FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - FARUL

CFR Cluj - Farul 0-2 » Mandorlini nu mai e, dar nici puncte nu-s! CFR rămâne jos, după un meci decis în primele 20 de minute

CFR Cluj – Farul // foto: Imago Images +5   FOTO
CFR Cluj – Farul // foto: Imago Images

Articol de , - Publicat sambata, 25 octombrie 2025 23:09 / Actualizat sambata, 25 octombrie 2025 23:58

CFR Cluj a pierdut acasă cu Farul, scor 0-2, cu ambele goluri înscrise în primele 20 de minute ale jocului. În consecință, ardelenii rămân departe de play-off.

  • Meciul a început cu 6 minute mai târziu decât ar fi trebuit, întârziere cauzată de prelungirea duelului transmis anterior de televiziuni, Napoli - Inter.

Cronică de Marius Mărgărit: „Au luat apă sărată”

Fără antrenor, cu un nou-vechi președinte, care a venit să mai repare ceva dintr-o mașinărie ruginită, cu puncte puține și adunate greu, ca banii în batistele pensionarilor, CFR Cluj trece prin cea mai grea perioadă din ultimii ani, de când a fost preluată de Ioan Varga.

Iar acum, în runda a 14-a, primea vizita Farului, la rândul ei o echipă în suferință, care nu mai gustase victoria din 1 septembrie, în etapa a 8-a, când o învingea pe Petrolul.

Louis Munteanu nici măcar în lot, iar Larie la al 400-lea meci în Superligă. Acestea erau coordonatele de dinaintea partidei din Gruia, în care ambele formații căutau să-și mai redreseze situația din clasament.

Două „valuri” și un iureș de final

Mai flămânzi, ardelenii au pus presiune din start pe jumătatea adversă. Farul, timid, abia trecea de mijloc. Dar din senin, din nimic, la doar a doua prezență în careul gazdelor, Ișfan a dat cu sec, după ce mingea i-a ajuns cu noroc, în urma unui șut ratat de Nikolov.

Era doar minutul 9 și „marinarii” mai puneau o ghiulea în sacul plin de probleme al formației din Gruia. Codrea a răspuns cu un șut timid, Radaslavescu l-a pus și el la grea încercare pe Hindrich.

Reacția celor de la CFR se lăsa așteptată. Și dacă ea n-a apărut, a venit în schimb al doilea „val”. Grigoryan cu un șut plasat, de la 18 metri a făcut 2-0 pentru ai lui.

S-a lăsat liniște peste un stadion oricum mai mult gol. O mică galerie și o tobă încercau să-i mai trezească cumva pe ardeleni. Cum să joci de la 0-2 după numai 18 minute?! Și cine să dea semnul remontadei, la fosta campioană, ce pare acum doar o echipă fără suflet, fără niciun plan?

CFR Cluj – Farul // foto: Imago Images
CFR Cluj – Farul // foto: Imago Images
CFR Cluj – Farul // foto: Imago Images
CFR Cluj – Farul // foto: Imago Images
CFR Cluj – Farul // foto: Imago Images

CFR avea mai mult mingea, dar nu reușea să facă nimic cu ea. Iar Farul, simțind slăbiciunea, controla de fapt meciul, încercând să mai lovească, să-și facă adversara KO total. Abia spre finalul reprizei, la o pătrundere a lui Biliboc, a apărut totuși prima ocazie a gazdelor.

Buzbuchi a deviat cu vârful mănușilor centrarea, la capătul căreia așteptau să rupă plasa Slimani și Emerllahu. După care Ramalho a salvat din fața porții golul ca și făcut al lui Sinyan.

Părea că a sunat deșteptătorul. Fiindcă în minutul 45, Emerllahu, servit ca în NBA de Silmani, a marcat. După vreo 4 minute de analiză, VAR a ucis speranța. Ofsaid! Iar în prelungiri, tot Buzbuchi l-a oprit providențial pe același Emerllahu. Parcă era deja alt meci. Însă la cabine, oaspeții au intrat cu avantaj dublu.

CFR Cluj - Farul 0-2 » Mandorlini nu mai e, dar nici puncte nu-s! CFR rămâne jos, după un meci decis în primele 20 de minute
Emerllahu era în fața mingii în momentul centrării lui Slimani

Dominare cu capete sparte

Ciudat, repriza secundă a început cu Farul în ofensivă, parcă pauza a stins revirimentul celor de la CFR. Pericolul plutea mai mult în careul lui Hindrich, chiar dacă gazdele se întăriseră prin apariția lui Muhar și Korenica. Treptat, ardelenii au început să preseze. Farul a absorbit șarjele clujenilor, chiar și pe linia careului mic și aștepta o contră.

Korenica, Muhar, Emerllahu, Biliboc i-au tot dat emoții lui Buzbuchi, Slimani era permanent la legătură, însă nu ieșea nimic cu adevărat periculos, care să readucă echipa din Gruia în joc și acolo unde contează, pe tabelă.

De pe bancă, cuplul Hoban-Rus a riscat tot spre final. A renunțat la Keita pentru încă un atacant, Cernigoi. Dominarea feroviară a continuat dar gazdele se și expuneau la contraatacurile oaspeților. Presați de timp, ardelenii se precipitau tot mai mult, iar reacțiile din tribună s-au schimbat. Au apărut fluierăturile.

Iar Ramalho a avut o șansă imensă să dea lovitura de grație. A tras însă aiurea. Pe o altă contră, Hindrich a ieșit la 22 de metri să-l oprească pe Cojocaru, scăpat singur. Un duel aerian care s-a lăsat cu capete sparte. Amândoi au cerut schimbarea. Atacantul abia intrase, dar Farul nu mai avea modificări. Vâlceanu a intrat în locul lui Hindrich, iar constănțenii au ramas în 10 din minutul 88.

Chiar așa, dominarea celor de la CFR n-a produs pagube defensivei „marinarilor”. Centrări, șuturi moi și factorul Buzbuchi au anihilat orice încercare. CFR s-a scufundat iar și a rămas blocată la 13 puncte. Iar Farul bifează iar un succes, după aproape două luni, și urcă pe locul 7 în Superligă.

FINAL » CFR Cluj – Farul 0-2

  • Au marcat: Ișfan 11'; Grigoryan 18'
  • 2.446 spectatori au asistat la meci - număr oficial.
  • min. 45 - CFR a înscris chiar înainte de pauză: Cordea a centrat la bara a doua, Slimani a recentrat cu capul, Emerllahu a introdus mingea-n plasă. Faza a fost analizată în camera VAR, iar după 4 minute golul anulat pe motiv de ofsaid la Emerllahu.
  • min. 18 - Slimani, coborât în propriul careu, blochează un șut, dar mingea ricoșează pe direcția lui Grigoryan, care îl învinge pe Hindrich cu un șut din prima. Portarul CFR-ului a atins balonul, dar nu a fost suficient.
  • min. 11 - Oaspeții au combinat rapid și precis la marginea careului advers, mingea fiind scoasă pentru finalizarea lui Nikolov. Nord-macedoneanul a șutat defectuos, dar pe direcția balonului a fost Alexandru Ișfan, care a preluat și l-a învins pe Hindrich!
  • Click aici pentru statistici

CFR Cluj – Farul, echipe de start:

CFR CLUJ (4-3-3): Hindrich - Coco, Sinyan, M. Ilie, Camora (cpt.) - Fică, T. Keita, Emerllahu - Cordea, Slimani, Biliboc
Rezerve: Vâlceanu - Abeid, Kun, Zouma, Kresic, Muhar, Djokovic, Perianu, Korenica, Șfait, Ad. Păun, Cernigoi
Antrenor: Laurențiu Rus

FARUL (4-3-3): Buzbuchi - D. Maftei, Larie (cpt.), B. Țîru, Cr. Ganea - Vînă, Nikolov, Radaslavescu - Grigoryan, Ișfan, R. Tănasă
Rezerve: R. Munteanu - Sîrbu, Șt. Duțu, Lucas Pellegrini, Furtado, Dican, Banu, Ramalho, G. Iancu, I. Cojocaru, Markovic, Vojtus
Antrenor: Ianis Zicu

Arbitru: Marcel Bîrsan // Asistenți: Ferencz Tunyogi, Adrian Popescu
Arbitru VAR: Adrian Popescu // Asistent VAR: Rareș Vidican

Cele mai tari statistici înainte de CFR Cluj – Farul

  • Două victorii (2-1 Unirea Slobozia, 2-1 FC Hermannstadt), trei rezultate de egalitate și două înfrângeri este palmaresul înregistrat de ardeleni în campionatul curent pe teren propriu.
  • Clujenii au marcat cel puțin un gol în 24 dintre precedentele 25 de meciuri jucate acasă pe prima scenă.
  • Dobrogenii au doar un succes în ediția actuală din postura de vizitatori, 2-1 cu FCSB (26 iulie 2025), în rest două remize și patru partide pierdute.
  • Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 38 de ori, de 19 ori s-au impus ardelenii, de 12 ori au câştigat constănţenii, iar alte şapte partide s-au terminat la egalitate.
  • Ultima victorie bifată de dobrogeni pe teren advers: 28 mai 2023, CFR Cluj-Farul 1-2.
  • Cea mai recentă dispută din Superligă: 27 ianuarie 2025, CFR Cluj-Farul 3-1 (Louis Munteanu - „triplă” / Carlo Casap).
  • Partida va fi una specială pentru Ionuț Larie, căpitanul vizitatorilor aflându-se în fața meciului cu numărul 400 în Superliga României, competiție în care a debutat chiar împotriva adversarului de astăzi, pe 7 iunie 2006, în CFR Cluj-Farul Constanța 3-0. De reamintit că veteranul dobrogenilor a îmbrăcat și tricoul grupării din Gruia timp de trei sezoane (2014/'15-2016/'17).
Citește și:
„Camuflată” pentru pârtie, o recunoști? Basmul anului 2025 în tenis: cel mai bun loc din carieră și zeci de sponsori care „roiesc”
Tenis
„Camuflată” pentru pârtie, o recunoști? Basmul anului 2025 în tenis: cel mai bun loc din carieră și zeci de sponsori care „roiesc”
Louis Munteanu, transfer iminent de la CFR Cluj » Clubul care l-a convins pe Varga! Se stabilesc ultimele detalii
Superliga
Louis Munteanu, transfer iminent de la CFR Cluj » Clubul care l-a convins pe Varga! Se stabilesc ultimele detalii
Cristina Laslo, interviul finalului de an: „Lumea e razna, așa am votat!” » Despre conflictul cu Pera: „Singurul cuvânt!” + abordează un subiect tabu în România: „Nu sunt împotriva unei relații cu o fată”
Handbal
Cristina Laslo, interviul finalului de an: „Lumea e razna, așa am votat!” » Despre conflictul cu Pera: „Singurul cuvânt!” + abordează un subiect tabu în România: „Nu sunt împotriva unei relații cu o fată”
Mega-stadionul care rivalizează cu Santiago Bernabeu pentru finala CM 2030 » Va avea 115.000 de locuri: imagini de pe șantier
Campionate
Mega-stadionul care rivalizează cu Santiago Bernabeu pentru finala CM 2030 » Va avea 115.000 de locuri: imagini de pe șantier
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Profit.ro
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (16)
simedre_ion
simedre_ion  •  26 Octombrie 2025, 11:48

Cartonaș roșu se dă doar la constatarea decesului adversarului ?

Pupa_ma.undeva
Pupa_ma.undeva  •  26 Octombrie 2025, 07:32
Postat de securinamo89 pe 25 Octombrie 2025, 23:06

Lasa ca bateti Dinamo.Zouma va da golul victoriei

Ai creierul activ in capul dintre picioare. Dinamo nu are nicio legătură cu evoluțiile penibile ale cloneifcsb! Pe astea asumati-vi-le țăranilor gușați gigisti! Hai, voteaza-te iar singur ca orice țăran cu pământ in buletin.....

Pupa_ma.undeva
Pupa_ma.undeva  •  26 Octombrie 2025, 07:29
Postat de raul1985 pe 25 Octombrie 2025, 23:07

Gluma devine realitate. CFR si Steaua favoritele la titlu, o sa se lupte pt locurile 1-2 din play-out.

Sau la retrogradare!?..... asa ar fi mai corect dupa ani de furturi repetate cu arbitraje ticaloase făcute ani de zile de ambele!

Vezi toate comentariile (16)
Comentează