FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Mihai Stoica a intervenit în scandalul din Superliga: „S-a nimerit acum să vorbească” » Reacția lui Victor Angelescu, aflat în studio

Mihai Stoica
Mihai Stoica

Articol de - Publicat marti, 12 august 2025 20:34 / Actualizat marti, 12 august 2025 20:41

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a oferit o reacție în scandalul care a acaparat ultimele zile în fotbalul românesc, apărut după schimbarea regulii privind înregistrarea jucătorilor pe lista pentru campionat.

Mihai Stoica a declarat că Edjouma ar fi fost oricum înregistrat la LPF, pentru că FCSB i-ar fi făcut un contract nou. Iar prin schimbarea regulamentului doar s-a reparat o anomalie.

Mihai Stoica: „S-a nimerit acum să vorbească Gigi și să se întâmple a doua zi”

„Dan Șucu a zis ceva, Gigi a zis altceva. Nu trebuie să mă deranjeze, că nu am avut niciun rol. Singura chestie de care am beneficiat a fost că Edjouma putut să joace cu Slobozia, meci pe care l-am pierdut.

Singura diferență e că nu putea juca meciul acela dacă făceam ca înainte. Pentru că abia miercuri îi înregistram noul contract. Edjouma nici nu a fost întrebat. Îi puneam contractul identic lângă și îl puneam să-l semneze, pentru a căpăta drept de joc în Liga 1. Era logic să se repare o eroare de regulament. Nu e o regulă nouă.

Trebuie să se sincronizeze regulamentele. Dacă se poate la UEFA, nu văd de ce să nu se poată și la noi. S-a nimerit acum să vorbească Gigi și să se întâmple a doua zi. Dacă zicea Nelu Varga ceva, de exemplu, nu mai era nicio problemă a celorlalți”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport 1.

Reacția lui Victor Angelescu: „După doi ani s-a găsit și Gino să vorbească”

Aflat în studio, Victor Angelescu a vorbit și el despre subiect. Și a spus de ce nu l-a contestat și pe Răzvan Burleanu, cel care a semnat alături de Gino Iorgulescu pentru schimbarea regulii.

„Gino e cel care reprezintă cluburile de Liga 1, de asta am spus de el. Nu prea l-am văzut în ultimul timp, a ieșit acum să vorbească. Din ce știu, el a cerut acea ședință de urgență. Totul a plecat de la Ligă. Liga trebuie să ne întrebe și pe noi înainte. E un precedent periculos. Întreabă-ne și pe noi.

Președintele Federației a zis că a fost clar că cluburile sunt de acord sunt din moment de Gino a venit cu propunerea.

Ne-a deranjat pentru că a părut că a vorbit Gigi și a intervenit Gino imediat. După doi ani s-a găsit și Gino să vorbească”, a spus Angelescu.

Acționarul minoritar de la Rapid a comentat și reacția președintelui LPF, care l-a amenințat pe Șucu cu dezvăluiri după ce patronul giuleștenilor i-a cerut demisia.

Domul Șucu e în vacanță. Am vorbit cu dânsul, dar nu l-am întrebat de reacția lui Gino. Cred că l-a deranjat. Dacă Gino și Dan aveau discuția care a fost azi, nu ar fi escaladat lucrurile.

- Victor Angelescu, președinte Rapid

Citește și:
Jucătoarea de la Australian Open a postat o poză cu ea nud, de pe platforma pentru adulți: „Sunt șocată de câți bani am făcut în două zile!”
Tenis
Jucătoarea de la Australian Open a postat o poză cu ea nud, de pe platforma pentru adulți: „Sunt șocată de câți bani am făcut în două zile!”
Mihai Neșu și sfatul de la Muntele Athos care i-a schimbat radical viața: „Eram supărat pe Dumnezeu și tot. Știți ce mi-a zis?”
Special
Mihai Neșu și sfatul de la Muntele Athos care i-a schimbat radical viața: „Eram supărat pe Dumnezeu și tot. Știți ce mi-a zis?”
Afacere imorală? Actorul Ryan Reynolds e în centrul atenției, după ce și-a vândut clubul de fotbal unui gigant
Campionate
Afacere imorală? Actorul Ryan Reynolds e în centrul atenției, după ce și-a vândut clubul de fotbal unui gigant
Jucătoarea de tenis cu cele mai lungi picioare a plecat în vacanță, dar fanii n-au uitat de scandal: aproape să se bată din cauza ei
Tenis
Jucătoarea de tenis cu cele mai lungi picioare a plecat în vacanță, dar fanii n-au uitat de scandal: aproape să se bată din cauza ei
Kaufland atacă în România nișa Dedeman, cu un nou concept FOTO
Profit.ro
Kaufland atacă în România nișa Dedeman, cu un nou concept FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Soluția de urgență? Un fost mare internațional, pregătit să-i ia locul lui Arne Slot la Liverpool

Louis Munteanu, INTERZIS la interviu?! » Iuliu Mureșan a intervenit în direct și a explicat ce s-a întâmplat după meci


Comentarii (3)
corbea
corbea  •  13 August 2025, 09:30

Vorbe de claca, pe marginea santului......Vorbesc doar sa dea bine in fata prostimii....Cei mai vinovati sunt presedintii sau actionarii (cum vreti sa le spuneti...) cluburilor. Ei tin in brate si promoveaza toti impostori in functii de conducere... Toti se gandesc ca un oficial corupt poate fi usor manevrat ( exact ca si-n politica autohtona) cand vor avea nevoie.....Nu-i intereseaza de regulamente,legi...etc.. ei sa fie bine si sa-si atinga scopul....De ce credeti ca am ajuns unde suntem ? Copiii, tinerii pleca pe rupte in afara sa se realizeze pentru ca stiu ca nu au nici-o sansa aici.Coruptia si impostura pleaca de jos...Toate cluburile sustin coruptia.....restul, este doar praf in ochi....

danglumetu
danglumetu  •  12 August 2025, 21:42

astia sint ''meseriasii'' fotbalului romanesc de la care asteptam progres!

88gore88
88gore88  •  12 August 2025, 21:36

Citat:"Acționarul minoritar de la Rapid a comentat și reacția președintelui LPF, care l-a amenințat pe Șucu cu dezvăluiri după ce patronul giuleștenilor i-a cerut demisia"...circul se muta la DIICOT?Ce secrete la sertar are șeful LPF fața de unul dintre patroni?Sa fie demis?Nuuuu....Tocmai de-asta trebuie să-și dea demisia smecherasul asta de Iorgulescu care se pare că are spatele asigurat de când a prăduit tot că să-l scape pe fii-su de ani grei de pârnaie...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează