Articol de Alexandru Stanciu - Publicat luni, 15 decembrie 2025 11:28 / Actualizat luni, 15 decembrie 2025 12:20
Ajuns la vârsta de 40 de ani, Cristiano Ronaldo își pregătește deja planurile de după retragere, și va investi clubul la care evoluează în prezent, Al-Nassr.
Starul portughez este pregătit să investească 65 de milioane de dolari pentru a cumpăra 15% din acțiuni, potrivit soyfutbol.com.
Cristiano Ronaldo va deveni acționar la Al-Nassr
Momentan, clubul este deținut de Fondul Public de Investiții al Arabiei Saudite, dar se caută investitori privați care să preia acțiunile. Cristiano Ronaldo, care evoluează la Al-Nassr din ianuarie 2023, va investi 65 de milioane de dolari pentru un procentaj de 15%, mutare descrisă de către jurnaliștii spanioli ca fiind una „istorică”.
Cristiano Ronaldo a ajuns la Al-Nassr pe 1 ianuarie 2023, după ce s-a despărțit amiabil de Manchester United, după un sezon și jumătate. Lusitanul a fost primul nume mare care a venit la Al-Nassr, urmat apoi de jucători precum Inigo Martinez, Marcelo Brozovic, Kingsley Coman, Joao Felix sau Sadio Mane.
De-a lungul carierei, Cristiano Ronaldo a câștigat 5 Baloane de Aur și 5 Ligi ale Campionilor, dintre care 4 cu Real Madrid și una cu Manchester United, în 2008.
Cristiano Ronaldo a inaugurat recent un club de lux, în Spania
Recent, CR 7 și-a extins și afacerile din Spania. După „Pestana CR7”, hotelul din rețeaua proprie, căpitanul echipei naționale a Portugaliei își va lansa o nouă investiție de lux, clubul intitulat Vega.
Înscrierile în club nu vor fi însă accesibile tuturor. Cel mai scump card de „Membru fondator” va fi disponibil doar pe bază de invitație și presupune o taxă unică de 15.000 de euro. Aceasta include acces pe viață și rezervări prioritare, iar clienții nu vor avea voie să intre niciodată cu telefonul!
Costul anual pentru a fi „Membru Local” se va ridica la 2.300 de euro pe an, plus o taxă inițială de 2.000 de euro.