Sindromul celui de-al Treilea Om: când cei aflați în primejdie primesc un ajutor din partea unei forțe pe care nu o pot explica » Alpiniștii experimentează deseori această senzație, între înger salvator și mecanism psihologic antitraumă

Sindromul sau factorul celui de-al Treilea Om este un fenomen aflat la granița dintre psihologie și paranormal. Nu este vorba despre un amic imaginar și nici despre o halucinație care apare înaintea unui leșin, ci despre niște întâmplări extrem de specifice, descrise cu o constanță bizară în diverse culturi, epoci și tipuri de traumă.

Site-ul Medium susține că oamenii care experimentează ciudata stare sunt, de cele mai multe ori, exploratori polari, soldați, scafandri la mare adâncime, marinari rămași singuri pe mare, montaniarzi, persoane care au trecut prin niște situații-limită, în care supraviețuirea ar fi fost, în mod normal, imposibil de conceput.

Mulți dintre ei sunt profesioniști excelent pregătiți și care se bazează pe rațiune. Cu toate astea, cu toții descriu prezența bruscă și stranie a unui vizitator misterios. Ca un înger pe umăr, o voce care-i îndeamnă să meargă mai departe, o mână care-i trage mai departe către supraviețuire.

Aparițiile au fost descrise în premieră la începutul secolului trecut, de exploratorul irlandez Ernest Shackleton

Sir Ernest Shackleton a fost un explorator irlandez care era să moară de mai multe ori de-a lungul carierei sale. Prima dată, el a descris aceste efect tulburător în 1916, după o expediție în Antarctica. Corabia sa, Endurance, a fost zdrobită de ghețurile eterne, Shackleton și o parte din echipajul său au plecat din nou la drum ca să caute ajutor.

Epuizați, înfometați și simțind cât de aproape sunt de pieire, bărbații au traversat ghețarii și culmile montane fără echipament, știind că nu au aproape nicio șansă de supraviețuire. Mai târziu, Shackleton a scris că, de-a lungul celei mai teribile porțiuni a călătoriei, el și alți doi camarazi de drum au simțit același lucru: că alături de ei este cineva.

„Mi se părea că suntem patru, și nu trei”, a scris exploratorul. Ceilalți doi au recunoscut că și ei au avut aceeași senzație greu de tălmăcit în cuvinte. O a patra siluetă a mers alături de ei, ajutându-i să rămână în mișcare. La momentul respectiv nu au discutat despre cele întâmplate, dar au fost bântuiți de acea senzație. Și așa a apărut sindromul celui de-al Patrulea Om.

Mai spre zilele noastre, jurnalistul John Geiger l-a denumit „Sindromul celui de-al Treilea Om” și a vorbit despre el în cartea sa - ”The Third Man Factor” - care descrie zeci de experiențe asemănătoare.

Alpiniștii descriu o prezență care-i călăuzește și-i scoate din situații extrem de primejdioase

Alpiniștii sunt cei care au povestit în cele mai multe cazuri că au trăit straniul fenomen, poate pentru că ei se întâlnesc cu moartea de nenumărate ori. Una dintre cele mai celebre istorisiri îi aparține italianului Reinhold Messner, considerat de mulți cel mai important montaniard al contemporaneității.

În timp ce cobora Nanga Parbat, un vârf din masivul Himalaya care a ucis mulți temerari, Messner, acum în vârstă de 81 de ani, a simțit și el o prezență pe care nu a putut-o explica. Nu doar o „umbră” care-l urmărește, ci o persoană care merge alături de el. Când s-a răsucit, nu a văzut pe nimeni acolo, dar prezența nevăzută a continuat alături de el. Mai târziu, marele Messner a descris-o deopotrivă drept „liniștitoare” și „tulburătoare - un paradox care apare în multe povești de pe munte.

Exploratorii polari Peter Hillary și Ann Bancroft au descris și ei același fenomen. O experiență similară a fost pomenită de alpinistul Joe Simpson, care, în volumul său „Touching the Void”, povestește cum a fost aproape de moarte în Anzii Peruvieni.

Simpson menționează o voce care l-a încurajat și l-a ghidat înapoi spre tabăra de bază, după ce suferise o accidentare înfricoșătoare la picior pe masivul Siula Grande, unde căzuse într-o crevasă. Unii ziariști au asemuit aceste experiențe cu prezența unui înger păzitor sau a unui prieten imaginar. Alte explicații, științifice, bănuie că fenomenul este, de fapt, un mecanism psihologic care îi ajută pe cei aflați la ananghie să găsească resursele de a merge mai departe și de a supraviețui.

Cei care au experimentat acest fenomen spun ba că au auzit un glas, ba că au aimțit o prezență invizibilă. Unii dintre ei susțin chiar că au și văzut o siluetă, de fiecare dată meteorică și care a dispărut imediat ce situația primejdioasă s-a încheiat. Studiile spun că aceste semnalări ale ciudatelor apariții nu pot fi catalogate drept sugestie în masă, pentru că persoanele care le-au trăit nu știau de Sindromul celui de-al Treilea Om înainte să li se întâmple.

Sindromul celui de-al Treilea Om se manifestă în cazul accidentaților grav sau a oamenilor care au trecut printr-un șoc psihic puternic

În ziua de 11 septembrie 2001, Ron DiFrancesco era la etajul al 84-lea din unuia dintre Turnurile Gemene când acesta a fost lovit de una dintre aeronavele deturnate de teroriști. Ron a coborât prin fum și moloz, dar a spus că a făcut asta cu sprijinul cuiva care l-a ridicat de pe jos și l-a ajutat să iasă nevătămat din labirintul de dărâmături. Când a ieșit, persoana care îl ajutase a dispărut. Nimeni nu l-a zărit însoțit. Nimeni altcineva de la acel etaj al Turnului de Sud nu a supraviețuit impactului.

Un alt caz cunoscut este cel al unei femei care a supraviețuit unui teribil accident de circulație, fiind însă prinsă sub bordul mașinii, cu hemoragie și dureri îngrozitoare. Aceasta a simțit cum cineva o strânge de mână și-i șoptește: „Totul va fi bine!” Membrii echipajului de ambulanță au declarat însă că victima era singură în automobil, deși aceasta a jurat că a ținut-o cineva de mână vreme de cel puțin un ceas.

Oamenii de știință au câteva explicații care stau în picioare pentru această bizarerie. Neurologii spun că este vorba despre epuizare senzorială, stres extrem, precum și despre capacitatea creierului de a crea sisteme de sprijin în momente de pericol. Este un lucru foarte asemănător efectului prezenței străine resimțite de cei bolnavi de maladia degenerativă Parkinson sau în timpul paraliziei în somn.

În alte cazuri, lipsa oxigenului poate provoca halucinații ce par foarte reale. Dar asta nu explică totul. Cum ar fi, de pildă, de ce atât de mulți oameni menționează că au trecut prin senzații identice sau faptul că prezența însoțitoare știe întotdeauna de ce anume are nevoie persoana aflată în primejdie. Nu e niciodată haotică, ci e mereu exactă și salvatoare.

Psihologii cred că acesta este un mecanism de coping, creat de creierul uman pentru a separa sinele de traumă. Cu alte cuvinte, mintea nu poate suporta presiunea pusă pe o singură identitate și o creează pe a doua, pentru a prelua șocului unei situații lalimita disperării.

Oamenii care au trăit pe pielea lor Sindromul celui de-al Treilea Om spun că vocea pe care o aud aparține, de fapt, unui părinte, unui prieten sau chiar lor înșiși. Este probabil ecoul unui instinct de supraviețuire, pe care știința îl traduce cel mai adesea prin eroare mentală sau reacție chimică la situații de stres copleșitor.