la doar două săptămâni după naștere, în biserica Our Lady of Dolours din Chelsea (Londra), primind numele complet Carlo Maria Antonio;

• Într-o întâmplare cu încărcătură spirituală, după moartea bunicului său, Carlo a visat o apariție care-l îndemna să se roage pentru el. Când s-a trezit, i-a cerut bunicii să-l ducă imediat la biserică: „Mergem la biserică, vreau să-L văd pe Iisus”;

• Îi plăceau foarte mult dulciurile, în special Nutella și înghețata, pe care le împărțea cu prietenii;

• Îi era profund devotat Fecioarei Maria. Își începea și încheia zilele cu rugăciunea Rozariului, lăsa flori pentru Ea. A vizitat locuri sfinte precum Lourdes și Fatima;

• În locuință a avut o legătură specială cu bona familiei, Rajesh Mohur, de religie hindusă. Împreună se uitau la desene animate biblice, iar Carlo a învățat-o să se roage și a dus-o chiar la biserică, la cererea ei;

• Dorința lui a fost să fie înmormântat la Assisi, un loc încărcat de spiritualitate. Cererea a fost respectată, iar mutarea corpului și închinarea în acel loc au scos la iveală o comunitate care încă-l simțea viu. Înmormântarea din 2019 a inclus o procesiune solemnă, cântări în catedralele Santa Maria Maggiore și San Rufino, înaintea reînhumării;

• Colegii și prietenii lui Carlo au remarcat că era un adolescent foarte obișnuit, iar unii nu l-au perceput ca fiind religios. Abia retrospectiv s-au dat seama de profunzimea credinței și a caracterului său;