Articol de Eduard Apostol, Adrian Duţă - Publicat joi, 31 iulie 2025 08:12 / Actualizat joi, 31 iulie 2025 09:19
Kamer Qaka, mijlocașul dat afară de la FCSB și care în prezent e legitimat la Shkendija, a reacționat pentru GSP la finalul meciului pierdut de campioana României pe Arena Națională, scor 1-2.
Qaka nu a jucat la retur, la București, după ce în prima manșă, la 1-0, a fost eliminat. S-a bucurat de acasă de a doua victorie a echipei lui cu FCSB și a transmis un mesaj la finalul partidei.
Kamer Qaka: „Important e să fii un om bun. Abia apoi vine sportul”
Dacă în timpul meciului a scris pe Instagram „Stay humble (n.r. - rămâi umil)”, după fluierul de final a păstrat ideea și în dialogul cu GSP. A făcut trimitere la declarațiile lui Mihai Stoica și Gigi Becali date înainte de „dubla” cu nord-macedonenii.
„Nu mai e nevoie de cuvinte. Indiferent de ceea ce faci, că e vorba de pian, baschet sau fotbal, cel mai important e să fii o persoană bună, să ai respect, să rămâi umil. Abia apoi vine sportul sau orice altceva”, a spus Qaka, pentru GSP.
Mijlocașul a jucat doar 7 meciuri în carieră la FCSB, în 2018. A fost cumpărat de la Poli Iași, apoi a fost cedat la Universitatea Craiova, Gigi Becali fiind nemulțumit de randamentul lui.

Cea mai slabă echipă pe care am întâlnit-o! Cu atât mai deranjantă e înfrângerea. Acum mă interesează să nu ne facem de râsul lumii. Cu Inter d’Escaldes am fost lamentabili! Am fost penibili din primul până în ultimul minut! E o echipă din Andorra și nu ai voie să te prezinți așa! Nu avem voie să suferim în fața unor asemenea jucători. Acolo joacă Qaka, care nu și-a găsit loc la noi. Procesul de pregătire nu a fost cel dorit, pentru că am avut jucători la naționale, dar asta nu te scuză când ai un adversar care e sub nivelul din Liga 2.
- Mihai Stoica, între cele două meciuri cu Shkendija