Articol de Adrian Duţă - Publicat marti, 04 noiembrie 2025 21:39 / Actualizat marti, 04 noiembrie 2025 21:44
Cristiano Ronaldo (40 de ani), atacantul lui Al Nassr, a dezvăluit că intenționează să-și încheie în curând cariera. Într-un nou interviu acordat lui Piers Morgan, portughezul a vorbit despre gândurile sale privind retragerea și viața de după fotbal.
Atacantul în vârstă de 40 de ani are 952 de goluri la activ și are obiectiv să ajungă la 1000 de reușite. Ronaldo a declarat că e pregătit să se retragă, iar momentul se apropie.
Cristiano Ronaldo, despre retragere: „Probabil voi plânge. Dar îmi pregătesc viitorul de la 25, 26 sau 27 de ani”
„Va fi curând. Dar cred că voi fi pregătit. Bineînțeles că va fi greu. Probabil voi plânge. Dar îmi pregătesc viitorul de la 25, 26 sau 27 de ani. Așa că sunt convins că voi putea suporta această presiune”, a declarat Ronaldo, citat de sport.aktuality.
Ronaldo este sigur că se va descurca fără fotbal, deoarece vrea să se concentreze pe familia și interesele sale. „Nimic nu se compară cu adrenalina pe care o am din fotbal, când marchez goluri. Dar totul are un început și totul are un sfârșit.”
„Am și alte pasiuni. Voi avea mai mult timp pentru mine, voi avea mai mult timp pentru familia mea, pentru a-mi crește copiii. Vreau să-l îndrum pe Cristiano Junior, pentru că este la vârsta la care copiii fac prostii. Eram la fel. Mateo iubește și el fotbalul.
Vreau să fac mai multe lucruri distractive. Îmi place să joc padel cu cei mai apropiați prieteni ai mei. Și suntem destul de buni”, a adăugat Ronaldo
De-a lungul carierei, Ronaldo a jucat la Sporting Lisabona, Manchester United, Real Madrid, Juventus și Al Nassr. A câștigat 5 Champions League, 4 cu Real și una cu United, 3 titluri în Premier League, două în La Liga și două în Serie A, printre altele.
5 Baloane de Aura câștigat Cristiano Ronaldo în carieră, ultimul în 2017
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu