Articol de Darius Stănescu - Publicat marti, 15 iulie 2025 10:29 / Actualizat marti, 15 iulie 2025 10:43
Ionuț Moșteanu (51 de ani), ministrul Apărării Naționale, a explicat care e singura soluție care ar putea-o duce pe CSA Steaua în Superliga de la anul: asocierea cu un investitor „solid”.
Moșteanu propune găsirea unui investitor serios și potent financiar care să ducă brandul Steaua în primul eșalon al fotbalului românesc. Adică singura variantă care s-a mai vehiculat până acum, dar nu s-a concretizat.
Ionuț Moșteanu propune un „investitor solid” care să o conducă pe Steaua în Superliga, implicit spre performanță
Ministrul a punctat că „nu se poate face mare performanță din bani publici”.
Noul ministru al MApN promite că va analiza ceea ce se petrece la Steaua, considerând că acest club este un „un simbol pentru toată națiunea, nu doar pentru armată”. Moșteanu se declară un împătimit al sportului.
„(Există un plan ca echipa să se asocieze?) Da, ăsta e cel mai simplu, cel mai bun și cel mai corect plan. Nu se poate face mare performanță din bani publici. Trebuie să folosim acest brand, să ne asociem cu un investitor solid, care să ducă brandul mai departe.
(Am văzut că CSA a avut pierdere 12 milioane de euro anul trecut. Ce planuri aveți?) Am primit sute de mesaje, de când am fost nominalizat ca ministru, până acum. E un simbol, aproape de inimile tuturor. Nu o dată am stat cu inima cât un purice la un meci de fotbal și ne-am uitat la marii eroi ai sportului românesc de la Steaua.

Știm ce înseamnă Steaua, e un simbol pentru toată națiunea, nu doar pentru armată. Vreau să mă uit atent la ce se întâmplă acolo. Eu sunt foarte pasionat de sport și o să acord mult timp pentru asta, să vedem ce putem face mai bine, cum putem cheltui mai bine.
Am cerut un raport, o să am un raport financiar și administrativ. Sunt multe discipline acolo”, a declarat Ionuț Moșteanu pentru TVR Info.