Articol de David Istrate - Publicat vineri, 31 octombrie 2025 11:25 / Actualizat vineri, 31 octombrie 2025 12:09
Joi, 30 octombrie, NBA a anunțat că consiliul de administrație al ligii a aprobat în unanimitate vânzarea lui Los Angeles Lakers, una din cele mai celebre echipe din baschetul mondial, de la familia Buss către Mark Walter, care va deține în jur de 85% din organizația care valorează 10 miliarde de dolari.
E finalul unei ere în NBA. După 46 de ani în care a fost deținută de familia Buss, Los Angeles Lakers a fost vândută lui Mark Walter, CEO-ul companiei TWG Global, care are acțiuni în mai multe formații sportive precum Los Angeles Dodgers, Los Angeles Sparks, Chelsea F.C., Cadillac Formula 1, cât și în Liga Profesionistă de Hochei Feminin.
Chiar dacă nu s-a anunțat suma tranzacției, specialiștii susțin că familia Buss va primi aproximativ 8,5 miliarde de dolari.
Adam Silver, comisarul NBA: „Mark Walter are o legătură de lungă durată cu ligile noastre”
Printr-un comunicat oficial, NBA a confirmat aprobarea unei tranzacții uriașe, valoarea lui Lakers fiind estimată la 10 miliarde de dolari. Așadar, aceasta este cea mai mare tranzacție din toate timpurile în sportul profesionist.
„Mark Walter are o legătură de lungă durată cu ligile noastre, fiind proprietar minoritar al Lakers de peste un deceniu și proprietar principal al echipei Sparks din WNBA. Pe măsură ce Mark preia rolul de proprietar majoritar al Lakers, nu am nicio îndoială că va fi un administrator dedicat al echipei și o achiziție excelentă pentru liga noastră, având în vedere numeroasele sale inițiative de succes în afaceri și sport”, a declarat Adam Silver, comisarul NBA, citat de sportal.blic.rs.
„De asemenea vreau să îi mulțumesc și să o felicit pe Jeanie Buss și întreaga familie Buss pentru 46 de ani de conducere transformațională și serviciu. Pe măsură ce această tranzacție istorică transferă majoritatea acțiunilor familiei Buss, sunt încântat că Jeanie va rămâne guvernatoarea echipei și un membru activ și implicat al ligii noastre”, a continuat Silver.
„Lakers este una dintre cele mai iconice francize din toate sporturile, renumită pentru istoria sa de excelență și căutarea neobosită a măreției”, a spus Walter, care, conform Forbes, se află pe locul 589 în lista celor mai bogați oameni din lume, cu o avere personală estimată la 6,1 miliarde de dolari. El este, de asemenea, directorul executiv al Guggenheim Partners, o companie de servicii financiare cu active de peste 345 de miliarde de dolari.
Los Angeles Lakers, una din cele mai de succes echipe din NBA
Familia Buss va păstra aproximativ 15% din acțiunile echipei, în timp ce Jeanie Buss își va menține poziția de guvernator al clubului pentru cel puțin următorii cinci ani.
Jerry Buss a cumpărat-o pe Los Angeles Lakers în 1979 de la Jack Kent Cooke într-o tranzacție de 67,5 milioane de dolari, care a mai inclus atât Los Angeles Kings, cât și Forum, arena în care jucau cele două.
Sub conducerea lui Buss, Lakers a cunoscut o dezvoltare exponențială, urmând o perioadă marcată de vedete precum Magic Johnson și Kareem Abdul-Jabbar. După era Showtime, au venit anii în care Shaquille O’Neal și Kobe Bryant dominau liga nord-americană de baschet.
În cei 46 de ani în care familia Buss a deținut-o pe Los Angeles Lakers, echipa din California a câștigat 11 titluri, ultimul în 2020. Așadar, Lakers și-a adjudecat aproape 25% din titlurile decernate în această perioadă.
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu