Articol de Cosmin Nistor - Publicat vineri, 12 decembrie 2025 21:25 / Actualizat vineri, 12 decembrie 2025 22:36
Răzvan Marin continuă să impresioneze în tricoul grecilor de la AEK Atena. Reușita fantastică a mijlocașului român, din lovitură liberă, a fost votată cel mai frumos gol al etapei a 5-a din Conference League, pe site-ul oficial UEFA.
Pe locul al treilea a fost desemnat golul lui Steven Nsimba din meciul Universității Craiova cu Sparta Praga, scor 1-2.
Răzvan Marin, execuție de manual în vinclu
Condusă de Samsunspor, AEK a avut nevoie de un moment de magie, iar Marin a reușit un gol spectaculos. În minutul 52, internaționalul român a trimis un șut perfect peste zid, direct în vinclu, fără nicio șansă pentru portarul turc.
Golul a schimbat dinamica meciului, iar grecii au întors ulterior prin Koita (2-1).
Este al patrulea gol marcat de Marin pentru AEK, primul venind pe 14 august, în victoria cu Aris Limassol (3-1), tot în Conference League.
Internaționalul român venea după o suspendare
Răzvan Marin, a vorbit despre golul etapei:
Avem jucători foarte buni la fazele fixe. În seara asta am executat eu și sunt fericit că am marcat. Altădată poate execută Mandalos sau Koita. E important că ajutăm echipa.
- a declarat Marin, citat de presa din Grecia
În weekend, Marin trecuse printr-un moment dificil: a intrat la pauză cu Panathinaikos și a fost eliminat după două galbene în 35 de minute. AEK a câștigat însă derby-ul cu 3-2.
Suspendat, mijlocașul a lipsit apoi în Cupă la victoria cu OFI Creta (2-0).
Transferat în iulie, Marin a bifat deja 24 de meciuri oficiale pentru formația elenă, devenind un om esențial în linia de mijloc.
Răzvan Marin, cifre excelente în „tricolor”
Cota de piață a lui Răzvan Marin este în prezent de 3 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt. Internaționalul român, în vârstă de 28 de ani, are 71 de meciuri pentru echipa națională a României, în care a reușit 12 goluri și 10 pase decisive.
De-a lungul carierei, Răzvan Marin a evoluat pentru Academia Hagi / Viitorul Constanța, Standard Liege, Ajax, Cagliari, Empoli și, în prezent, AEK Atena.