Articol de Justin Gafiuc - Publicat vineri, 27 februarie 2026, 00:33 / Actualizat vineri, 27 februarie 2026 04:52
Gazeta a obținut amănunte spectaculoase din dosarul construit de procurori în jurul celulei de pariori de la formația de liga a treia CS Păulești. Capii rețelei, impresarii Claudiu Blaga și Alexandru Cristescu, ar fi venit de la bun început la echipa prahoveană cu planul de a truca partide în vederea obținerii unor câștiguri la pariuri, strategie acceptată din start de Gabi Matei, Marius Sanda și Raul Papp, principalii „agenți” de pe gazon. Toți s-ar fi decis să forțeze în mod special o anumită combinație pe bilete, aptă să le ofere o cotă generoasă.
„Dosarul Păulești” a explodat în urma anchetei derulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, unde întreaga operațiune e coordonată de Sorin Popa, prim-procuror al instituției. Ziua de joi a adus primele decizii punctuale: impresarii Claudiu Blaga și Alexandru Cristescu au primit mandate de arestare pentru 30 de zile, Gabriel Matei și Marius Sanda – cercetați sub control judiciar, iar Raul Papp – cercetat în stare de libertate.
Dincolo însă de informațiile rostogolite până acum în spațiul public, ancheta conține o serie de elemente spectaculoase, care ar indica felul în care s-a născut și a crescut la CS Păulești planul de a truca meciuri în vederea obținerii unor câștiguri la pariuri. Gazeta vă prezintă în continuare detalii incredibile din dosarul care a făcut să trepideze fotbalul românesc.
Schema vizată: „Se marchează peste 3,5 goluri, victorie adversar, una dintre echipe nu înscrie. Păulești!”

Surse GSP indică faptul că, în momentul în care au decis să se implice la CS Păulești, cei doi capi ai rețelei, Blaga și Cristescu, au plecat din start cu proiectul de a trânti meciuri!
„Atunci când Gabi Matei a fost adus la echipă, în vara lui 2025, au purtat un dialog precis cu el în sensul în care vor să construiască o echipă puternică și să acceseze chiar promovarea, dar, pentru a atrage fonduri suplimentare, este necesar ca, din când în când, să mai trucheze anumite partide. Jucătorul a fost de acord de la bun început”, spun persoane familiarizate cu derularea anchetei.
Iar gașca de la Păulești, în care au ajuns să fie incluși câțiva fotbaliști interesați să participe la carusel, și-a fixat și un modul favorit de pariere, astfel încât să adune cote generoase.
„Exista o combinație preferată cu trei repere pe același bilet: se marchează peste 3,5 goluri, victorie a adversarului, una dintre echipe nu înscrie, adică ei. E modul în care, pe diverse combinații, adunau cote și de 150 pe un singur tichet pariat”, completează sursele GSP.
Afacerea lui Matei: 400 lei pariați, 40.000 câștigați
Singurul meci investigat și în care trupa de la Păulești și-a atins scopul a fost înfrângerea cu 0-4 suferită în deplasare cu Victoria Traian, pe 6 decembrie 2025, în etapa a 16-a. Atunci, după 0-1 la pauză, prahovenii au mai încasat trei goluri în repriza secundă și și-au autovalidat, astfel, biletele la pariuri.
„Gabi Matei a jucat 400 de lei pe această partidă și a câștigat circa 40.000 de lei”, pretind sursele GSP. Este meciul în care Marius Sanda, celălalt jucător reținut în primă fază pentru 24 de ore, a marcat un autogol antologic, la 0-1, când a trimis mingea spre propria poartă, goal-keeper-ul era ieșit, iar balonul a intrat în plasă, exact după modelul pățit de Bănel Nicoliță pe „Santiago Bernabeu” la celebra confruntare Real Madrid – Steaua din Champions League.

În rest, pe 26 septembrie, Păuleștiul pierdea doar cu 0-2 în deplasarea cu Blejoi, scor care i-a făcut să rateze ținta clasică la pariuri. „Mai aveau nevoie să încaseze încă minimum două goluri, dar acolo s-a lucrat cu prea puțini jucători și nu au reușit să piardă în mod corespunzător”, mai precizează sursele GSP.
De asemenea, la 0-1 cu Sepsi 2, „fotbaliștilor le-a fost teamă să mai acționeze în sens negativ în momentul în care au văzut că antrenorul Fadi Haddad a refuzat să participe la blat”.
Tehnicianul de origine iordaniană și-a și prezentat demisia după acel joc, invocând solicitările penale venite din partea cuplului Blaga – Cristescu, din partea căruia primise sugestia să facă echipa strâmb, astfel încât să faciliteze eșecul în termenii necesari pentru atingerea țintelor de la pariuri.
Gabi Matei nu mi-a lăsat nicio secundă impresia că ar putea fi implicat în astfel de chestiuni. Dacă stau să mă gândesc la felul cum vorbea în vestiar la începutul meciurilor, cum se pregătea și căuta să-și motiveze colegii în sens pozitiv în timpul partidelor, n-aveam niciun element să mă îndoiesc de cinstea lui. Cine greșește să plătească însă după faptele pe care le comite!
Vasile Vasile, președinte CS Păulești
Secretul descinderilor din țară: oameni din anturajul găștii de pariori

Vin lămuriri suplimentare și despre anvergura descinderilor din ziua declanșării arestărilor: 34 percheziții în 6 județe (Prahova, Vâlcea, Argeș, Cluj, Ilfov, Dâmbovița) și în București, 21 de persoane chemate la audieri.
Sursele GSP indică faptul că a fost vorba despre persoane din anturajul impresarilor și fotbaliștilor, care, având acces nemijlocit la informațiile despre strategiile de trucare a partidelor, au jucat diverse bilete la pariuri în sensul indicat chiar de către cei care urmau să înfăptuiască blatul. Sunt în acel grup extins oameni care au momentan calitatea de martor în anchetă, dar sunt șanse semnificative ca o parte dintre ei să devină inculpați, cu propuneri de arestare preventivă, în funcție de mersul anchetei.