FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

EXCLUSIV Unde se rupe FCSB » 7 cauze pentru decepția cu Csikszereda

FCSB nu iese din criză, 1-1 cu Csikszereda în etapa a 9-a din Superliga, foto: Facebook @FCSB
FCSB nu iese din criză, 1-1 cu Csikszereda în etapa a 9-a din Superliga, foto: Facebook @FCSB

Articol de - Publicat luni, 15 septembrie 2025 13:06 / Actualizat luni, 15 septembrie 2025 20:48

FCSB nu iese din criză, 1-1 cu Csikszereda în etapa a 9-a din Superliga. Campioana în exercițiu e abia pe locul 12, la 7 puncte distanță de play-off, la 16 de liderul Universitatea Craiova. Și cu un joc modest. De ce suferă, de fapt, roș-albaștrii? În continuare, 7 simptome pentru amorțeala oaspeților de la Miercurea Ciuc.

Gazeta a consultat raportul Wyscout al meciului Csikszereda - FCSB și subliniază 7 defecte în prestația campioanei. Ele plonjează în general în posesia moartă a echipei, dar și în capitolul dueluri.

FCSB, fragilă (și) la Csikszereda. Iată 7 explicații:

1. În primul rând, surprinde raportul posesiei totale. FCSB a ținut de minge doar 55% din timp. Mai mult, echipa antrenată de Charalambous și Pintilii a suferit din plin la durata medie a posesiei: 14 secunde pentru FCSB, 12 secunde pentru Csikszereda, așadar o distanță de numai două secunde între campioană și o nou-promovată. Iar FCSB n-a reușit decât în 3 momente să controleze balonul în secvențe de 45+ secunde!

2. Când a avut mingea, FCSB s-a frânt la pasa finală, numai 12 din 22 bune în jurul „16”-lui advers.

3. Jocul FCSB a fost concentrat și dizolvat la mijlocul terenului. Niciun lanț mai consistent de 3 pase în aceeași direcție pe flancuri ori în ultima treime.

Unde se rupe FCSB » 7 cauze pentru decepția cu Csikszereda

4. Acțiunile oaspeților se rupeau de multe ori la Bîrligea, care fie finaliza, fie pasa înainte greșit, cum s-a întâmplat în 4/5 cazuri.

5. Roș-albaștrii au acuzat sever absența lui Adrian Șut. Locul lui a fost luat de Mihai Lixandru, flancat de doi mijlocași ofensivi, Tănase și Olaru. Practic de unul singur în fața apărării, Lixandru a făcut un meci foarte slab: a pierdut 10/13 dueluri!

6. Cisotti, o revelație sezonul trecut, coboară și el nivelul. La Miercurea Ciuc, de pildă, a risipit 15 mingi, dintre care 5 în propria jumătate.

7. Tot la capitolul dueluri, Thiam, introdus în meci la pauză, nu a ridicat cu mult prestația echipei în ofensivă, și pentru că a pierdut 5/7 dueluri.

Totu-i tactica, după Csikszereda - FCSB

În pastila „Totu-i tactica”, GSP a descusut pe larg blocajul FCSB la Miercurea Ciuc. Individualizarea excesivă, mijlocul incapabil să construiască și, în completarea acestora, schimbările năvalnice rămân în continuare mărcile negative ale campioanei României - detalii, aici.

Sunt lucruri pe care le spun încă de la începutul sezonului, plătim pentru minusurile noastre. Când nu dai și golul doi, oricând adversarul poate să înscrie. Înseamnă că nu am fost suficient de buni încât să luăm cele 3 puncte. Poate că trebuie să fim mai concentrați când avem astfel de oportunități

- Elias Charalambous, antrenor FCSB

VIDEO CU FAZA | Autogolul lui Alexandru Pantea în Csikszereda - FCSB

  • Sursă video: Prima Sport 1
Citește și:
Arabii i-au oferit 1 milion de dolari unei mari campioane olimpice din România: „Știți ce scria sub numele meu?”
Gimnastica
Arabii i-au oferit 1 milion de dolari unei mari campioane olimpice din România: „Știți ce scria sub numele meu?”
Mario Iorgulescu, dezvăluiri șocante despre tatăl lui: „Am pus 50 de bodyguarzi să-l bată! La 13 ani mă ducea la lăutari și șprițuri”
Stiri extrasport
Mario Iorgulescu, dezvăluiri șocante despre tatăl lui: „Am pus 50 de bodyguarzi să-l bată! La 13 ani mă ducea la lăutari și șprițuri”
„Argentina e pasiune pentru fotbal, Messi e fundamental și la 40 de ani!” » Vine din Cordoba, a jucat la Dinamo și U Cluj: „M-am antrenat cu Maradona”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Argentina e pasiune pentru fotbal, Messi e fundamental și la 40 de ani!” » Vine din Cordoba, a jucat la Dinamo și U Cluj: „M-am antrenat cu Maradona”
Sorin Cârțu intervine în scandalul momentului: „Știi cum e și cu Boloni?”
Superliga
Sorin Cârțu intervine în scandalul momentului: „Știi cum e și cu Boloni?”
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Profit.ro
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București

Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă


Comentarii (9)
.Supremul
.Supremul  •  16 Septembrie 2025, 11:11
Postat de andreifghe pe 15 Septembrie 2025, 16:36

Analiza slabuta GSP !!! Uite aici cauze mai la obiect !!!1. Steaua a dat cei mai multi jucatori la loturi si se stie ca nu au randament la primul meci in campionat !CFR si Rapid nu au jucat altceva desi au avut mai putine plecari ...Nici Craiova nu a rupt norii ...iar Bairam cerut de voi la Nationala a jucat cam putintel ...2. Barligea s-a antrenat in Serbia .3. Linia de fund in totalitate a fost fara titulari +lipsa lui Sut din fata apararii ! 4 .Jucatorii din atac ai Stelei se stie ca nu pun osul cu echipele mici .De asta se spune ca Miculescu trebuie sa joace doar in Europa ! 5. Daca vedem ca golul gazdelor a fost de fapt un autogol si ca raportul ocaziilor a fost de 10-5 pentru Steaua ..parca se vede ca vreti sa fie ,,focul la ei ..! 6. Steaua nu a avut arbitrii care sa dea penalty la un hent ridicol ...fata de etapa trecuta cand o minge sutata spre gol a fost oprita de Paun ! 7 Cum nu faceti tactica si la meciurile CFR este clar ce faceti si de ce !!! 8888 Cand CFR castiga campionate avant posesie negativa cu majoritatea echipelor mai marii din GSP vorbeau de apararea italiana .....joc economicos.... 88888888 Cat timp numai Steaua ocupa orele de maxima audienta eu cred ca voi totii ...bagati in ele...

Analiza ta este mult mai slabuta pentru ca se refera la un amalgam de cluburi, fara noima. Jucatorii de atac ai Stelei se afla mai mereu pe lista marcatorilor, in special Chipirliu. Depinde la ce meci te referi cand spui despre raportul ocaziilor, probabil nu la ultimul cu ASA Tg. Mures. Steaua nu mai are influienta asupra arbitrilor in ultima perioada (a avut suficienta influienta inainte de 1990). Nu cred ca Steaua “ocupa orele de maxima audienta”. Ai un raport pe care te bazezi? Asta daca tot doresti acuratetea informatiilor.

jordi
jordi  •  16 Septembrie 2025, 01:17

Problema e ca lui ,de fapt si lui ii arde de vopsit parul si freze noi nu de fotbal . Barligea and CO :

dacia_berlina
dacia_berlina  •  15 Septembrie 2025, 19:10

L-a apucat iar pasiunea pentru 4-3-3 pe Becali. Nu merge... a mai incercat cativa ani la rand fara succes, in trecut, cand se abonau la locul 2; sa revina la 4-2-3-1 de anul trecut, care a avut rezultate foarte bune. Bagi 2 mijlocasi defensivi, ca sa nu iei atatea goluri ca sezonul asta; si sa faca schimbarile la cei 4 din fata, cand vrea el, nu conteaza prea mult;: varf Birligea/Tiam/Alibec, in spatele lui, Olaru/Tanase/Cisoti; pe stanga Politic sau Octavia Popescu; pe dreapta Toma/Miculescu(daca intra Miculescu, trebuie schimbat si Cretu cu Cercel).

Vezi toate comentariile (9)
Comentează