Articol de Sergiu Alexandru - Publicat luni, 05 mai 2025 12:27 / Actualizat luni, 05 mai 2025 16:17
După ce Liverpool a câștigat titlul de campioană, Trent Alexander-Arnold (26 de ani) și-a oficializat despărțirea de „cormorani”. El va ajunge liber de contract la Real Madrid.
Ceea era deja șțiut a fost confirmat azi oficial. Fundașul dreapta al lui Liverpool a postat un mesaj pentru fanii lui Liverpool, prin care îi anunța pe aceștia că părăsește echipa la care și-a petrecut întreaga carieră, încă de la juniori. Anunțul vine la scurt timp după ce Trent Alexander-Arnold a devenit campion în Premier League pentru a doua oară.
Trent Alexander-Arnold și-a anunțat plecarea de la Liverpool
„După 20 de ani la Liverpool, a venit momentul să confirm că voi pleca la finalul acestui sezon. Aceasta este, fără îndoială, cea mai grea decizie pe care am luat-o vreodată în viața mea!
Știu că mulți dintre voi v-ați întrebat de ce fac asta sau ați fost frustrați că nu am vorbit până acum despre acest subiect, dar mereu am avut intenția de mă concentra doar pe binele echipei, adică obținerea titlului cu numărul 20.
Acest club a fost întreaga mea viață, întreaga mea lume, timp de 20 de ani. De când am ajuns la Academie până în prezent, am simțit sprijin și dragoste din partea tuturor, atât din interiorul, cât și din afara clubului. Vor rămâne cu mine pentru totdeauna. Vă voi fi mereu recunoscător.
Dar nu am experimentat niciodată altceva, iar această decizie este despre a încerca o nouă provocare, despre a ieși din zona mea de confort și despre a mă forța să evoluez atât profesional, cât și personal.
Am dat totul în fiecare zi cât am fost la acest club și sper că simțiți că am reușit să vă ofer ceva înapoi în toți acești ani. Din toată inima, pentru acești 20 de ani, le mulțumesc tuturor: antrenorilor mei, managerilor, colegilor de echipă, personalului și incredibililor noștri suporteri.
Am fost suficient de norocos încât să-mi trăiesc visul aici și nu voi lua niciodată de-a gata momentele speciale pe care am avut privilegiul să le trăiesc alături de voi. Dragostea mea pentru acest club nu va muri niciodată”, a spus Trent Alexander-Arnold în mesajul său.
Va semna cu Real Madrid
La finalul sezonului, când îi va expira contractul, Alexander-Arnold va schimba campionatul. Va merge la Real Madrid, cu care are un acord verbal.
Trent ajuns în curtea lui Liverpool în anul 2004, când avea 6 ani. Debutul la echipa mare a avut loc 12 ani mai târziu, iar de atunci a strâns până acum 351 de apariții în tricoul „cormoranilor” în toate competițiile, timp în care a izbutit să înscrie 23 de goluri și să ofere 92 de pase decisive.
CV-ul lui Trent Alexander-Arnold
- 1x Liga Campionilor (2018/2019);
- 2x Premier League (2019/2020, 2024/2025);
- 1x FA Cup (2021/2022);
- 1x EFL Cup (2021/2022);
- 1x FA Community Shield (2022);
- 1x Supercupa Europei (2019);
- 1x Campionatul Mondial al Cluburilor (2019);