INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

GALERIE FOTO Tottenham, de nerecunoscut » 60 de minute cu 0,00 xG și prim eșec stagional în Premier League

Tottenham a suferit prima înfrângere din acest sezon în Premier League, 0-1 pe teren propriu cu Bournemouth // FOTO: Getty Images
Tottenham a suferit prima înfrângere din acest sezon în Premier League, 0-1 pe teren propriu cu Bournemouth // FOTO: Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 30 august 2025 19:13 / Actualizat sambata, 30 august 2025 19:29

Tottenham a înregistrat prima înfrângere din acest sezon în Premier League. Echipa lui Thomas Frank a cedat pe teren propriu în fața celor de la Bournemouth, scor 0-1, într-un duel al rundei cu numărul #3.

  • Radu Drăgușin nu a făcut parte din lotul lui Spurs nici la partida de astăzi, fiind în continuare indisponibil după accidentarea la genunchi pe care a suferit-o la începutul acestui an.

Înainte de startul disputei de la Londra, Xavi Simons a fost prezentat oficial în fața fanilor lui Spurs, însă acest lucru nu i-a purtat noroc lui Tottenham, care a suferit primul eșec stagional.

Golul lui Evanilson le-a adus „cireșelor” cele trei puncte

Indiscutabil, Tottenham a avut cea mai slabă prestație din acest început de sezon, trupa lui Thomas Frank fiind dominată aproape pe întreaga durată a meciului de către Borunemouth.

Unicul gol a fost marcat după doar cinci minute de la startul partidei, autorul fiind brazilianul Evanilson, al cărui șut din interiorul careului a fost deviat de Cristian Romero și a intrat în poarta lui Vicario.

Gazdele nu și-au revenit după șocul din debutul duelului, iar elevii lui Andoni Iraola au fost aproape în repetate rânduri de a-și majora avantajul, însă Tottenham a scăpat cu fața curată de fiecare dată.

  • Timp de aproape 60 de minute, Tottenham nu a avut nici măcar o mică oportunitate de a marca, un xG de 0,00.
  • Expected goals, prescurtat xG, în română „goluri așteptate” sau „goluri probabile”, arată cât de multe goluri ar trebui să marcheze o echipă sau un fotbalist calculând șansa de reușită a ocaziilor.

Actul secund a cunoscut o desfășurare similară, „cireșele” având de partea lor ocaziile periculoase, inclusiv o bară. Pe final, Tottenham s-a trezit, dar încercările lui Richarlison și Mathys Tel nu au reușit să aducă nici măcar golul egalizator, iar astfel, formația londoneză a suferit prima înfrângere din acest sezon de Premier League.

În urma acestui rezultat, cei de la Spurs au rămas cu șase puncte, o bornă pe care a atins-o acum și trupa lui Iraola.

Tottenham - Bournemouth, în etapa #3 din Premier League // FOTO: Getty Images

+5 FOTO

În etapa viitoare din Premier League, Tottenham va evolua pe terenul celor de la West Ham, într-un derby londonez, în timp ce Bournemouth va primi vizita lui Brighton.

Clasamentul din Premier League:

Tottenham - Bournemouth » Echipele de start:

TOTTENHAM (4-3-3): Vicario - Porro, Romero, Van De Ven, Spence - Sarr, Palhinha, Bentancur - Kudus, Richarlison, Johnson
Rezerve: Kinsky - Bergvall, Danso, Davies, Gray, Odobert, Solomon, Tel, Udogie
Antrenor: Thomas Frank

BOURNEMOUTH (4-1-4-1): Petrovic - Smith, Diakite, Senesi, Truffert - Adams - Brooks, Scott, Tavernier, Semenyo - Evanilson
Rezerve: Dennis - Adli, Christie, Doak, Faivre, Hill, Kluivert, Kroupi, Soler
Antrenor: Andoni Iraola

Stadion: Tottenham Hotspur Stadium (Londra)
Arbitru: Simon Hooper

Citește și:
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
Campionate
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
„FCSB nu se refuză” » După 3 ani, „pofta” lui Gigi Becali dezvăluie de ce a refuzat Craiova și CFR, în favoarea roș-albaștrilor
Superliga
„FCSB nu se refuză” » După 3 ani, „pofta” lui Gigi Becali dezvăluie de ce a refuzat Craiova și CFR, în favoarea roș-albaștrilor
Gino Iorgulescu anunță un cutremur în Superliga: „Ar putea să nu termine campionatul”
Superliga
Gino Iorgulescu anunță un cutremur în Superliga: „Ar putea să nu termine campionatul”
Distracție maximă cu iubitele înainte de cantonament! Bîrligea cucerește Kenya, Târnovanu face show în Tenerife
Superliga
Distracție maximă cu iubitele înainte de cantonament! Bîrligea cucerește Kenya, Târnovanu face show în Tenerife
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Profit.ro
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu

Comentarii (2)
mariusghideu79
mariusghideu79  •  30 August 2025, 21:19

Efectul Postecoglu inca se simte, doamnelor si domnilor.

Taffarel
Taffarel  •  30 August 2025, 19:46

Ne termina astia cu 000 xg. :-( Pai Cfr a castigat campionate cu 000 pe linie.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează