Articol de Remus Dinu - Publicat vineri, 14 noiembrie 2025 16:14 / Actualizat vineri, 14 noiembrie 2025 16:34
Naționala României revine pentru a patra oară în Bosnia, ultimele două vizite pe terenul ex-iugoslavilor terminându-se cu eșecuri pentru „tricolori”. Singura victorie românească pe pământ bosniac venea pe 7 septembrie 2002, cu Cristi Chivu printre marcatori și Filipescu, Gică Popescu, Cernat, Vintilă și Tibi Ghioane pe teren.
Doborând Austria luna trecută, România și-a reconfigurat traseul din campania de calificare la CM 2026, punând în altă perspectivă deplasarea de la Zenica. Naționala lui Mircea Lucescu speră din nou la locul secund, iar o victorie sâmbătă seara ne-ar transforma în mari favoriți la locul secund.
Dar „tricolorii” urmează să aibă o misiune „de foc” pe terenul Bosniei, de unde au plecat victorioși o singură dată, în 2002!
Naționala „decola” în campania pentru EURO 2004 cu o lecție predată Bosniei la Sarajevo
Pregătită atunci de Anghel Iordănescu, cu „trauma Slovenia” încă răscolind, naționala a eșuat și în campania pentru EURO 2004, încheiată cu drama de la Copenhaga (2-2).
Pe traseu, ne-am izbit în două rânduri și de naționala Bosniei și Herțegovinei, cea care avea să încheie grupa imediat sub România.
Deplasarea de la Sarajevo a fost chiar prima din grupa de preliminarii, iar „tricolorii” au pornit realmente impresionant, securizând o victorie autoritară, 3-0. Cu Gică Popescu căpitan, românii deschiseseră scorul în minutul 7, prin Cristi Chivu, la a doua din totalul de trei reușite sub tricolor - prima fusese cu Anglia, la EURO 2000.
Iată cum descria Gazeta Sporturilor evoluția lui Chivu:
Cel mai bun om al echipei noastre în partida de la Sarajevo! Așezat pe postul care l-a consacrat, cel de lateral stânga, a marcat, a pasat, a recuperat, a respins, a făcut un joc total. Rispă de efort și inteligență. A făcut la Sarajevo unul dintre cele mai bune meciuri ale sale la echipa națională.
Dorinel Munteanu a majorat avantajul un minut mai târziu, pentru ca Ionel Ganea să închidă definitiv socotelile în minutul 37.
A fost un succes imposibil de pus la îndoială, care a reaprins, măcar pentru puțin timp, speranțele că România poate ajunge la un nou turneu final după „electroșocurile” resimțite la „barajul” cu Slovenia, un an înainte.
Detaliu inedit: selecționerul bosniacilor era Blaž Slišković, cel care peste ani avea să antreneze și în România, la Unirea Alba Iulia.
👉🏻 România în Bosnia, în 2002: Stelea - Contra, G. Popescu, Filipescu, Chivu - Rădoi, Codrea, Dorinel Munteanu - Mutu, Marius Niculae, Ganea
👉🏼Selecționer: Anghel Iordănescu:
👉🏼Au mai jucat: Bogdan Argeș Vintilă, Cernat, Ghioane
Nevoit să schimbe din cauza accidentării lui Stelea, Anghel Iordănescu l-a introdus între buturi, în minutul 33, pe Bogdan Argeș Vintilă, un obișnuit al lotului național în acel an.
Intrat neîncălzit după accidentarea lui Stelea, s-a adaptat destul de rapid la condițiile impuse de terenul ud. A fost parcă un pic prea avansat și fără reacție la bara lui Music
- GSP despre evoluția lui Vintilă, în ziarul de a doua zi
În returul disputat pe vechiul „Oblemenco”, pe 7 iunie 2003, România a învins-o din nou pe Bosnia, „scurt” și fără complicații: 2-0, goluri Mutu și același Ionel Ganea.
Precedentele două deplasări din Bosnia s-au încheiat nefast pentru „tricolori”: 0-1 în 2022, în Nations League, cu un alt Iordănescu pe bancă, Edward, și 1-2 în martie 2011, cu Răzvan Lucescu selecționer.
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu