Articol de Daniel Scorpie - Publicat miercuri, 10 decembrie 2025 20:36 / Actualizat miercuri, 10 decembrie 2025 20:36
Paul Pogba (32 de ani) a revenit de curând, după doi ani și două luni de pauză, și a adunat o jumătate de oră în cele trei apariții la AS Monaco, toate în Ligue 1. Până să redevină titular în echipa pregătită de Sebastien Pocognoli, mijlocașul francez și-a dezvăluit planurile de viitor, care nu sunt însă legate de fotbal.
„Poate că nu e cel mai important anunț din cariera sa, dar este, fără îndoială, cel mai extravagant, demn de o personalitate nonconformistă precum a sa. Paul Pogba are o nouă pasiune sportivă: cursele de cămile”, scrie Gazzetta dello Sport.
Mijlocaşul francez a anunţat că a făcut investiţii semnificative în acest sport, cu sute de mii de fani în Peninsula Arabică. Într-o postare pe Instagram, Pogba a explicat că a devenit acţionar şi ambasador al echipei Al-Haboob, una dintre cele mai apreciate din acest sport.
Paul Pogba recunoaște că e „mândru să facă parte dintr-un moment sportiv istoric”, înainte de a-și încheia mesajul cu o promisiune: „Să scriem istorie împreună!”.
Paul Pogba: „Sportul creează mereu conexiuni. Fie că e fotbal, curse de cămile sau box, ideea de bază este aceeași”
Potrivit cotidianului roz, obiectivul jucătorului este de a crea primul circuit internațional profesionist de curse de cămile: „Deci, nu este vorba doar de fotbal. Revenirea mijlocașului după suspendarea pentru dopaj implică și această inițiativă surprinzătoare”.

Am urmărit destul de multe curse de cămile pe YouTube și am petrecut mult timp liber căutând informații și încercând să înțeleg tehnicile și strategiile. Ce m-a uimit este dedicarea totală pe care acest sport o cere de la toți participanții.
Nu ne dăm seama, dar sportul creează mereu conexiuni. Fotbal, curse de cămile sau box, ideea de bază e aceeași: determinare, concentrare, disciplină, perseverență
- Paul Pogba, mijlocașul lui AS Monaco
Cursele de acest gen sunt foarte populare în Orientul Mijlociu și combină tradiția cu tehnologia modernă. Cămilele sunt antrenate pentru viteză și rezistență, iar în locul jocheilor umani sunt folosiți roboți controlați de la distanță, pentru a proteja integritatea animalelor.