Articol de Cezar Titor, Andrei Furnigă (video) - Publicat marti, 04 noiembrie 2025 10:40 / Actualizat marti, 04 noiembrie 2025 11:27
Marcos Senna, 49 de ani, campion european cu Spania în 2008 și legendă a celor de la Villarreal, a acordat un interviu în exclusivitate pentru GSP.ro, la Sibiu, acolo unde „Submarinul galben” a deschis prima sa academie de fotbal din România. Fostul internațional spaniol, unul dintre cei mai respectați jucători din istoria clubului, a fost prezent la eveniment în calitate de ambasador al ibericilor.
În dialogul cu Gazeta Sporturilor, Senna a vorbit despre legătura tot mai puternică dintre Villarreal și România, despre potențialul tinerilor jucători care se formează aici și despre valorile care definesc „Submarinul galben”. A rememorat episoadele trăite pe stadioanele din România, inclusiv meciul de cântec cu FCSB din Cupa UEFA, fiind protagonist în „infernul alb” din Ghencea.
L-a elogiat pe Gică Hagi, pe care îl consideră un reper al fotbalului mondial, exprimându-și părerea și despre Andrei Rațiu și Ionuț Radu, românii din La Liga. Totodată, a analizat transformările din fotbalul modern, pe care îl vede mai fizic și mai direct decât cel din generația sa, și a transmis un mesaj emoționant juniorilor care visează să ajungă, într-o zi, pe marile stadioane ale Europei.
VIDEO. Marcos Senna: „M-a marcat România la Campionatul Mondial din 1994”
- Marcos, e o onoare să stăm de vorbă cu tine. Campion european cu Spania în 2008, o adevărată legendă la Villarreal. Cum te simți aici, în România?
- Și pentru mine este o onoare să fiu aici, în România, o țară pe care am mai vizitat-o de câteva ori. De fiecare dată când vin, mă simt tot mai aproape de acest loc, mă simt ca acasă și sunt primit foarte bine. După această colaborare, care se semnează acum, mă simt și mai apropiat de România.
- Villarreal tocmai a deschis prima academie din România, la Sibiu. Cât de important este acest pas pentru proiectul global al clubului și ce mesaj ai pentru tinerii jucători români care visează să ajungă în Europa, poate chiar în Spania, și încep fotbalul la Sibiu?
- Villarreal a deschis multe academii în toată lumea, iar România este un teritoriu pe care vrea să-l cucerească. Am pășit spre această zonă și am observat foarte multe talente. Sper ca, într-o bună zi, unul dintre acești tineri să ajungă fotbalist profesionist. Îmi doresc o alianță care să dureze foarte mulți ani.
- Ai venit acum câțiva ani la București, în postura de oficial al clubului, pentru un meci de Europa League, însă acum, mai bine de douăzeci de ani, ai jucat într-un meci cu cântec, care a rămas în istoria fotbalului românesc: acel Villarreal – FCSB din Cupa UEFA, amânat din cauza zăpezii și disputat ulterior, peste o săptămână. Ce îți amintești de la acel episod?
- A fost un moment foarte special pentru mine. Am ajuns în România și am văzut un stadion unde suporterii erau gata să explodeze, la propriu. Atmosfera de pe stadioanele din România este extraordinară. Am ieșit la încălzire, totul era perfect și, când să începem meciul, a fost suspendat. Ne-am întors în Spania, am terminat la egalitate, scor 0-0, apoi am câștigat acasă. Am cunoscut România, dar nu la fel de bine cum o cunosc acum.
Pe 10 martie 2005, FCSB trebuia să evolueze în optimile de finală ale Cupei UEFA contra lui Villarreal, după calificarea memorabilă reușită la finalul lui februarie în faţa celor de la Valencia.
Cu puţin timp înaintea orei de start a jocului, când jucătorii celor două echipe se aflau la încălzire, o ninsoare nemiloasă s-a abătut asupra Bucureştiului, iar în câteva zeci de minute gazonul a fost acoperit de zăpadă. Meciul a fost amânat cu o săptămână, atunci când diferenţa de temperatură a fost una de aproape 20 de grade.
În ciuda temperaturii potrivnice, fanii roș-albaștrilor, care au umplut până la refuz stadionul Ghencea, au stat aproximativ două ore în tribune şi au cântat cu patos, sfidând decizia amânării și uimind toată Europa. Până la urmă, meciul s-a jucat pe 16 martie și s-a terminat cu o remiză (0-0). „Submarinul galben” s-a impus în retur, 2-0.
- În sezonul următor de Liga Campionilor, Villarreal a ajuns până în semifinale, cea mai importantă performanță a clubului, poate până la câștigarea Europa League, de acum câțiva ani. Ce a făcut acea echipă atât de specială?
- Villarreal este ca o familie, un club cu o viziune clară și cu picioarele pe pământ. Se poate bate de la egal la egal cu orice echipă din Europa, iar punctul forte îl reprezintă grupele de copii și juniori, academia și toate academiile deschise în lume, fiind într-o continuă căutare de talente.
Villarreal a avut un parcurs de poveste în Liga Campionilor 2005-2006, la prima participare din istoria clubului. Cu Manuel Pellegrini pe bancă și jucători precum Riquelme, Forlan și Senna, „Submarinul galben” a terminat neînvins pe primul loc într-o grupă cu Manchester United, Benfica și Lille (3 succese, 3 remize).
A eliminat apoi Rangers (optimi) și Inter Milano (sferturi), ajungând până în semifinale, unde a fost oprit de Arsenal după ce Riquelme a ratat un penalty în minutul 90 al returului. A fost sezonul care a pus Villarreal pe harta fotbalului european.
- Când te gândești la fotbalul românesc, există un anumit jucător, club sau moment care îți vine imediat în minte?
- Sigur. Gică Hagi, fără îndoială, un personaj emblematic. L-am văzut și în copilărie. Am participat anul trecut la meciul de retragere al Generației de Aur, un moment unic, care m-a marcat. Iar meciul cu Steaua, zăpada, tot contextul acela, au rămas vii în amintirea mea.
- Avem doi jucători în La Liga: Andrei Rațiu, la Rayo Vallecano, care a fost și la Villarreal în trecut, și Ionuț Radu, la Celta Vigo. Îi cunoști? Ce părere ai despre ei?
- Îl urmăresc pe Radu, face o treabă excelentă, iar prestațiile lui l-au recomandat pentru revenirea la echipa națională. Andrei Rațiu este jucătorul nostru, așa îl simt. Îl știu de mic copil și sunt foarte bun prieten cu reprezentantul lui. Face o muncă extraordinară la Rayo Vallecano, așa cum a făcut și la Villarreal, precum și la echipa națională a României. Mi-aș dori ca România să se califice la Campionatul Mondial, iar cei doi să aibă un rol important în preliminarii.
- Ce diferențe de mentalitate ai identifica între fotbaliștii de azi și puștiul care a început fotbalul în São Paulo, acum mai bine de trei decenii?
- Cred că s-a schimbat fotbalul. Înainte exista mai multă magie, mai mult talent, iar acum este mult mai rapid, mai fizic, mai direct. Mie, personal, îmi plăcea mai mult fotbalul de atunci, era mai spectaculos, cu mai multe driblinguri și goluri deosebite. Acum se joacă mai în forță, însă mie întotdeauna mi-a plăcut și îmi va plăcea fotbalul. Înainte era mai valoros jucătorul mic, tehnic, cu dribling, acum se pune accent pe cel înalt, puternic și rapid. Nu sunt de acord cu asta, dar așa s-a transformat fotbalul de azi.
- Ce mesaj le-ai transmite juniorilor români care se antrenează la Sibiu și visează să joace, într-o zi, în Spania? Există potențial în România?
- De la Campionatul Mondial din 1994 am rămas marcat de România, de la portar până la atacant. Consider că aici există foarte mult talent. Mesajul meu pentru tinerii jucători este următorul: bucurați-vă de moment, de copilărie, nu vă gândiți prea mult la viitor. Trăiți clipa și bucurați-vă de fotbal.
Povestea lui Marcos Senna: „Încerc să fiu o sursă de inspirație!”
Încerc să fiu o sursă de inspirație, în calitate de ambasador pentru Villarreal, Federația Spaniolă de Fotbal și La Liga. M-am născut în favelele din Sao Paulo și nu am avut un început ușor în fotbal. Am început să joc la vârsta de 6 ani, însă primul meu club oficial a fost abia la 12 ani. Am continuat până la 15 ani, când m-am lăsat de fotbal.
M-am reîntors la fotbal la 17 ani, o vârstă la care, în ziua de azi, e aproape imposibil să începi o carieră. Am suferit mai multe accidentări, inclusiv o ruptură de ligamente încrucișate care m-a ținut un an pe tușă. Totuși, am avut încredere în talentul meu. După ce m-am recuperat, am semnat primul meu contract de profesionist. Doi ani mai târziu, am trecut din nou prin același coșmar: o altă ruptură de ligamente, de două ori chiar, ceea ce m-a ținut din nou departe de teren.
Cele două accidentări le-am suferit la Villarreal, club la care ajunsesem ca un jucător necunoscut, lucru care a stârnit ceva neîncredere. Am crescut însă odată cu Villarreal și, la prima participare din istoria clubului în Liga Campionilor, am jucat în semifinale. Nu am reușit să ajungem în finală, pentru că nu am fost eu cel care a bătut penalty-ul ratat de Riquelme.
Apoi, Luis Aragones m-a sunat pentru a face parte din lotul Spaniei la Campionatul Mondial din 2006, iar acel moment a schimbat totul pentru mine. Viața mea sportivă a ajuns la un alt nivel. În 2008, am cucerit Campionatul European, având un rol de protagonist. Am avut onoarea să fiu integralist pe toată durata turneului și să fiu inclus în echipa ideală.
Ulterior, din cauza unor evenimente nefericite, Villarreal a retrogradat. Mi-am dorit să plec și să trăiesc o nouă experiență, însă, fiind căpitan, nu puteam să las clubul în Segunda. Am rămas, am reușit promovarea, iar mai târziu m-am retras din fotbal la New York Cosmos.
- Marcos Senna, fost mijlocaș
Marcos Senna, cele mai importante repere ale carierei:
Născut pe 17 iulie 1976 în Brazilia, la Sao Paulo.
A jucat pentru Rio Branco, America-SP, Corinthians, Juventude, Sao Caetano (finalist de Copa Libertadores în 2002), Villarreal și New York Cosmos, de unde s-a retras în 2015.
Între 2002 și 2013, a jucat pentru „Submarinul Galben”, devenind o legendă a clubului. A câștigat Cupa Intertoto în 2003 și 2004, jucând totodată o semifinală de Liga Campionilor (2005-2006), fiind și vicecampion al Spaniei în sezonul 2007-2008.
Are 258 de meciuri În La Liga, reușind 20 de goluri și 16 pase decisive.
Luând în calcul toată cariera, bilanțul este următorul: 466 de partide, 45 de goluri (3 în Liga Campionilor), 23 de pase de gol.
Este campion european alături de Spania, câștigând Euro 2008, desfășurat în Austria & Elveția, fiind om de bază. A fost titular integralist în finala cu Germania (1-0, gol Fernando Torres), fiind inclus și în echipa turneului. Alături de „Furia Roja”, a jucat și la Campionatul Mondial din 2006. La CM din 2010, măcinat de accidentări, locul i-a fost luat de Sergio Busquets. În total, 28 de selecții și un gol pentru iberici.
A câștigat „Don Balon” în 2008, premiul acordat celui mai bun jucător spaniol al anului.
Mijlocaș defensiv old-school, dar cu creier de regizor.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
