FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Andrei Nicolescu, vestea momentului în mercato: „Am încheiat deja și vom anunța în curând!”

Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo
Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo

Articol de - Publicat luni, 29 decembrie 2025 21:04 / Actualizat luni, 29 decembrie 2025 21:25

Dinamo a început deja mișcările pe piața transferurilor. Andrei Nicolescu (49 de ani), președintele „câinilor”, a anunțat că s-a realizat deja primul transfer al perioadei de mercato din iarnă, un jucător din compartimentul defensiv urmând să fie prezentat oficial în perioada următoare.

Totodată, oficialul dinamovist a confirmat că există discuții și cu alți jucători, inclusiv cu Bogdan Vătăjelu.

Andrei Nicolescu, anunț oficial: „Cu unul am încheiat deja și vom anunța în curând”

„Se pare că am încheiat cu unul deja și vom anunța în curând. Este un jucător din zona defensivă.

Și Vătăjelu este pe lista noastră, da. Ideal ar fi să acoperim mai multe posturi, unul fiind cel de fundaș stânga, unde e nevoie de o dublură, ca să avem un lot care să ne permită să jucăm pe două fronturi, pentru că ne dorim să evoluăm în cupele europene. Suntem în discuții deschise cu mai mulți jucători”, a declarat Andrei Nicolescu la „Fotbal Club”, de la Digi Sport.

Daniel Paraschiv, aproape de Dinamo

Președintele lui Dinamo a confirmat și interesul pentru Daniel Paraschiv, atacant aflat însă foarte aproape de un acord cu Rapid.

„Paraschiv cred că este închis pentru Rapid. Am discutat și noi cu el și se pare că a contat partea financiară. Aprecierile le-am făcut raportat la faptul că este român și are încă potențial. L-am fi luat pentru a avea încă o opțiune în atac, deoarece suferim în zona de atacant. Dacă am fi avut un atacant cu cifrele celor de anul trecut, am fi fost mai sus în clasament”, a spus Nicolescu.

Discuții pentru prelungirile contractelor cu Boateng și Gnahore

Dinamo vrea să asigure și continuitatea lotului actual, iar negocierile pentru prelungirea contractelor sunt în desfășurare: „Vom avea o negociere cu Boateng și Gnahore pentru prelungire. Perspectiva calificării în cupele europene și a unor meciuri internaționale îl face pe Boateng să se gândească serios să continue. Sunt moderat optimist în discuțiile cu el”.

În plus, Nicolescu a transmis că Alexandru Musi este apt și va începe cantonamentul fără probleme: „Musi începe în forță cantonamentul și este pregătit”.

Clasamentul în Superliga

Citește și:
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
Campionate
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Box
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Superliga
Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Simone Biles a lăsat gimnastica deoparte » Cum a apărut la un meci important din SUA
Gimnastica
Simone Biles a lăsat gimnastica deoparte » Cum a apărut la un meci important din SUA
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Profit.ro
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (3)
golf_club
golf_club  •  30 Decembrie 2025, 10:04
Postat de Potaie pe 29 Decembrie 2025, 22:58

Vin urmatoarele victime !! Sa traiasca insolventa!!

Acel moment cand te roade invidia si incerci sa gasesti nod in papura. De tine mila ne este

Skald
Skald  •  30 Decembrie 2025, 01:08
Postat de Potaie pe 29 Decembrie 2025, 22:58

Vin urmatoarele victime !! Sa traiasca insolventa!!

Esti fiert pe Dinamo :)))

Potaie
Potaie  •  29 Decembrie 2025, 22:58

Vin urmatoarele victime !! Sa traiasca insolventa!!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează