FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

VIDEO Elias Charalambous, înainte de primul meci european al sezonului: „Suntem o echipă cu istorie mare, am câștigat Liga Campionilor”

Elias Charalambous, la conferința de presă // foto: Cristi Preda (GSP) +17   FOTO
Elias Charalambous, la conferința de presă // foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de , , - Publicat marti, 08 iulie 2025 13:44 / Actualizat marti, 08 iulie 2025 14:06

Elias Charalambous, 44 de ani, antrenorul principal de la FCSB, a susținut conferința de presă premergătoare duelului european cu Inter Club d'Escaldes, campioana din Andorra.

Miercuri, ora 20:30, FCSB își va începe aventura europeană din acest sezon. Roș-albaștrii vor primi vizita campioanei din Andorra, Inter Club d'Escaldes, în manșa 1 a primului tur preliminar din Liga Campionilor.

Astăzi a avut loc conferința de presă premergătoare duelului. Aceasta a avut loc într-un decor diferit, la Muzeul Fotbalului.

„Pe el îl transferați?” » Decizia luată de Gigi Becali
FCSB
„Pe el îl transferați?” » Decizia luată de Gigi Becali

„Suntem foarte fericiți să fim astăzi aici, la acest muzeu pe care nu am avut ocazia să-l vizitez până acum. Sunt cu adevărat surprins de ce am văzut aici. Asta arată valoarea fotbalului românesc, am văzut aici tricouri și realizări ale unor legende. Asta demonstrează cât de mare este fotbalul românesc în general.

Cu prima ocazie o să-mi aduc și familia aici, este ceva foarte frumos. Am adus și trofeul nostru (n.r. - Supercupa recent cucerită). Este foarte plăcut să fi început sezonul în acest fel, câștigând un trofeu. Avem un tip nou, pe Dennis [Politic], pentru care este frumos să înceapă sezonul cu un trofeu, ceva ce există în ADN-ul clubului”, a spus cipriotul în prima fază.

FCSB, conferință de presă și sesiune de autografe la Muzeul Fotbalului

+12 FOTO

Elias Charalambous: „Suntem o echipă cu mare istorie, câștigătoare de Liga Campionilor”

Întrebat dacă obiectivul oficial este calificarea în grupa de Liga Campionilor, Elias Charalambous a subliniat importanța abordării fiecărui meci în parte. În discursul lui, s-a referit la FCSB drept câștigătoare a trofeului continental, deși instanțele i-au atribuit definitiv trofeul clubului Steaua București:

„Trebuie să luăm lucrurile pas cu pas, nu să ne grăbim. Trebuie să înțelegem cine suntem, o echipă cu mare istorie, care a câștigat Liga Campionilor, a fost de multe ori în grupele Ligii Campionilor. Acum este mai dificil, dar cu multă muncă nimic nu este de nerealizat. Trebuie să o luăm pas cu pas. De ce nu?, avem mereu obiective mari, dar trebuie să o luăm pas cu pas”.

Elias Charalambous, înainte de FCSB - Inter Club d'Escaldes: „Nu va fi un meci ușor, veți vedea”

Referitor la accidentările celor doi atacanți centrali, Daniel Bîrligea și Denis Alibec, Charalambous a afirmat că „nu voi căuta niciodată scuze. Vrem să avem toți jucătorii apți, așa ne e mai ușor, dar asta este situația. Trebuie să ne adaptăm și să găsim soluții”.

Chestionat cât vor sta cei doi pe tușă, a răspuns: „Depinde, nu sunt accidentări musculare. Astfel de probleme au nevoie de timp. Nu cred că va dura foarte mult. Sigur, mai mult de o lună, dar nu știm exact. Doctorii verifică zilnic și ne vor oferi mai multe informații”.

Cât despre meciul contra campioanei din Andorra, o echipă modestă, antrenorul FCSB-ului a îndemnat la prudență:

„Nu este nimic ușor în fotbal dacă nu faci lucrurile cum trebuie și nu dai 100% din ce ai. Am analizat adversarul, vrea să joace fotbal. Nu va fi un meci ușor și veți vedea asta mâine. Dar cred că jucătorii noștri și-au demonstrat calitatea, disciplina și sper să o facă și mâine”.

Alte idei ale lui Elias Charlambous:

Am spus de multe ori că în atac avem jucători versatili, capabili să se adapteze pe mai multe poziții. Avem un lot cu care putem să rotim în atac. Vedeți și în timpul meciurilor că atacanții noștri devin extreme, extremele devin atacanți. Vom încerca să găsim soluții mâine, avem lotul necesar.

Mâine vom juca în Ghencea și trebuie să ne adaptăm. Nu căutăm scuze. Avem nevoie de suporterii noștri, care au demonstrat la ultimul meci că sunt alături de noi. Oriunde jucăm, o vom face la fel. Suporterii ne vor susține și trebuie să ne facem treaba.

A existat interes [pentru David Maftei], dar nu există nicio semnătură. Cred că nu a fost ceva oficial. Pentru moment nu este nimic oficial.

Risto Radunovic: „Vreau și Cupa și campionatul în acest sezon”

Charlambous a fost succedat pe scaun de fundașul stânga Risto Radunovic. Spre deosebire de antrenorul lui, muntenegreanul nu s-a ferit să transmită că vor fi „clar favoriți” contra micuței echipe din Andorra.

FCSB, conferință de presă și sesiune de autografe la Muzeul Fotbalului
FCSB, conferință de presă și sesiune de autografe la Muzeul Fotbalului
FCSB, conferință de presă și sesiune de autografe la Muzeul Fotbalului
FCSB, conferință de presă și sesiune de autografe la Muzeul Fotbalului
FCSB, conferință de presă și sesiune de autografe la Muzeul Fotbalului
+12 FOTO

„Suntem pregătiți și suntem clar favoriți, dar meciul se decide pe teren și vrem să dăm 100%. Și ei sunt campionii unei țări, o să fie greu. Vrem să câștigăm meciul, avem suporterii cu noi, jucăm acasă.

Încă nu știu numărul de bilete vândute, dar cred că suporterii noștri vor veni în număr cât mai mare să ne susțină pe acest drum.

Calificarea în grupa Ligii Campionilor este un obiectiv mare, dar nu am ajuns încă acolo. Avem foame mare de rezultate și ne dorim să ajungem acolo. Eu am încredere că putem.

Trebuie să construim, trebuie să ne uităm la rezultatele bune, dar și la părțile pe care nu le-am făcut bine, mereu sunt lucruri de îndreptat. Vrem să progresăm în fiecare an. Avem două campionate consecutive, vrem să continuăm. Eu vreau să câștigăm și Cupa și campionatul în acest sezon”, au fost ideile lui Radunovic.

„Mă bucur foarte mult pentru Dennis Politic, este un jucător foarte bun. Mă bucur că a marcat la primul meci, am obținut un trofeu, am început cu dreptul. Îi doresc multă sănătate și să continue așa”, a adăugat fundașul lateral.

  • După declarații, Charlambous și jucătorii participanți la eveniment, Risto Radunovic și Dennis Politic, le-au oferit autografe și șansa unor selfieuri celor veniți să-i vadă, aproximativ 100 la număr.

Citește și:
Gică Popescu: „Sunt extraordinar de mândru că am reușit să-l înving de 6 ori pe Gică Hagi pentru Fotbalistul Anului!” » „Gazeta dă cel mai relevant premiu din fotbalul românesc”, iar decernarea e astăzi!
Special

Transferul iernii în Superliga?! Rapid încearcă marea lovitură în mercato: „100% ar fi nevoie de el”
Superliga
Transferul iernii în Superliga?! Rapid încearcă marea lovitură în mercato: „100% ar fi nevoie de el”
Cofinanțarea stadionului Dinamo a TRECUT la vot! Ce consilieri s-au abținut: „25 de milioane de euro?! Și școlile, drumurile din sector?”
Superliga
Cofinanțarea stadionului Dinamo a TRECUT la vot! Ce consilieri s-au abținut: „25 de milioane de euro?! Și școlile, drumurile din sector?”
Soția vedetei de la Barcelona, indignată de echipa anului The Best: „Este jucător de baschet?”
Campionate
Soția vedetei de la Barcelona, indignată de echipa anului The Best: „Este jucător de baschet?”
EXCLUSIV Gică Popescu lansează o investiție de amploare în Craiova
Profit.ro
EXCLUSIV Gică Popescu lansează o investiție de amploare în Craiova
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Superlativele GSP » Ionel Dănciulescu are un mare favorit la Fotbalistul Anului. Care sunt topurile lui Danciu-gol pentru toate categoriile

7 situații ULUITOARE din istoria Anchetei Gazetei: are 10 titluri în România și NU a câștigat niciodată! N-a fost nici măcar pe locul 2! Și marele Costică Ștefănescu are o statistică-șocantă

Comentarii (3)
xhthu
xhthu  •  08 Iulie 2025, 19:31
Postat de mirker pe 08 Iulie 2025, 14:01

esti informat gresit, Steaua (citeste bine ) STEAUA e cea care a castigat Liga Campionilor !! ca furati curent si va credeti barcelona e alta vrajeala ; ca luati an de an banii de la Uefa pe sustache e alta discutie ; sper sa faceti puscarie cat cuprinde pentru toate mizeriile astea! sa va fie rusine !

Mai bine urmeaza-ti sfatul si citeste tu bine pe site ul uefa cine a luat cupa campionilor in 86. O sa fii mai trist dar macar ai sanse sa iti creasca un neuron in plus

bodo2023
bodo2023  •  08 Iulie 2025, 15:17

Ce doresti altora s-ar putea sa ti se intample... Ciocu mic apv-istule

mirker
mirker  •  08 Iulie 2025, 14:01

esti informat gresit, Steaua (citeste bine ) STEAUA e cea care a castigat Liga Campionilor !! ca furati curent si va credeti barcelona e alta vrajeala ; ca luati an de an banii de la Uefa pe sustache e alta discutie ; sper sa faceti puscarie cat cuprinde pentru toate mizeriile astea! sa va fie rusine !

Vezi toate comentariile (3)
Comentează