Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat miercuri, 17 septembrie 2025 17:56 / Actualizat miercuri, 17 septembrie 2025 17:57
Daniele Adani (51 de ani), fostul fundaș central de la Inter Milano, nu se așteaptă ca românul Cristi Chivu (44) să primească foarte multă încredere din partea conducerii.
Adani, care a jucat pentru Inter între 2002 și 2004, nu are mari așteptări de la Cristi Chivu. Acesta se bazează la lipsa de experiență a antrenorului care în sezonul trecut a antrenat în premieră o echipă de seniori.
Daniele Adani, despre Cristi Chivu: „Să mă gândesc că va deveni imediat Antonio Conte?”
„Tipul ăsta a avut 13 meciuri în Serie A. Dacă îl aleg pe el, la ce să mă gândesc? Că va veni și va deveni imediat Antonio Conte? Unii s-au gândit la asta, dar eu nu.
Dacă tu spui că e bun, iar eu nu am motive să spun altceva, atunci trebuie să fie un club cu tupeu care să îl susțină, să îl împingă. Vă spun de acum: în ritmul ăsta, Chivu va fi lăsat de izbeliște. Va fi lăsat singur dacă directorul sportiv, conducerea și clubul nu îl susțin.
Cât de ușor este pentru toată lumea să spună: «Chivu nu merită să fie la Inter?». Clubul trebuie să îl susțină, e cea mai mare binecuvântare pe care antrenorul o poate avea”, a spus Daniele Adani, conform fcinternews.it.

Interul lui Cristi Chivu joacă de la 22:00 pe terenul celor de la Ajax, în prima etapă a noului sezon de Liga Campionilor. Echipa românului vine după eșecul suferit în weekend în derby-ul cu Juventus, scor 3-4. Inter e pe 11 în campionat, cu doar 3 puncte obținute în primele 3 etape.
O luăm de la capăt cu spiritul potrivit și vrem să fim competitivi. Așteptările sunt aceleași: să ne stabilim o identitate, să menținem loialitatea și pasiunea, precum și să fim competitivi. De mulți ani, Inter câștigă și se luptă pentru triumfuri, ajungând în trei finale europene.
Cristi Chivu, la conferința de presă
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.