FOTBAL  »  LIGA 2  »  RETRAGERE

Cutremur în Liga 2! Primarul a intrat în vestiar și a anunțat că DESFIINȚEAZĂ echipa

CS Tunari, în pragul dispariției // foto: Facebook CS Tunari
CS Tunari, în pragul dispariției // foto: Facebook CS Tunari

Articol de , - Publicat luni, 03 noiembrie 2025 14:36 / Actualizat luni, 03 noiembrie 2025 15:20

Lovitură de teatru în Liga 2! CS Tunari, locul 21 în eșalonul al doilea, penultima clasată, urmează să se desființeze, ca urmare a deciziei luate de primarul Cristian Niculae.

Situația la gruparea ilfoveană s-a înrăutățit în ultima perioadă, iar în weekend a pierdut pe teren propriu, scor 0-1, cu CSM Reșița. Cum criza s-a adâncit și echipa se află în acest moment pe loc de retrogradare în Liga 3, primarul din Tunari nu a mai stat la discuții și a pus piciorul în prag.

Luni dimineață a avut loc o ședință de urgență în birourile echipei din Liga 2, iar primarul Niculae a luat decizia să desființeze echipa, potrivit informațiilor jurnalistului Emanuel Roșu.

UPDATE ora 15:00 » Situație incertă la CS Tunari

Momentan, situația este una incertă la CS Tunari. Din informațiile GSP.ro, mâine, 4 noiembrie, CS Tunari are programat un antrenament la ora 10:00, urmat de o ședință în care se va discuta situația actuală a echipei și posibilele decizii care urmează să fie luate.

Deocamdată nu s-a stabilit nimic sigur, însă jucătorii speră că situația se va putea remedia.

Știrea inițială

CS Tunari, în pragul dispariției

Ca urmare a discuțiilor purtate pe 3 noiembrie, edilul din Tunari a anunțat atât membrii staff-ului, cât și jucătorii că va sista activitatea la club.

Runda viitoare, CS Tunari ar trebui să joace cu FC Bihor, sâmbătă, 8 noiembrie, de la ora 11:00, dar primarul a luat decizia ca deplasarea să nu se mai facă. Echipa ilfoveană a ajuns pe marginea prăpastiei din cauza problemelor financiare.

După 12 etape din Liga 2, CS Tunari a adunat doar 7 puncte, având o singură victorie, 4 remize și 7 eșecuri.

Constantin Budescu, primul jucător plecat de la Tunari

Primul jucător care se desparte de Tunari, înainte ca vestea desființării să fie confirmată, este Constantin Budescu. Mijlocașul ofensiv a încheiat colaborarea cu echipa la care ajunsese în vară și a anunțat că rezilierea a venit după meciul cu CS Dinamo, care a avut loc în urmă cu două etape.

„Am decis că e mai bine pentru ambele părți să reziliem de comun acord! Nu au fost discuții prea multe, pur și simplu avem idei diferite! Eu nu am reziliat acum, decizia a fost luată de mai mult timp, iar după meciul cu Dinamo am decis să semnăm rezilierea!”, a spus Budescu, pentru digisport.ro.

La CS Tunari, Budescu a jucat șapte meciuri pentru gruparea ilfoveană, perioadă în care a înscris un gol, la debutul cu FC Voluntari, în etapa 6, dintr-o lovitură de la 11 metri.

Nu este prima dată când primarul intră în vestiar și decide ce se întâmplă la echipă

Venirea primarului din Tunari pentru a anunța oamenii din cadrul lotului despre desființare nu este o premieră. În luna septembrie, acesta intra în vestiarul echipei pentru a-l demite pe Bogdan Pătrașcu, după eșecul 0-2 pe teren propriu, cu CS Afumați, în etapa a 7-a din Liga 2.

Cutremur în Liga 2! Primarul a intrat în vestiar și a anunțat că DESFIINȚEAZĂ echipa
Cristian Niculae, primarul din Tunari / FOTO: Facebook

Clasamentul din Liga 2

Citește și:
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
Campionate
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
„FCSB nu se refuză” » După 3 ani, „pofta” lui Gigi Becali dezvăluie de ce a refuzat Craiova și CFR, în detrimentul roș-albaștrilor
Superliga
„FCSB nu se refuză” » După 3 ani, „pofta” lui Gigi Becali dezvăluie de ce a refuzat Craiova și CFR, în detrimentul roș-albaștrilor
Simone Biles a lăsat gimnastica deoparte » Cum a apărut la un meci important din SUA
Gimnastica
Simone Biles a lăsat gimnastica deoparte » Cum a apărut la un meci important din SUA
Distracție maximă cu iubitele înainte de cantonament! Bîrligea cucerește Kenya, Târnovanu face show în Tenerife
Superliga
Distracție maximă cu iubitele înainte de cantonament! Bîrligea cucerește Kenya, Târnovanu face show în Tenerife
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Profit.ro
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (11)
gloriosul19
gloriosul19  •  03 Noiembrie 2025, 22:58
Postat de golf_club pe 03 Noiembrie 2025, 14:44

Asta e o veste buna, de fapt. O sa avm minus inca o echipa de Ilfov cu 10 suporteri, zero istorie si traditie, si bani sifonati de pe munca contribuabililor. La cat mai multe asemenea "tragedii" !

In sfarsit cineva care spune ce trebua spus...!

Lemmy
Lemmy  •  03 Noiembrie 2025, 21:50

Foarte bine. Bravo! Banii contribuabililor trebuie sa fie cheltuiți pe nevoile comunității, nu pe salariile unor reșapați gen Budescu și Rici Grigore.

arhiducele
arhiducele  •  03 Noiembrie 2025, 19:05

Asta e treaba primarului? Nu să administreze localitatea? Unde s-a mai văzut în lume ca un primar să meargă să schimbe antrenori, de parcă ar fi echipa lui și banii lui.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează