INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MLS

Lionel Messi, la un pas de bătaie pe teren! Gesturile au fost surprinse de camerele TV

Leo Messi, conflict pe teren cu Andres Cubas / Foto: Captură ESPN
Leo Messi, conflict pe teren cu Andres Cubas / Foto: Captură ESPN

Articol de - Publicat vineri, 25 aprilie 2025 14:38 / Actualizat vineri, 25 aprilie 2025 18:41

Lionel Messi a avut o altercație în timpul partidei tur din semifinalele Ligii Campionilor CONCACAF, pierdută de Inter Miami (0-2) cu Whitecaps la Vancouver. Starul argentinian a avut o reacție foarte nervoasă la adresa mijlocașului paraguayan Andres Cubas.

Partida de pe terenul liderului Conferinței de Vest în Major League Soccer, decisă de golurile marcate de White (24) și de Berhalter (85), l-a avut protagonist negativ pe campionul mondial, integralist joi noaptea în echipa antrenată de Javier Mascherano.

Acuzații grave în procesul „Maradona”: „Transferul acasă a fost o greșeală fatală. El este singurul responsabil!”
ARGENTINA
Acuzații grave în procesul „Maradona”: „Transferul acasă a fost o greșeală fatală. El este singurul responsabil!”

Conflictul a început în prima repriză, când căpitanul naționalei Argentinei, vizibil enervat, s-a dus la argentinianul de origine paraguayană pentru a se plânge vehement pentru un duel anterior. N-a fost limpede ce a declanșat furia „Puricelui”, cert este că Messi l-a certat „face to face”, cu arbitrul la mijloc încercând să controleze situația.

Messi a căutat contactul fizic, dar Cubas a evitat atacul!

Cubas, care a crescut în academia lui Boca Juniors, a încercat să evite altercația, însă decarul lui Inter Miami a fost de nepotolit în reproșuri. Tensiunea a crescut și duelul nu s-a oprit aici. Câteva minute mai târziu, Lionel Messi s-a apropiat iarăși de Andres, pentru a continua disputa, în timp ce mijlocașul încerca să se îndepărteze și să se concentreze asupra meciului!

Furia campionului mondial a ajuns până la punctul în care acesta a încercat să se răfuiască fizic. Când paraguayanul a primit mingea în flancul stâng, Messi a mers direct să intre în contact, faza fiind aproape să se termine cu un incident major. Din fericire, mijlocașul lui Whitecaps a reușit să evite impactul.

„Scena a avut consecințe imediate atât pe stadion, cât și pe rețelele sociale. Fanii au dezbătut dacă arbitrul trebuia să sancționeze mai aspru atacul argentinianului. Cert este că furia lui Messi a arătat că nu a fost doar o simplă situație de joc”, a remarcat presa nord-americană.

Lionel Messi, la un pas de bătaie pe teren! Gesturile au fost surprinse de camerele TV
Leo Messi, conflict pe teren cu Andres Cubas

Doar puțin mai târziu, și lui Luis Suarez i-a sărit muștarul! Atacantul uruguayan a primit un cot puternic de la Tristan Blackmon, după o acțiune în care s-a întors cu spatele în interiorul careului. Apoi s-a întins pe gazon, ținându-se de față, dar arbitrul nu a acordat nici măcar fault, stârnind noi proteste din partea echipei oaspete.

Meciul revanșă se va juca la Miami pe 1 mai, la capătul căruia se va stabili finalista (cealaltă semifinală este duelul mexican Tigres - Cruz Azul 1-1) și promite să fie și mai tensionat.

Citește și:
Granzii din Superligă, despărțiți de 20 km » FCSB e într-un complex de top, Dinamo și Rapid pe malul apei, iar Craiova e pe urmele lui Obama și Putin
Superliga
Granzii din Superligă, despărțiți de 20 km » FCSB e într-un complex de top, Dinamo și Rapid pe malul apei, iar Craiova e pe urmele lui Obama și Putin
Natalia Mateuț, apariție incendiară într-o destinație exotică: „Cel mai bun loc de pe Pământ”
Stiri extrasport
Natalia Mateuț, apariție incendiară într-o destinație exotică: „Cel mai bun loc de pe Pământ”
Americanii vor tot » CFR Cluj mai poate pierde o vedetă: 4 milioane de euro
Superliga
Americanii vor tot » CFR Cluj mai poate pierde o vedetă: 4 milioane de euro
Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional
Stiri extrasport
Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional
Ryanair renunță la o rută din România. Nicio altă companie nu o mai operează
Profit.ro
Ryanair renunță la o rută din România. Nicio altă companie nu o mai operează
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional

Dan Negru a văzut audiențele de Revelion, în bătălia Pro TV - Antena 1, și a reacționat! A fost și un duel al foștilor fotbaliști


Comentarii (1)
Van_______Basten
Van_______Basten  •  25 Aprilie 2025, 19:24

Asta micu' si-o cauta.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează