SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS 2025

Patrick Mouratoglou, declarație controversată despre programările de la Roland Garros: „Dacă se întorc acasă și spun «am văzut-o pe Swiatek» nu e la fel”

Patrick Mouratoglou/Foto: Getty Images
Patrick Mouratoglou/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 07 iunie 2025 15:28 / Actualizat sambata, 07 iunie 2025 15:34

Patrick Mouratoglou (54 de ani), antrenorul lui Naomi Osaka (27 de ani, 49 WTA), a avut o declarație controversată despre unul din cele mai dezbătute subiecte de la actuala ediție a Roland Garros și anume, programarea meciurilor din circuitul feminin în prima parte a zilei.

De-a lungul celor două săptămâni în care s-a desfășurat Roland Garros, mai multe jucătoare, printre care și Aryna Sabalenka (27 de ani, 1 WTA) sau Ons Jabeur (30 de ani, 36 WTA), au criticat organizatorii Roland Garros pentru că au evitat să programeze partide din circuitul feminin în sesiunile de seară.

Sportivele au susținut că și ele merită același nivel de atenție precum colegii lor din circuitul masculin, în timp ce Amelie Mauresmo, directoarea turneului din Paris, s-a apărat spunând că diferența între numărul de seturi dintre un meci ATP și unul WTA este argumentul pentru care se ia această decizie.

„Mult succes în carieră, îți mulțumesc pentru tot” » Parteneriatul dintre Marius Copil și Diana Shnaider s-a încheiat după un singur turneu
ROLAND GARROS 2025
„Mult succes în carieră, îți mulțumesc pentru tot” » Parteneriatul dintre Marius Copil și Diana Shnaider s-a încheiat după un singur turneu

Patrick Mouratoglou: „Nu poți să compari audiența lui Sabalenka cu cea a lui Alcaraz sau Novak”

Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Simonei Halep, a avut o declarație controversată în care a susținut status quo-ul actual, a oferit argumente pentru decizia organizatorilor Roland Garros și a vorbit despre Iga Swiatek.

Oamenii care se plâng despre faptul că nu sunt meciuri din circuitul feminin în sesiunea de seară cred că sunt incorecți față de Roland Garros. De ce? În primul rând, există mai multă expunere în meciurile din timpul zilei decât în cele din timpul serii pentru că apar pe televiziunea națională. Audiența este uriașă comparativ cu acele platforme, așa că e mai bine pentru expunerea tenisului feminin să fie ziua, nu seara.

Când ești directorul unui turneu, trebuie să îi mulțumești pe fani și să faci și o afacere bună, asta e treaba ta. Ei au doar un meci seara și, dacă e o partidă între femei, poate să fie 6-1, 6-1 într-o oră. Oamenii vor fi extrem de nefericiți.

E un fapt că bărbații joacă 5 seturi și femeile joacă 3 seturi, trebuie să luăm asta în considerare. Atunci când cumpără un bilet pentru sesiunea de seară, ei vor să vadă un superstar. În circuitul feminin, există Coco, Sabalenka, dar nu poți să compari audiența lui Sabalenka cu cea a lui Alcaraz sau Novak.

Majoritatea oamenilor care merg pe stadion nu sunt fani înfocați ai tenisului – ei vor să se întoarcă acasă și să spună „l-am văzut pe Djokovic” sau „l-am văzut pe Alcaraz”. Dacă se întorc acasă și spun „am văzut-o pe Swiatek”, nu e la fel.

Nu e vorba doar de jucătoare care conduc precum Iga Swiatek, care a câștigat de patru ori, de trei ori consecutiv. Ea nu e o vedetă așa cum erau Serena sau Sharapova atunci când jucau.

În 2021, o antrenam pe Serena și au programat-o în sesiunea de seară, era doar un meci din circuitul feminin programat. E o vedetă. Chiar dacă a durat o oră, oamenii s-au dus acasă și au spus „wow, am văzut-o pe Serena Williams”

- Patrick Mouratoglou, conform tennis365.com

Patrick Mouratoglou, declarație controversată despre programările de la Roland Garros: „Dacă se întorc acasă și spun «am văzut-o pe Swiatek» nu e la fel”
Iga Swiatek, învinsă în semifinale la Roland Garros Foto: Guliver/GettyImages
Citește și:
„Camuflată” pentru pârtie, o recunoști? Basmul anului 2025 în tenis: cel mai bun loc din carieră și zeci de sponsori care „roiesc”
Tenis
„Camuflată” pentru pârtie, o recunoști? Basmul anului 2025 în tenis: cel mai bun loc din carieră și zeci de sponsori care „roiesc”
Începe agitația la FCSB » Pe cine sacrifică formația campioană după ultima decizie a lui Becali
Superliga
Începe agitația la FCSB » Pe cine sacrifică formația campioană după ultima decizie a lui Becali
Cristina Laslo, interviul finalului de an: „Lumea e razna, așa am votat!” » Despre conflictul cu Pera: „Singurul cuvânt!” + abordează un subiect tabu în România: „Nu sunt împotriva unei relații cu o fată”
Handbal
Cristina Laslo, interviul finalului de an: „Lumea e razna, așa am votat!” » Despre conflictul cu Pera: „Singurul cuvânt!” + abordează un subiect tabu în România: „Nu sunt împotriva unei relații cu o fată”
Nu Vătăjelu! El este fundașul român transformat într-o prioritate la Dinamo
Superliga
Nu Vătăjelu! El este fundașul român transformat într-o prioritate la Dinamo
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Profit.ro
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (1)
georgepintilii
georgepintilii  •  07 Iunie 2025, 18:27

Eu chiar nu inteleg faza asta cu egalitate in premii. E foarte simplu, cine genereaza mai multi bani, ala sa primeasca mai mult. Logica e valabila atat pentru baieti cat si pentru fete. Tenisul e o afacere, ca si fotbalul si alte sporturi, contractele se dau pe cati bani generezi. Asa ar trebui sa fie si-n tenis :) Ca sa nu mai vorbim ca aia joaca de prosti 5 ore iar fetele 2 ore cel mult dar asta chiar nu are importanta in logica problemei.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează