FOTBAL  »  Superliga  »  METALOGLOBUS

EXCLUSIV Pedeapsă sportivă sau penală? LPF anunță ce se urmărește în scandalul pariurilor de la Metaloglobus

Metaloglobus este ultima clasată în Superligă, foto: Imago Images
Metaloglobus este ultima clasată în Superligă, foto: Imago Images

Articol de , - Publicat miercuri, 12 noiembrie 2025 12:43 / Actualizat miercuri, 12 noiembrie 2025 14:13

Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, explică ce se urmărește în scandalul pariurilor, unii dintre jucătorii prim-divizionarei Metaloglobus fiind investigați sub acuzația că ar fi pariat pe meciurile propriei echipe, lucru interzis de regulamente.

Cazul, pe scurt:

  • Câțiva jucători ai lui Metaloglobus și-ar fi făcut conturi pe site-urile de pariuri prin intermediul unui om din staff și ar fi pariat inclusiv împotriva echipei lor. Departamentul de Integritate al FRF a demarat deja o investigație privind meciurile celor de la Metaloglobus;
  • Un fost angajat din staff a făcut mărturii uluitoare, susținând că ar fi venit la echipă tocmai pentru a strânge informații pentru a-și îmbunătăți șansele de a câștiga la pariuri!

Care este poziția LPF în acest context?

„Știu despre ce este vorba, am văzut discuțiile din mass-media, dar informații suplimentare nu am. Procedura este în fața organismului competent din cadrul FRF și este normal ca investigația să nu aibă caracter public la acest moment.

Suntem interesați și urmărim îndeaproape ce se întâmplă. Departamentul Competiții a vorbit cu cei de la Metaloglobus, dar alte informații nu am primit”, a transmis secretarul general Justin Ștefan la GSP Live.

LPF anunță ce se urmărește în scandalul pariurilor de la Metaloglobus

Întrebat dacă acest caz va fi lămurit intern, de forurile din fotbalul românesc, sau dacă situația va intra sub jurisdicția organelor civile de justiție, Justin Ștefan a ținut să facă o diferențiere între posibilele concluzii:

„Să spunem că există cineva din lumea fotbalului care joacă la pariuri. Asta ar trebui să se oprească la nivelul de abatere disciplinară (n.r. - pedepsită cu amendă și suspendare).

Alta ar fi situația în care ar exista o organizare mai amplă, de genul celei în care pierd un meci în mod expres pentru că am jucat la pariuri, sau marchez, sau primesc un număr de goluri pentru că am jucat la pariuri. Acolo s-ar putea discuta despre o chestiune mai amplă, care să intre în sfera legislației penale.

Dar și cei de la Metaloglobus beneficiază de prezumția de nevinovăție, până la momentul în care va exista o confirmare și o decizie definitivă din partea celor chemați să se pronunțe.

Vinovăția trebuie probată și în măsura în care va fi, se vor aplica sancțiunile regulamentare. Mă refer și la club, pentru că sunt două situații distincte. Trebuie văzut dacă exista o chestiune organizată acolo sau ceva accidental, dacă s-au pus la cale lucruri mai ample sau era doar o persoană care juca la pariuri”.

Dacă credem că există mai multe cazuri? Cât timp nu este susținut de probe, îmi vine greu să accept o astfel de afirmație. Aș putea spune că există posibilitatea să fie și alte cazuri, dar îmi place să cred că în cel mai rău caz sunt izolate, accidentale, și nu au la bază o organizare amplă.

- Justin Ștefan, secretar general LPF

Ce spune regulamentul FRF

Regulamentul Disciplinar al FRF, la articolul 60, care prevede corupția, pariurile sportive și integritatea competițiilor, spune că:

5. Fapta persoanei care participă direct sau indirect la pariuri sau alte activități similare care privesc jocurile din competițiile organizate sub egida FIFA/UEFA/FRF/LPF/AJF sau care are un interes financiar direct sau indirect în astfel de activități se sancționează cumulativ cu:

a. interzicerea oricărei activități legate de fotbal pentru 2 ani;
b. penalitate sportivă de 300.000 de lei.

6. În toate cazurile, organul jurisdicţional va decide confiscarea valorilor materiale sau financiare implicate în comiterea abaterii. Aceste valori vor fi folosite pentru programele de dezvoltare a fotbalului

Citește și:
Cum a fost surprins Valeriu Iftime la „oficială”, cu Rapid: riscă sancțiuni
Superliga
Cum a fost surprins Valeriu Iftime la „oficială”, cu Rapid: riscă sancțiuni
„Ratarea secolului” în Botoșani - Rapid » Faza care va face înconjurul lumii! Halucinant cum a trimis Petrila cu poarta goală
Superliga
„Ratarea secolului” în Botoșani - Rapid » Faza care va face înconjurul lumii! Halucinant cum a trimis Petrila cu poarta goală
Gigi Becali a anunțat 5 plecări de la FCSB! Jucătorii de top din Superliga care nu mai ajung la campioană: „La ei s-a închis! Nu mă interesează”
Superliga
Gigi Becali a anunțat 5 plecări de la FCSB! Jucătorii de top din Superliga care nu mai ajung la campioană: „La ei s-a închis! Nu mă interesează”
Noul model Dacia a fost zărit pe străzi! Imagini-spion cu mașina » Urmează să fie lansată în 2026: „Arată ciudățel”
Noutati auto
Noul model Dacia a fost zărit pe străzi! Imagini-spion cu mașina » Urmează să fie lansată în 2026: „Arată ciudățel”
Reguli noi pentru șoferii români. Cele mai mari schimbări din ultimul deceniu
Profit.ro
Reguli noi pentru șoferii români. Cele mai mari schimbări din ultimul deceniu
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Soluția de urgență? Un fost mare internațional, pregătit să-i ia locul lui Arne Slot la Liverpool

Louis Munteanu, INTERZIS la interviu?! » Iuliu Mureșan a intervenit în direct și a explicat ce s-a întâmplat după meci


Comentarii (2)
ciprianbirtea
ciprianbirtea  •  12 Noiembrie 2025, 18:25

Asta explică unele rezultate ale Metaloglobusului, chiar și cel cu FCSB.

Janika
Janika  •  12 Noiembrie 2025, 16:38

După modelul autohton "hoțul strigă, hoții", voi, LPF, la care casă cotizați

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close